Claudiu Zamfir

Magazinele românești de jucării Noriel, cumpărate de turci

Thumbnail

Grupul românesc Noriel, de producție și comerț cu jucării și alte articole pentru copii, care deține 88 de magazine fizice în toată țara și platformă de vânzări online, a fost cumpărat de o companie de profil din Turcia.

Sunman Sanayi Mamulleri Ithalat Ihracat ve Ticaret Anonim Sirketi (Sunman Group), cu sediul în Istanbul, care își desfășoară activitatea sub mărcile Sunman și Toyzz Shop, a cumpărat firmele românești Noriel Impex SRL, Intertoy Zone SRL şi Toys & Games Industry SRL, ce compun afacerea Noriel.

Tranzacția finalizată marți, 26 iulie 2022, a fost anunțată, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, de avocații de la Wolf Theiss, care s-au ocupat de achiziție.

Turcii au cumpărat Noriel de la compania Jonagold CEE Holding S.a.r.l, cu sediul în Luxemburg, deținută de Enterprise Fund VII, un fond polonez de private equity, administrat de Enterprise Investors.

Suma tranzacției nu a fost dezvăluită.

„Prin achiziția Grupului Noriel, o afacere robustă de tip omnichannel cu 88 de magazine moderne situate pe întreg teritoriul României, ne-am îndeplinit obiectivul de a ne extinde acoperirea în afara Turciei, piața românească și din Europa Centrală și de Est având o importanță strategică pentru noi”, a declarat Cem Sunman, chairman Sunman Group.

Afacerea cu jucării Noriel a fost deschisă în anul 1995 de trei antreprenori brăileni: George Constantinescu, alături de soția sa, Mirela, și de fratele lui, Cristian Constantinescu. Mai întâi, ei au vândut o parte din afacere către fondul de investiții Axxess Capital, pentru a-și asigura capitalul necesar extinderii. În 2016, cei de la Enterprise Investors au cumpărat toate afacerile Noriel, pe care acum le-au vândut, la rândul lor, turcilor de la Sunman Group.

Sunman Toys, fondată în 1985, în Kadıköy, Istanbul, a fost un pionier în vânzarea de jucării licențiate de renume mondial în Turcia, semnând până în prezent peste 60 de acorduri de agenție cu companii din întreaga lume. În 1996, Sunman a adus în Turcia produsele Walt Disney, achiziționând drepturile de licență pentru jucăriile și cadourile brandului american. Compania rucă are acum peste 250 de magazine în peste 50 de orașe din Turcia și Cipru.

Parallax

Vizualizari
936
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri