Denisa Crăciun

Finanțare de 1 milion EUR pentru un startup fintech ucrainean. Unul dintre fondatori luptă pe front pentru țara sa

Thumbnail

O platformă ucraineană de gestionare a cash flow-ului pentru micile afaceri a obținut o rundă de investiții de 1 milion de Euro condusă de fondul de investiții polonez-american Smok Ventures, la care au mai participat o serie de fonduri de investiții și investitori privați.

Startup-ul ucrainean Finmap a fost fondat în 2019 de antreprenorii Oleksandr Solovei și Ivan Kaunov. La începutul anului 2021, echipei i s-a alăturat și Dmytro Dubilet.

Investiția primită de Finmap vine în contextul în care obținerea unei runde de finanțare pentru o afacere poate fi extrem de dificilă în timp ce lupți pe front. Ca ofițer de rezervă, Ivan Kaunov, unul dintre fondatorii Finamp, startup cu sediul la Kiev, a fost chemat să lupte alături de armata ucraineană în aprilie 2022. A fost rănit, iar dupa recuperare s-a întors să ajute armata, ca ofițer care colectează informații despre operațiunile aeriene, potrivit Tech Funding News.

Startup-ul vrea să folosească finanțarea recent obținută pentru activități de marketing, extinderea serviciilor în Polonia și Turcia, extinderea echipei și consolidarea prezenței în țări vorbitoare de limba engleză și spaniolă.

În plus, compania analizează posibilitatea de a intra și în România și Grecia, după cum se arată într-un comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.

În 2020 și 2021, startup-ul a mai ridicat două runde de investiții de la investitori europeni și business angels și a absolvit acceleratorul Startup Wise Guys. 

Echipa Finmap lucrează în întregime de la distanță și numără 59 de specialiști, peste 80% dintre ei rămânând în Ucraina.

Acum, la runda actuală de investiții, s-au alăturat CEO-ul tbi bank, Petr Baron, fondul de investiții ceh Presto Ventures și compania de investiții Capital Genetics.

Ce face startup-ul ucrainean Finmap

Principalul produs al Finmap este o soluție de tip cloud pentru browsere și aplicații iOS, care ajută proprietarii de afaceri să-și gestioneze mai ușor finanțele, atât ale companiei, cât și pe cele personale. Instrumentul este integrat în peste 2.800 de bănci europene și permite clienților să gestioneze și portofolii de criptomonede.

„În ciuda provocărilor constante, continuăm să dezvoltăm compania și să ne extindem în noi țări. Misiunea noastră este de a ajuta antreprenorii să își înțeleagă mai bine afacerile, prin intermediul unui produs ușor de utilizat, care rezolvă problemele uzuale de gestionare a fluxului de numerar mai bine și mai eficient decât un document Excel. Observăm o tendință pozitivă în ceea ce privește creșterea prezenței Finmap în Europa Centrală. Adăugăm în mod activ noi integrări cu băncile locale și stabilim relații de parteneriat. În ultimul an, am reușit să dublăm numărul utilizatorilor noștri”, a spus Oleksandr Solovei, Finmap, Co-fondator.

Parallax

Vizualizari
256
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri