Denisa Crăciun
O echipă de opt elevi români a obținut premiul al doilea la Concursul NASA Space Settlement din SUA.
O echipă formată din 8 elevi de la Colegiul Internațional de Informatică din București și Colegiul Național Victor Babeș a obținut premiul al doilea la concursul NASA Space Settlement din SUA cu proiectul ZGRIPTOR. În competiție au fost înscrise peste 4.500 de proiecte din 19 țări.
ZGRIPTOR este o stație spațială, de la structurile de bază la calculele pentru plasarea sa în orbită, nevoile locuitorilor, sistemele de reciclare a resurselor utilizate, reciclarea deșeurilor, modelul economic și de guvernare.
Scopul final al proiectului este să folosească resursele disponibile pentru a crea o așezare autonomă într-o orbită Aldrin-Cycler, între Pământ și Marte. Elevii au reușit să proiecteze o stație spațială care are capacitate de a găzdui 10.000 de persoane pentru o perioadă lungă de timp. Proiectul își propune să stimuleze inovația în domeniile ingineriei spațiale și aerospațiale.
Echipa câștigătoare este formată din elevi (clasele X, XI și XII) de la Colegiul Internațional de Informatică din București și Colegiul Național Victor Babeș (Cătălin-Alexandru Tonia), pasionați de astrofizică, fizică, matematică și chimie: George-Răzvan Chirilă (olimpic național la astrofizică), Vladimir-George Necula (olimpic internațional la fizică și astrofizică), Bușcu Filip (olimpic național la astrofizică), Alesia-Nicole Untesu (olimpic național la chimie), Alexandru-Andrei Untesu (olimpic național la fizică și matematică), Palada Andra (olimpic național la limba engleza).
Finaliștii competiției și-au prezentat proiectele în fața celorlalți participanți și a unor personalități din domeniul aero-spațial, la conferința ISDC 2023 care a avut loc recent în SUA. Printre cei prezenți la eveniment a fost și Dylan Taylor, președinte și CEO al Voyager Space, companie din industria explorării spațiului.
Liceenii au fost susținuți de Restart Energy, printr-o sponsorizare în valoare de 13.000 euro.
O parte dintre elevii români sunt și membri ai echipei Romspace, care a lansat recent în spațiu primul satelit românesc. Satelitul la care au muncit doi ani a ajuns în spațiu odată cu racheta lui Elon Musk. De acolo urmează să transmită, în curând, imagini și date. În toamnă, echipa are în plan lansarea unui nou satelit.