Răzvan Tătaru

Firmele vor putea oferi angajaților eSIM-uri românești WeReload ca beneficii extrasalariale

eSIM pe telefon

Startup-ul românesc WeReload, care oferă servicii de internet mobil global, încheie parteneriate cu Edenred, MyBenefits și Up România, pentru a oferi eSIM-uri angajaților ca beneficii extrasalariale, potrivit unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.

În urma noului parteneriat, WeReload oferă acces la soluții eSIM pentru un ecosistem extins de peste un milion de angajați din companii de top din România și un număr total de peste trei milioane de utilizatori.

„Parteneriatele cu Edenred, MyBenefits și Up România reprezintă un pas strategic major pentru WeReload. Aceste colaborări ne permit să oferim soluțiile noastre eSIM unui public extins, facilitând accesul angajaților și utilizatorilor la internet, în peste 200 de destinații , la prețuri competitive”, a declarat Alin Bucsai, co-fondator WeReload.

Acestea constau în integrarea soluției de internet mobil prin eSIM a startup-ului între beneficiile extrasalariale pe care firmele le pot oferi angajaților prin cei trei furnizori.

WeReload vrea să se extindă în domeniul B2B, cu accent pe colaborările cu companii din industrii precum turismul, telecomunicațiile și alte sectoare conexe, atât la nivel național, cât și internațional.

În ultimul an, echipa WeReload a înregistrat o creștere accelerată, lansând aplicația pe Google Play și App Store în luna mai 2024, care a strâns peste 10.000 descărcări.

De asemenea, firma a participat la Rubik Hub, Innovation Labs și Venture Accel, programe de accelerare și incubare pentru startup-uri.

Recent, echipa a fost selectată pentru cohorta a 7-a a programului Rubik Garage, dar și de acceleratorul Fil Rouge Capital (FRC2024), ambele dedicate startup-urilor aflate în faza de creștere, cu potențial de extindere la nivel european.

În destinații ca Turcia, Egipt, Dubai, SUA sau Thailanda, unde tarifele de roaming pot ajunge până la 30 EUR/MB, WeReload oferă pachete de date mobile la prețuri competitive, începând de la 4 EUR/GB.

Startup-ul vrea să devină lider pentru soluții de conectivitate mobilă internațională pentru călătorii internaționale din România, garantând prețuri competitive și o experiență de utilizare fără compromisuri.

Parallax

Vizualizari
459
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri