Claudiu Zamfir

Fondul EGV, care a primit bani din PNRR-ul României, alege startup-ul unor antreprenori polonezi pentru a acorda prima finanțare, de 900.000 EUR

Relock_Founders.jpeg

Fondul de investiții Early Game Ventures (EGV), care a primit bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, acordă o finanțare de capital de risc de 900.000 EUR startup-ului de securitate cibernetică Relock, fondat de trei antreprenori polonezi, aceasta fiind prima investiție efectuată de EGV din noul său fond. 

Finanțarea de 900.000 EUR pe care EGV o acordă startup-ului, din cel de-al doilea fond al său, este parte a unei runde pre-seed. 

Relock a fost fondat în anul 2023, de trei antreprenori polonezi: Marcin Sznyra, Bartek Boniecki și Przemek Czerklewicz. Compania are birouri în Olanda (Rotterdam), Polonia (Varșovia) și SUA (Houston), potrivit site-ului său. 

Startup-ul polonezilor furnizează protecție în timp real a accesului la API-urile companiilor tehnologice și la datele pe care acestea le schimbă cu alte entități, potrivit unui comunicat transmis, joi, de EGV, publicației StartupCafe.ro. 

Soluția Relock asigură astfel detectarea amenințărilor și deconectarea în siguranță de la API în situația unei încercări de atac.

„API-urile sunt coloana vertebrală a unei companii tehnologice. Ele sunt fundamentale pentru buna funcționare a oricărui proces sau funcție de business. Ele sunt venele prin care curg datele. Protejarea API-urilor companiei este primordială, dar în același timp foarte neglijată la nivel global. Este nevoie, în medie, de șapte luni pentru ca o companie să identifice și să închidă accesul neautorizat la API-urile sale. Aceasta înseamnă că, de-a lungul întregii perioade, un atacator sau chiar și un angajat rău intenționat este capabil să acceseze sisteme critice, date sensibile și chiar să orchestreze activități frauduloase. Mai simplu spus, durează șapte luni pentru ca o companie de tehnologie să realizeze că este jefuită” - se mai arată în comunicat.  

În context, Relock susține că soluția sa „se bazează pe o abordare nouă și creativă a gestionării accesului la API, o reimaginare foarte eficientă a modului în care ar trebui să funcționeze companiile tech raportat la securitatea propriilor date și sisteme”. 

De asemenea, datorită acestei noi abordări Relock furnizează o serie de funcționalități cum ar fi: notificări instantanee de încălcare a accesului la date, jurnale de acces precise și în timp real, refuzarea imediată a accesului etc. 

În plus, Relock face ca „penetrarea oricărui nivel de securitate pe care o companie tech îl aplică API-ului său să fie complet lipsită de sens”. „De ce să faci efortul să spargi un API dacă Relock repară imediat și trebuie să spargi din nou sistemul după fiecare breșă? Apoi iar și iar” - se mai explică în comunicat. 

Early Game susține că a fost atras să investească în acest startup pentru „potențialul tehnologiei Relock ca produs de sine stătător sau integrat în soluțiile mai mari ale jucătorilor precum Okta sau Kong”. 

Marcin Sznyra, fondator și CTO al Relock, a declarat: 

„Noul motor Relock care asigură o rotație foarte frecventă a așa-numitor secrete digitale (parole etc) are capacitatea de a face legătura între multe vulnerabilități. Primii utilizatori care au adoptat deja tehnologia, îl consideră foarte valoros pentru API-uri, dar și pentru alte utilizări critice, cum ar fi protejarea activelor din cloud sau pentru asigurarea securității la nivel de utilizator individual. Datorită Early Game, putem accelera dezvoltarea produselor iar primele aplicații urmează să apară în curând”.

Florin Vișa, Partener la Early Game și coordonatorul tranzacției, a declarat: 

„Pe măsură ce mediul digital devine din ce în ce mai prezent în lumea noastră, amenințările de securitate cibernetică evoluează constant. Investițiile în soluții avansate de securitate cibernetică nu doar că abordează probleme critice prezente dar au totodată potențialul de a deveni o forță transformatoare pentru tehnologia globală.”

Reamintim că Early Game Ventures (EGV) II, cel de-al doilea fond de capital de risc lansat de firma de investiții EGV, are o valoare totală de 60 de milioane de euro, din care 30 milioane EUR din Fondul de fonduri Recovery Equity Fund, administrat de către Fondul European de Investiții și finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul Next Generation EU. 

Early Game Ventures a precizat că va susține startup-urile de tehnologie din România și regiune.  Firma de investiții are birouri la București și la Haga. 

EGV se prezintă drept „fondul de capital de risc potrivit pentru startup-urile curajoase care caută un investitor principal gata să-și asume riscuri”.

Parallax

Vizualizari
3755
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri