Vera Iurcu

„Am un vis”: S-a lăsat de PR și marketing după 20 de ani ca să facă pantofi

Thumbnail

După aproape 20 de ani în PR și marketing, o româncă a schimbat macazul în pandemie și a pornit cu afacere cu pantofi handcrafted, adoptând conceptul slow fashion.

Emilia Popescu Wahed  s-a îndrăgostit de pantofi la 8 ani. Povestește că verișoara ei, care avea acces la marfă de afară - cum se întâmpla pe atunci - avea niște pantofi de un albastru ca cerul senin, cu fundițe imense. „Am rămas profund îndrăgostită de pantofii ei”, își amintește ea, dar pentru că toată lumea îi spunea că nu se găsesc aici, le-a promis că o să devină creatoare de pantofi și o să-și facă singură pantofi cu fundițe. Cumva, a purtat mereu visul acesta cu ea. 

„Am avut 2 joburi ca să-mi cumpăr pantofi”

În facultate a avut 2 joburi, ca să-și cumpere pantofi. „Am fost educatoare, mai dădeam și meditații, ca să am bani să mă susțin singură și să-mi cumpăr și pantofi”, își amintește ea zâmbind. Deși a fost îndrăgostită de pantofi dintotdeauna, atunci când a venit vremea facultății și trebuia să aleagă ceva, a ales cealaltă pasiune: promovare și marketing. A lucrat în acest domeniu aproape 20 de ani. Mai întâi, a lucrat în distribuție, la o galerie de artă, apoi a dezvoltat branduri împreună cu una dintre cele mai mari companii de FMCG din România. A rămas însărcinată, apoi a venit și pandemia.

„Când a venit pandemia, lucrurile au avut cu totul alt ritm. Lucrurile s-au schimbat pentru mine și profesional, și personal”, își amintește Emilia. Și-a dat seama că „mâine-poimâine fac 40 de ani și ar fi cazul, totuși, să fac ceva pentru visul meu”. Atunci a decis că e momentul să înceapă să-și facă singură pantofii cu fundițe.

„M-am trezit că deja înființez firma și cumpăram materia primă. Lucrurile au venit pas cu pas, dar se îndreptau în direcția afacerii. Sunt fericită că s-a întâmplat așa și nu regret pasul acesta deloc”, afirmă antreprenoarea. Deși este convinsă că ar fi făcut-o la un moment dat, spune că pandemia a grăbit lucrurile. „Dacă nu ar fi fost pandemia, aș fi avut mult mai mult de muncă și poate nu aș fi avut timp și energie să mă ocup și de asta”, afirmă Emilia.  

Thumbnail

Sursa foto: Lia Popescu

Studio online cu pantofi handcrafted

Pantofii Lia Popescu sunt făcuți manual și urmează principiile conceptului slow fashion. Mai exact, studioul face pantofi în serii mici, care sunt made to measure - creați să corespundă mărimilor exacte alte clienților, și pot fi personalizați la cerere. Conceptul slow fashion mai presupune ca produsele să fie făcute de artizani, din materii prime locale. În acest sens, Emilia spune că folosesc materie primă din România, deși mai aduc și piele din Italia, pentru că nu găsesc la noi atât de fină pe cât și-ar dori. De asemenea, tălpile și cutiile de carton vin de la producători din România, iar pungile de transport sunt din plastic reciclat. Toate acestea contribuie și la reducerea amprentei de carbon, fiind redus timpul de tranzit al mărfii și al produsului finit. În același timp, antreprenoarea spune că, astfel, antreprenorii locali încearcă să se sprijine unii pe alții.

Acum, firma are 3 angajații full-time și 2 colaboratori. Antreprenoarea spune că se implică pe tot parcursul procesului. „Nu croiesc pielea, dar mă implic activ, de la idei și schițe până la contabilitate primară și relația cu clienții.” Deocamdată, volumul de muncă nu este atât de mare încât să nu facă față singură, dar speră ca la un moment dat să fie nevoie de încă 2-3 oameni.

Aproape 500 de cliente în 6 luni de activitate

Nu au utilaje industriale, dar asocierea cu un artizan, care confecționează pantofii, a făcut posibilă deschiderea afacerii. Deși nu au ajuns încă să atingă capacitatea maximă de producție, Emilia spune că, în cele 6 luni de activitate, a ajuns la aproape 500 de cliente, iar unele dintre ele au și revenit de mai multe ori.

Pentru că acum își desfășoară activitatea 99% în online, Emilia a făcut un ghid de măsurare, astfel, clientele își pot face singure măsurătorile, cu o bandă centimetrică. „Așa mă și promovez: pantofii ți-i alegi tu. Le ofer suport și consiliere dacă e nevoie”, adaugă ea. În urma măsurătorilor, fac pantofii, nu doar pe lungime, dar și pe lățime, „pentru că, ce să vezi, jumătățile de număr sunt date, de fapt, de lățime”, explică antreprenoarea.

Apoi, pantofii sunt controlați din punct de vedere al calității chiar de ea, având studii pe tehnici de comercializare a mărfurilor și quality management. Fiecare pereche trece prin mâna mea de cel puțin 3-4 ori. E imposibil să se întâmple ceva cu o pereche de pantofi și eu să nu observ.”

Thumbnail

Sursa foto: Lia Popescu

„Degeaba încerci tu să le faci pe toate, dacă nu te pricepi”

Experiența din marketing și PR a ajutat enorm în această aventură a antreprenoriatului, după cum afirmă chiar ea. „În primul rând, financiar, pentru că nu trebuie să plătesc pe cineva să facă treaba asta. Te implici altfel când îți cunoști brandul, pentru că tu ești identitatea lui manualul de brand. Nu mai trebuie să muncești să transmiți cuiva valorile brandului, ca să le poată comunica atât de corect. Se simte altfel și în postările din social media.”, explică ea.

În același timp, știe că trebuie să angajeze omul potrivit pentru munca pe care o face, „pentru că degeaba încerci tu să le faci pe toate, dacă nu te pricepi, iar așa ajungi să pierzi mai mult decât speri să câștigi”.

În acest drum al antreprenoriatului s-a lovit și de multe provocări. Prima dintre acestea a fost să găsească furnizori serioși, care să respecte termenele de livrare. „A fost un pic de muncă cu mine și de negociat cu ei, ca să se ajungă să respecte termenii contractuali”, povestește Emilia. În plus, aici precizează și îndeamnă antreprenorii să facă un contract pentru toate colaborările. O altă provocare a fost timpul, pentur că atunci când ești antreprenor și lucrezi pentru tine, nu te mai limitezi la programul 9-5 sau că recuperezi mâine o oră lipsită azi. Dacă primești o comandă sau îți scrie cineva la 11 noaptea, nici nu mai stai pe gânduri, răspunzi”, spune ea zâmbind, dar încrezătoare că „poate la un moment dat o să le mai filtrăm”.

Parallax

Vizualizari
2944
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri