Răzvan Tătaru

Înscrieri 2024: Competiție pentru idei de afaceri cu impact social. Premii de până la 100.000 EUR

Rachetă care iese dintr-o tabletă, concept startup de tehnologie

Antreprenorii care au startup-uri tech aflate în stadiu incipient care urmăresc să creeze un impact pozitiv în societate se pot înscrie la o competiție în urma căreia un câștigător va primi un grant de 100.000 EUR și mentorat personalizat, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.

Cei interesați se pot înscrie AICI până la data de 15 octombrie 2024.

Competiția NN Social Innovation Startup Awards este susținută de fondul Rubio Impact Ventures și are loc în 11 țări europene, printre care și în România.

Aceasta oferă, pe lângă sprijin financiar, acces la o rețea extinsă de experți și mentori, la un program de pregătire pentru investiții și la un potențial investitor.

Firmele de tehnologie cu impact social care se concentrează pe egalitatea de șanse și bunăstarea mintală și fizică pot genera schimbări sistemice în societate, dar multe dintre ele nu au resursele financiare și sprijinul necesar pentru a-și atinge întregul potențial și pentru a face o diferență pe termen lung.

Sunt eligibile startup-urile care dezvoltă:

  • Tehnologii pentru educație;
  • Tehnologii pentru muncă;
  • Tehnologii pentru accesibilitate, diversitate și incluziune socială, incluziune financiară sau pentru acces la servicii juridice sau locuințe;
  • Tehnologii care contribuie la bunăstare fizică, mintală și financiară, longevitate și un stil de viață sustenabil.

Firmele selectate pe lista scurtă vor fi anunțate până pe 5 octombrie și vor participa la interviuri online ca parte a procesului de selecție. Trei finaliști vor fi desemnați și invitați să susțină un pitch în Bilbao, în fața unui juriu de talie mondială, într-un eveniment din cadrul Impact Week Europe 2024 între 27 și 29 noiembrie.

Startup-ul câștigător va beneficia de un grant de 100.000 EUR și de un program de mentorat personalizat care se desfășoară timp de un an, axat pe extinderea afacerii și dezvoltarea abilităților de leadership. Totodată, ceilalți doi finaliști vor primi un grant de susținere în valoare de 50.000 EUR.

Competiția este organizată de NN Group, cu sprijinul fondului Rubio Impact Ventures.

Parallax

Vizualizari
1437
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri