Claudiu Zamfir

Antreprenorii care își deschid cafenea 5 to go, scutiți de taxa de franciză, o perioadă

Thumbnail

Antreprenorii care își deschid cafenele 5 to go vor beneficia, o anumită perioadă, de scutire de la plata taxei de franciză, a anunțat, marți, rețeaua românească, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Astfel, începând cu luna august, „toți cei care vor decide să se alăture grupului 5 to go și vor semna un contract de franciză până la finalul anului 2021 vor beneficia de un an extra, fără taxă de franciză”, a menționat lanțul de cafenele.

În plus, toate contractele existente s-au prelungit cu încă 2 ani, fără costuri pentru antreprenori. Pentru 5 to go însă, decizia vine cu un cost total de aproape 350,000 euro, sumă raportată la 190 de contracte semnate până pe 5 august.

„De asemenea, francizații 5 to go au avut zero costuri pentru taxele de redevență și de marketing pentru lunile martie, aprilie și mai, deși echipa centrală a muncit în toată această perioadă pentru a pregăti planuri și campanii, iar cafenelele au fost deschise o mare parte din aceste luni, 18 de zile în martie, respectiv 25 în luna mai”, mai spune 5 to go.

Aceste taxe reprezintă 5,5% din totalul veniturilor pentru o cafenea, iar costul total suportat de 5 to go în acest caz a depășit suma de 60.000 euro.

Astfel, impactul total asupra afacerii este de peste 400.000 de euro, prin acoperirea unor costuri cu taxe de franciză și marketing pentru francizați.

„Deciziile luate, deși au un impact major asupra business-ului, dorim să ne ajute să consolidăm relația cu partenerii francizați și să stea la baza dezvoltării lor alături de noi. Consider că 2020 este un an de supraviețuire, dar a cărui contribuție este esențială pentru dezvoltarea pe termen lung”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

Brandul românesc de cafea spune că vizează în continuare să deschidă 100 de noi locații anul acesta, conform targetului stabilit la sfârșitul lui 2019, în ciuda restrcțiilor care au fost impuse de autorități în 2020, pentru limitarea epidemiei de coronavirus COVID-19.

25 de locații noi 5 to go au fost deschise în perioada 5 mai - 1 august și altele 14 sunt în pregătire și urmează să fie deschise până la final de septembrie, în București dar și în alte orașe din țară: Constanța, Cluj-Napoca, Bușteni, Giurgiu, Ploiești, Sfântu Gheorghe.

5 to go a fost fondat în 2015, de Radu Savopol și Lucian Bădilă, cu un concept de preț unic pentru toate produsele comercializate, inspirat de un business HoReCa similar din Israel.

În prezent, 5 to go a depășit 170 de locații, prezentându-se astfel drept „cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est” și „cea mai accesată franciză din România”.

Parallax

Vizualizari
7954
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri