Răzvan Tătaru

Startup românesc de decontaminare a fructelor, premiat de gigantul german BASF, într-o competiție europeană

fructe și legume proaspete

Un startup românesc a fost premiat de compania germană BASF, în cadrul unei competiții europene de soluții de tehnologie curată, circularitate și agricultură sustenabilă, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.

Startup-ul Peelhy a câștigat faza regională a competiției BASF Innovation Hub pentru un viitor sustenabil, organizată pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

Fondatorul Peelhy, Marius Pașculea, dezvoltă o idee de decontaminare a fructelor și legumelor proaspete cu coajă comestibilă printr-un un bio-sticker antimicrobian care se dizolvă prin spălare.

BASF Innovation Hub are loc pentru al treilea an la rând, iar interesul de participare al start-up-urilor a fost unul ridicat, potrivit organizatorilor.

Anul acesta am primit peste 120 de înscrieri din 11 țări europene, mai mult decât în edițiile precedente. Europa are obiectivul de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Acest lucru înseamnă că guvernul, industria și indivizii trebuie să lucreze împreună, iar start-up-urile joacă un rol foarte important în acest context”, a declarat Andreas Lier, Managing Director BASF pentru România, Bulgaria și Macedonia de Nord.

„Este o veste foarte bună că atât de multe start-up-uri s-au înscris în competiția BASF, deoarece arată că tot mai mulți actori din societățile noastre, nu doar marile companii, au îmbrățișat ideea unui viitor verde. La fel ca în fiecare an, au fost multe proiecte bune pe hârtie. Consider că toate aceste tinere companii inovatoare care ne-au trimis planuri și schițe aplicabile, care pot fi implementate la costuri rezonabile, merită tot sprijinul nostru”, a adăugat Sebastian Metz, director general al AHK România, reprezentanța oficială a economiei germane.  

BASF Innovation Hub este o competiție destinată ideilor de afaceri care se ocupă de soluții de tehnologie curată, circularitate și agricultură sustenabilă, care fac parte integrantă din Pactul Verde European. Este organizat pentru 11 țări europene, inclusiv România. Anul acesta s-a desfășurat din mai până în noiembrie și au fost primite peste 120 de înscrieri.

Parallax

Vizualizari
266
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri