Denisa Crăciun

Finanțare de 1,2 milioane EUR pentru un startup românesc de tehnologie pentru industria auto

Thumbnail

Un startup românesc deep-tech pentru industria auto a finalizat prima rundă de investiții de tip seed în valoare totală de 1,2 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis marți către StartupCafe.ro.

OxidOS este un startup fondat de un grup de cinci specialiști români: Alexandru Radovici (CEO), Bogdan Genis (CTO), Vlad Rădulescu (responsabil cu certificarea software auto), Ioana Culic (R&D) și Daniel Rosner (business development)

Runda de finanțare a fost condusă de fondul de investiții Early Game Ventures (EGV), la care s-au alăturat și alți business angels. 

„Ne aflăm în momentul în care întreaga industrie auto trece printr-o schimbare de paradigmă. Vrem nu doar să fim parte din această revoluție, ci să ne aducem o serioasă contribuție. OxidOS va reduce la jumătate timpul necesar dezvoltării de software pentru componentele unei mașini și va diminua masiv problemele de securitate întâmpinate de producătorii auto”, spune Alexandru Radovici, co-fondator și CEO al OxidOS.

De cealaltă parte, Dan Călugăreanu, partener în cadrul Early Game Ventures susține că „suntem entuziasmați de echipa OxidOS, o extraordinară îngemănare de profesionalism, energie și inteligență. EGV este, ca de obicei, alături de startup-uri care schimbă paradigme, iar OxidOS este compania care aduce schimbarea în industria auto. Prin teza sa de investitii, "Infrastructură pentru inovație", EGV își asumă rolul de a capitaliza astfel de companii inovatoare, deep tech, care au potențialul de a reforma industrii întregi și piețe globale”. 

Ce face OxidOS

Echipa OxidOS lucrează la un sistem de operare și unelte de dezvoltare software pentru industria auto. Startup-ul susține că prin soluția sa integratorii de componente auto și companiile de software OEM pentru această industrie vor putea reduce cu până la 50% timpul de dezvoltare software auto certificat și cu 40% costurile de dezvoltare, contribuind totodată la construirea de mașini mai sigure. 

„OxidOS ia astfel parte la revoluția ce abia începe în industria auto, acolo unde procesul curent de dezvoltare software se bazează pe tehnologii învechite și pe paradigme de dezvoltare vechi de aproape 50 de ani”, se arată în comunicat.

Cine sunt fondatorii startup-ului deep-tech pentru industria auto

Alexandru Radovici (CEO) este doctor în Calculatoare și Tehnologia Informației, autor de cărți despre sistemul de dezvoltare Tock OS și aplicații încorporate, profesor la Universitatea Politehnica din București. Este printre primii 5 contributori globali la dezvoltarea Tock.

Bogdan Genis (CTO) are peste 15 ani de experiență în dezvoltarea auto, design și project management (hardware și software) pentru companii precum Continental și HuF. 

Vlad Rădulescu (Certificare) are 8 ani de experiență în dezvoltare auto, inclusiv software. A lucrat prin mai multe procese de certificare ASPICE și omologarea software a diferitelor produse. De asemenea, cunoaște toți pașii din procesul de dezvoltare auto, ceea ce îl face un expert în procesul de certificare. 

Ioana Culic (R&D) urmează un doctorat în tehnologie, este contributor la sistemul de operare Tock, cu experiență importantă în dezvoltarea de sisteme conectate de siguranță auto. Teza sa de doctorat este construită în jurul tehnologiilor de securitate, având ca focus Tock. Împreună cu Alex, Ioana a publicat prima carte despre TockOS. 

Daniel Rosner (Business Development) este doctor în Calculatoare și Tehnologia Informației, cu o vastă experiență în construirea și gestionarea de companii sustenabile și scalabile, dar și în cercetare-dezvoltare și inovare. Printre inițiativele sale se numără Innovation Labs, dar și primul laborator universitar modern dedicat cercetării, finanțat privat - CISL41, în cadrul Universității Politehnica din București. 

Sistemul de operare și uneltele OxidOS vor permite dezvoltatorilor să implementeze, verifice și certifice software pentru microcontrolere din cadrul controlerelor electronice din mașini mai rapid și cu un grad de siguranță mai mare.

Parallax

Vizualizari
1062
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri