Denisa Crăciun

Plata online a amenzilor și a taxelor locale, printr-un nou sistem

Thumbnail

Zitec, companie IT & Digital Marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, lansează modulul de plăți online în aplicația Regista, cu ajutorul căruia primăriile pot încasa taxe și amenzi direct din portalul de e-Guvernare Regista.

Regista permite primăriilor să gestioneze taxele, să informeze cetățenii, să calculeze și să încaseze taxe locale și amenzi online direct prin portalul public e-Guvernare Regista.

De asemenea cetățenii și companiile au acum acces la o modalitate rapidă și simplă de a se informa și efectua aceste plăți.

Regista oferă posibilitatea calculului automat al valorii taxei de achitat pe baza criteriilor stabilite prin Codul Fiscal și Hotărârile de Consiliu Local, precum suprafață, număr persoane, durată etc.

De exemplu, în cazul cererii de eliberare certificat de urbanism, aplicația calculează automat valoarea taxei în funcție de suprafața clădirii. Astfel, cetățenii sau companiile nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la primărie pentru a afla cât au de plătit pentru fiecare taxă.

Potrivit Regista, modulul de Plăți Online permite astfel o mai bună transparență față de contribuabili, deoarece aceștia vor putea consulta mult mai ușor actul normativ prin care s-a stabilit formula de calcul pentru taxa de interes pentru ei.

Sumele sunt procesate și încasate de Banca Transilvania și sunt virate automat în conturile primăriilor deschise la Trezorerie. Regista nu percepe niciun comision pentru plățile efectuate prin acest modul.

„Regista.ro este deja prezentă în peste 750 de primării din toată țara. Acest grad de adopție ne onorează și ne motivează să ajutăm administrația locală să accelereze pe drumul digitalizării. De aceea, lansăm astăzi modulul de Plăți Online, modul ce acoperă o zonă ignorată până acum, cea a taxelor locale. Primăriile vor putea să își gestioneze toate taxele, să le publice pe portalul de e-Guvernare, iar cetățenii vor putea să înțeleagă ce anume plătesc și să achite orice taxă locală sau amendă, direct, online și fără niciun comision”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO (director general) și co-fondator Zitec.

Ce este Regista

Soluţia Regista, dezvoltată de echipa Zitec, are rolul de a automatiza și eficientiza activităţile din instituţiile locale, guvernamentale şi din companii, prin modulele de registratură electronică, managementul documentelor şi e-Guvernare.

Regista facilitează atât o comunicare optimă între departamentele unei instituţii, cât şi între funcţionari şi cetăţeni, pentru o rezolvare rapidă şi mult mai organizată a solicitărilor primite.

Până în prezent, aproximativ 750 de instituţii publice şi companii din toate judeţele ţării şi-au îmbunătăţit procesele de lucru și-au redus birocraţia prin intermediul Regista.

Aplicaţia are peste 15.000 de utilizatori la nivel naţional care au înregistrat de-a lungul timpului peste 16 milioane de documente. 

Aplicaţia Regista poate fi accesată de oriunde de către funcţionarii publici sau angajaţii companiilor, fiind disponibilă direct din browser, fără instalare şi cu toate informaţiile stocate în siguranţă în cloud Microsoft Azure în Uniunea Europeană.

Parallax

Vizualizari
379
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri