Razvan Tataru

Fermierii și procesatorii bio români, invitați la Festivalul European BIO și al Tradițiilor Locale

Legume bio într-un coș

Prima ediție a Festivalului European BIO și al Tradițiilor Locale va reuni fermieri și procesatori bio din România și din alte țări europene participante.

Festivalul va avea loc în Polovragi, Vatra Târgului, județul Gorj, în perioada 31 august – 3 septembrie. Expozanții autohtoni și europeni vor veni cu produse bio, tradiționale, montane și de artizanat, cum ar fi costume populare, ceramică, țesături și covoare.

Pe lângă fermieri și procesatori bio, vor fi prezenți și reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României.

„Regiunea Sud-Vest Oltenia, recunoscută pentru realizarea variată de produse bio și pentru tradițiile și meșteșugurile transmise din generație în generație, va găzdui festivalul datorită efortului comun al partenerilor regionali, județeni și locali, care continuă, astfel, demersurile pentru promovarea și dezvoltarea regiunii”, au transmis organizatorii într-un comunicat de presă.

Inițiativa festivalului a început în contextul Zilei Europene a Produselor BIO, sărbătorită anual pe 23 septembrie. Asociația autohtonă, în colaborare cu partenerii săi din Polonia, Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovacia și Grecia și-au propus să organizeze prima ediție a Festivalului European BIO și al Tradițiilor Locale.

Evenimentul este organizat de Asociația BIO România, în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Județean Dolj, Consiliul Județean Vâlcea, Camera de Comerț și Industrie Dolj, Cluster BIO Oltenia, Primăria Polovragi, Organizația de Management al Destinației Dealul Muierii, Grup Acțiune Locală - Parâng, Asociația InfoCons și Asociația Laboratoarelor pentru Calitatea Vieții.

Pentru mai multe informații, cei interesați pot contacta organizatorii festivalului la adresa de e-mail solicitari.bio@gmail.com.

Parallax

Vizualizari
211
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri