Claudiu Zamfir

Un rival al Revolut a primit o investiție de 900 milioane dolari

Thumbnail

Aplicația financiară germană N26, o rivală a fintech-ului Revolut, a anunțat luni că a primit o investiție de peste 900 de milioane de dolari, cea mai mare rundă de finanțare obținută vreodată de o bancă digitală europeană.

N26, care nu activează și în România, a obținut runda de finanțare de serie E de la fondurile de investiții americane Third Point Ventures și Coatue Management, cu participarea Dragoneer Investment Group și a unor investitori mai vechi ai startup-ului german.

Această investiție este mai mare decât toate celelalte runde de finanțare primite de N26 până acum. Astfel, fintech-ul german ajunge la investiții cumulate de peste 1,7 miliarde de dolari în cei 8 ani de existență.

În urma noii runde de finanțare, N26 a fost evaluată la peste 9 miliarde de dolari. N26 a fost înființat la Berlin, în 2013, de Valentin Stalf și Maximilian Tayenthal, sub numele de Number 26. Primul produs a fost scos pe piață în 2015.

Startup-ul german este un mare rival al aplicației financiare Revolut, în Europa. Până pe la începutul anului 2020, valoarea estimată a N26 era de două ori mai mare decât a Revolut. Ulterior, însă, aplicația britanică, prezentă și în România, a cunoscut o creștere formidabilă. Acum, Revolut este evaluat la 33 de miliarde de dolari, în urma celei mai recente runde de finanțare a sa, de 800 de milioane de dolari, din iulie 2021.

 

Parallax

Vizualizari
2749
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri