Claudiu Zamfir

Producătorul jocului „Dacii și Romanii”, preluat de un fond de investiții susținut de Uniunea Europeană

Thumbnail

Compania românească D-Toys, fondată în urmă cu 20 de ani, de Tibor Fustos, care produce și jocul „Dacii și Romanii”, a fost preluată majoritar de un fond de investiții susținut de Uniunea Europeană.

Fondul de investiții Black Sea Fund I a achiziționat 70% din D-Toys, considerat „cel mai mare producător independent de jocuri pentru copii din România”, potrivit unui comunicat transmis StartupCafe.ro.

Părțile nu au dezvăluit valoarea tranzacției.

Fondatorul Tibor Fustos va ceda conducerea companiei unui nou CEO, Alex Bute, în urma acestei tranzacții.

„Suntem foarte mândri de eforturile întregii echipe de a crește de-a lungul anilor și de a deveni cel mai important producător local de puzzle-uri și jocuri pentru copii. Această tranzacție cu Black Sea Fund ne va permite să creștem accelerat compania și gama de produse, să îmbunătățim procesul de inovație și să creștem masiv notorietatea pro-duselor noastre în România, dar și în țări precum Germania, Austria, Elveția”, a spus Fustos.

Fondată în anul 2001, D-Toys a realizat în 2020 venituri de 4 milioane de euro, declarându-se cel mai mare producător independent de puzzle-uri și jocuri educaționale din România.

Compania produce jocuri educaționale, jocuri de societate și puzzle-uri dedicate copiilor între 3 și 14 ani, printre cele mai renumite fiind Jocul Autostrăzilor, Animale din România, Alias, Capitalism Original, Șapte dintr-o lovitură, Bătălie Navală, Dacii și Romanii.

D-Toys deține o fabrică modernă cu 90 de angajați în Sfântu Gheorghe, județul Covasna, dar noua conducere intenționează să majoreze personalul cu 40%.  

Cu partea de distribuție, firma este prezentă în România, Germania, Franța și vizează extinderea în Austria și Elveția.

„Clienții noștri se îndepăr-tează tot mai mult de importurile ieftine din China și caută divertisment, calitate și inovație, iar noi suntem poziționați ideal pentru a-i servi în Europa și nu numai, fiind unul dintre puținii producători integrați din UE” - a spus Alex Bute, noul CEO.

În perioada următoare, fondul de investiții Black Sea Fund I  monitorizează noi achiziții.

„D-Toys este platforma potrivită pentru potențialele ținte de achiziții pe care le vom monitoriza în mod activ în perioada următoare. Suntem nerăbdători să contribuim la dezvoltarea viitoare a companiei și să lucrăm îndeaproape cu Tibor și echipa lui” - a spus Cornel Fumea, partener Black Sea Fund I Cooperative UA.

Black Sea Fund I este un fond de capital privat lansat recent, care are ca scop implementarea de investiții în acțiuni de cel puțin 4 milioane euro către întreprinderile mici și mijlocii românești. Black Sea Fund I are la dispoziție un capital de cel puțin 43 de milioane de euro la închiderea inițială, cu principal investitor Fondul European de Investiții, cu resurse din Programul Operațional Regional cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul a fost fondat și este gestionat de o echipa românească, care include patru parteneri executivi: Matei Păun, Arin Ion, Cornel Fumea și Adrian Vasile. Fiecare dintre parteneri are peste 15 ani de experiență în domenii precum investiții în capital privat și administrarea activelor, activități în domeniul investițiilor / achizițiilor precum și management financiar.

 

Parallax

Vizualizari
1706
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri