Smile Media
“Startup Coach” își propune să ofere antreprenorilor interesați răspunsuri clare și relevante la întrebările lor cele mai arzătoare: Cum să găsesc un co-founder? Cum trebuie să arate echipa unui startup? Cum să ne împărțim acțiunile între noi? Cum trebuie să arate o prezentare bine făcută? Unde găsesc investitori? Ce este un termsheet? Care sunt pașii prin care trebuie să trec pentru a primi o investiție? La ce se uită un investitor când evaluează un startup? Care sunt tipurile posibile de exit? Care sunt greșelile fundamentale pe care le fac antreprenorii în procesul de fundraising? Cum funcționează un fond de investiții? Și multe alte întrebări la care antreprenorii nu găsesc răspunsuri practice, simple, provenite din experiență.
“Startup Coach” își propune să expună unghiul de vedere al investitorilor și să le dea acces antreprenorilor la o perspectivă nouă, de multe ori surprinzătoare, asupra a ceea ce se întâmplă în lumea startup-urilor.
Gândiți-vă așa: există o asimetrie a informației între antreprenori și investitori. Un investitor, cu atât mai mult un partener într-un fond de investiții, întâlnește zeci de startup-uri pe lună, sute pe an. De partea cealaltă, un antreprenor nu are ocazia să discute decât cu câteva fonduri de investiții. Inevitabil, investitorii vor avea mai multe informații la care să se raporteze, mai multe exemple cu care să compare un startup, mai multe oferte din care să aleagă. “Startup Coach” oferă acces celor interesați la experiența acumulată astfel de Early Game Ventures, fondul de venture capital care și-a creat deja un renume prin calitatea extraordinară a startup-urilor în care a investit.
“Startup Coach” este și un exercițiu de sinceritate și transparență, este un mod de a aduce în dezbatere lucruri considerate tabu, este o invitație la reflecție și la contestarea modului unanim acceptat de a face lucrurile în Startup Land. Atunci când toate startup-urile vorbesc la fel, se comportă la fel, gândesc la fel, cel mai bun lucru pe care îl pot face founder-ii este să meargă împotriva curentului.
Stilul interviurilor este extrem de simplu și fără ocolișuri, fără vorbe goale și discursuri politice. Importante sunt insight-urile oferite, părerile exprimate, de multe ori abrupt, pentru că așa este, în cele din urmă, și decizia pe care investitorul trebuie să o ia: face sau nu face investiția.
În esență, “Startup Coach” este o serie de materiale filmate care îi încurajează pe antreprenori să gândească creativ, non-conformist, să fie curajoși și să aibă încredere că de partea cealaltă a mesei există investitori care îi înțeleg, îi apreciază și cu care pot discuta deschis.
Dacă ratați seria “Startup Coach” o faceți pe propria răspundere.
Autor: Cristian Munteanu
Articol susținut de Early Game Ventures