Claudiu Zamfir

Hackathon 2020: Se caută IT-iști să „lupte” cu virusul COVID-19

Thumbnail

Au început înscrierile la hackathon-ul organizat în mai multe state UE, printre care și România, la care sunt invitați IT-iști, designeri, antreprenori și alte categorii de participanți care vor să dezvolte soluții relevante în epidemia de coronavirus COVID-19. Pe lângă satisfacția implicării spre binele comunității, IT-iștii vor avea șansa de a primi acces la investitori, fundații și alte oportunități de finanțare ale Uniunii Europene.

Am mai scris pe Startupcafe.ro despre acest hackathon non-profit, denumit EUvsVirus, iar acum vin măsuri și informații mai concrete, pe care ni le-au cerut cititorii la vremea aceea.

Evenimentul va avea loc între 24 și 26 aprilie se va desfășura online și își propune să  adune 60.000 de oameni în 300 de echipe virtuale menite să găsească, în cel mai scurt timp posibil, soluții inovatoare pentru a depăși provocările legate de coronavirus.

Prin urmare, se lansează un apel către toți cei care își doresc și se pot implica să o facă accesând site-ul https://euvsvirus.org/ unde vor găsi toate informațiile necesare.

Se pot implica și participa corporațiile, universitățile, administrațiile publice, ONG-urile, IMM-urile, startup-urile și  acceleratoarele.

Practic, sunt căutați dezvoltatorii, designerii, creativii și rezolvatorii de probleme cu expertiză în asistență medicală, afaceri, sociologie, educație etc. De asemenea sunt căutați experți în domeniile digitalizării, afacerilor, sănătății, educației etc., care pot susține echipele cu expertiza lor. „Este nevoie și de ninja (organizatori) care se vor implica în organizarea și coordonarea echipelor în timpul hackathon-ului”, spun organizațiile implicate.

În urma acestui hackathon se așteaptă reducerea timpul de implementare a soluțiilor inovatoare dezvoltate de start-up-uri și factorii de decizie, deoarece inovatorii vor putea folosi munca deja făcută de alți inovatori din Europa, în loc să înceapă de la zero sau să refacă munca deja făcută de către alții, potrivit Comisiei Europene. De asemenea, se vor identifica și furniza informații spitalelor și administrațiilor publice cu privire la soluții inovatoare din alte state membre ale UE.

Cele mai bune soluții vor fi invitate să se alăture platformei comunitare a Consiliului European pentru inovare (EIC), care va facilita conexiunile cu utilizatorii finali (de exemplu, spitale) și va oferi, de asemenea, acces la investitori, fundații și alte oportunități de finanțare din partea EIC și alte mecanisme de sprijin financiar ale UE, de la nivel național, regional și local.

Totodată, pentru echipele participante din România organizațiile implicate din țara noastră vor organiza seminarii, susținere și mentorat în lunile ulterioare acestui eveniment.

Acesta urmărește dezvoltarea colectivă de soluții inovatoare: tehnologii, soluții hardware și software, alte inovații în cinci domenii cheie:

  •   sănătate și medicină
  •   continuitatea afacerilor
  •   coeziune socială
  •   protecția grupurilor de risc
  •   educație.

Înscrierile sunt deschise de marți și se pot face pe site-ul https://euvsvirus.org/

Țările în care va rula hackathonul #EUvsVirus sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Suedia.

De asemenea, puteți găsi mai multe informații legat de acțiunile și inițiativele de cercetare-inovare ale Comisiei Europene și aici: Coronavirus Research and Innovation initiatives.

Transilvania IT Cluster, Cluj Startups, Freshblood, Iceberg / Innovation & Technology Cluster, Digital Innovation Zone, TechHub Bucharest, Techcelerator, Spherik,  Asociația One Source, Activize și Codecamp s-au alăturat hackathonului nonprofit pan-european EUvsVirus în echipa curatorilor naționali.

Contact:  contact@transilvaniait.ro

Parallax

Vizualizari
2479
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri