Denisa Crăciun

Înscrieri: Program de educație în securitate cibernetică pentru liceeni și studenți din România

Program pentru liceeni si studenti 2023

Liceenii și studenții din România pasionați de hacking se pot înscrie gratuit la un program național de educație în securitate cibernetică.

Înscrierile la cea de-a șasea ediție a programului UNbreakable România se fac AICI, începând cu 6 martie. 

După înscriere, participanții intră într-o etapă de pregătire și antrenament (3 aprilie - 4 mai), ce implică analizarea resurselor teoretice, rezolvarea exercițiilor practice și sprijin din partea mentorilor.

Mentorii înscriși în programul organizat de Bit Sentinel în colaborare cu Orange România, vor susține webinarii pentru dezvoltarea abilităților tehnice și soft. Ulterior, participanții își vor testa abilitățile dobândite în competiția individuală (5-7 mai) și apoi în competiția pe echipe (19-21 mai).

Primii 3 câștigători și primele 3 câștigătoare ale concursului individual se vor califica automat în finala Romanian Cyber Security Challenge - RoCSC 2023.

Finaliștii vor putea face parte din echipa națională care va reprezenta România în Campionatul European de Securitate Cibernetică din acest an.

Parallax

Vizualizari
380
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri