Smile Media

[P] Ai investit într-un startup. Află care sunt pașii următori și ce implică rolul de investitor

Startup

Tocmai ai investit într-un startup și nu știi ce urmează? Iată câteva informații de folos atunci când vei avea de-a face cu procese, parteneri și managementul așteptărilor. 

Probabil unul dintre principalele motive pentru care te-ai decis să investești într-un start-up este obținerea unui venit suplimentar. Cu toate acestea, este bine de știut că procesul nu este unul simplu și ar putea veni cu multe suișuri și coborâșuri, dincolo de așteptările tale ca investitor.

Așteptări des întâlnite din partea investitorilor

Investițiile în startup-uri diferă de alte tipuri de investiții, implicând, mai degrabă, un proces lung și complicat decât o cale directă, lipsită de obstacole. Atât crearea unui portofoliu de succes, cât și urmărirea indicatorilor care arată dacă compania în care ai investit este pe calea cea bună, necesită atenție, răbdare și timp petrecut cu fondatorii și echipele acestora. 

Există două direcții de bază asupra cărora investitorul își concentrează atenția în timp ce ajută un startup să se dezvolte: analiza portofoliului actual pentru a vedea în ce fel investiția sa recentă îl va ajuta să se dezvolte și diversificarea portofoliului pentru a identifica alte startup-uri în care să investească. 

Analiza portofoliului actual

Succesul portofoliului unui investitor stă în câteva investiții care vor genera profituri. De aceea, este important să înveți din rundele de finanțare eșuate și să aplici învățămintele pentru obținerea unor investiții viitoare. Atunci când îți analizezi portofoliul, este mai bine să fii sceptic, oferind fiecărei investiții o șansă mai mică decât media de a reuși. Acest lucru îți va permite să te concentrezi pe găsirea potențialului și șanselor de reușită indiferent de situație. În acest fel, vei avea o imagine de ansamblu obiectivă asupra performanței portofoliului, reducând riscurile de a face investiții cu rezultate mai puțin bune.

Păstrează în permanentă o imagine de ansamblu asupra tuturor investițiilor tale pentru a înțelege care sunt riscurile și analizează fiecare investiție prin prisma potențialului pe care aceasta îl deține. 

Diversificarea portofoliului

Pe lângă analiza investițiilor existente, este recomandat să dezvolți o strategie de investiții viitoare axată pe diferite sectoare și industrii, pentru a minimiza riscurile și a evita pierderea de capital.

Sună complicat și pe alocuri este, însă nu trebuie să începi această călătorie de unul singur. Poți oricând să te alături platformelor de investiții de tip angel investor, cum ar fi SeedBlink, pentru a putea co-investi în startup-uri alături de alte persoane și fonduri de capital de risc.  

Încheierea tranzacției - ce se întâmplă după investiția în startup?

Se spune că provocările în ceea ce privește portofoliul de investiții încep atunci când „perioada lunii de miere” se termină și trebuie atinse obiectivele.

Pentru un investitor, gestionarea unei relații cu fondatorul reprezintă cea mai dificilă sarcină. Fondatorii sunt cruciali în stadiile incipiente ale lansării unui startup și, de acea, trebuie să fie foarte concentrați, perseverenți și motivați pentru că acesta să aibă reușită. În multe cazuri, investitorul poate aduce un plus de motivație fondatorilor prin intermediul unor întâlniri regulate și poate oferi clarificări atunci când este necesar. 

Întâlniri ulterioare

Întâlnirile regulate cu fondatorii startup-urilor și cu ceilalți co-investitori te vor ține conectat la operațiunile de business și la sentimentele celor implicați în acest proces. În urma acestor întâlniri, este important să fi înțeles pe ce se concentrează fondatorul și de ce are nevoie compania pentru a-și atinge următorul obiectiv.

Un investitor dedicat își face timp să cunoască fondatorii companiilor din portofoliul lui, să discute cu ei și să descopere motivațiile și temerile acestora. Astfel, fondatorii vor avea încredere în tine și îți vor cere ajutorul în caz că lucrurile devin dificile.

Raportare

Este bine ca fondatorii să știe că pot conta pe tine, dar trebuie să urmeze un traseu clar. Oferă-le îndrumarea necesară pentru a rămâne concentrați pe ceea ce contează mai mult. Investitorii care au susținut runda de finanțare primesc informații actualizate cu privire la situația companiei, valorile cheie de creștere, obiectivele și etapele de referință, rezultatele campaniilor și acțiunilor strategice, actualizări ale echipei și orice altceva care arată bunul mers al investiției.

Întocmirea unui raport la intervale de timp regulate îi va ține pe toți cei implicați la curent cu evoluția startup-ului și va arăta modul în care investiția contribuie la creșterea companiei. În plus, aceste rapoarte permit investitorilor și altor membri ai echipei să ofere feedback și să discute eventuale neclarități.

Runde de investiții follow-on

După un timp, este posibil că fondatorii să ajungă la un punct în care investiția este epuizată și să aplice pentru alte runde de finanțare. În calitate de investitor anterior, ai opțiunea de a te alătura acestor noi oportunități. Decizia ta ar trebui să fie ghidată de potențialul viitor al companiei și de rezultatele investiției existente. Investitorii de capital de risc consideră rundele de investiții ulterioare ca o opțiune pentru a-și proteja investiția și ownership-ul. 

Strategia de Exit

Exit-ul reprezintă momentul în care startup-ul în care ai investit fie vinde prima sa ofertă de acțiuni către publicul larg (IPO), fie este cumpărat de o altă companie. În oricare din cazuri. procesul investițional se termină, iar tu, ca investitor, închizi relația cu fondatorii și startup-ul. Acesta este considerat a fi momentul așteptat de investitori.

Când vine momentul exit-ului, investitorii pot primi o rentabilitate a investiției lor inițiale, care depinde de performanța companiei până în acel moment. Iata 4 strategii de exit: 

IPO

Acesta este momentul în care compania în care ai investit devine publică, oferind acțiuni pe o piață primară. În lumea capitalului de risc, IPO este văzută ca o strategie de exit de succes pentru investitori, deoarece aceștia au șansa de a-și vinde acțiunile și de a-și încasa investiția inițială.

Achiziție

Acest tip de exit are loc atunci când startup-ul în care ai investit vinde întregul pachet de acțiuni unei alte entități, care va prelua și controlul asupra operațiunilor zilnice. Acest lucru poate lua două forme în startup-uri și capital de risc: o achiziție sau o fuziune. În cazul fuziunilor, startup-ul și compania mai mare devin un singur sistem funcțional.

Lichidare 

Atunci când are loc lichidarea unei companii, bunurile societății se transformă în lichidități, iar după plata datoriilor - în cazul în care acestea există - activul net al societății se împarte între asociați. Ca urmare a lichidării, compania este închisă sau radiată.

Faliment 

Atunci când un startup nu-și poate onora obligațiile financiare către terțe părți, nu mai are flux de capital, toate fondurile obținute anterior au fost epuizate și nu beneficiază de alte investiții, este momentul declarării falimentului. În acest caz, investitorii nu își mai pot recupera capitalul investit în companie. 

Toate aceste lucruri sunt bine de știut atunci când vrei să investești într-un startup. Bineînțeles că, indiferent de cât de mult planifici, întotdeauna va exista o componentă de risc pentru care trebuie să fii pregătit. Pentru a reduce riscul, este recomandat ca investițiile să se efectueze prin intermediul unei platforme de încredere care să-ți ofere acces la o comunitate de investitori de la care poți învăța și pe care te poți baza.

Parallax

Vizualizari
528
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.436
Just for testing :

interaction: 0.86

popularity: 0.46

publishing: 2.89

expertise: 0.08

rating: 1.436

Content Marketing
SmileMedia nu ofera doar campanii. Functionam ca un digital newsroom capabil să creeze conținut de orice tip: grafic, text, foto, audio sau video.
Articole publicate : 1, 356
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri