Smile Media

[P] Cupoane de reducere pentru produsele celor mai importante magazine online din România!

Thumbnail

Poate știați, sau nu, dar valoarea reală a unui produs de pe piață este pe la 40%, restul de 60% fiind bani care se scurg în intermediari, marketing, promoții și alte servicii conexe. Chiar și pe durata marilor campanii de reduceri, un produs nu este vândut în pierdere, așadar marea întrebare care survine aici este “ce pot să fac eu, clientul nevinovat, pentru ca grosul banilor mei să se ducă mai mult pe produsul în sine și mai puțin pe multele guri de pe lângă care ar vrea să mănânce și ele ceva?”.

Răspunsul e… nu prea multe. Există posibilitatea, însă, de a mai reduce din prețul final al unui produs și de a mai economisi, astfel, niște bănuți, care oricât de puțini ar fi ei nu strică deloc să-ți rămână în buzunar în aceste vremuri deloc liniștite.

Cupoanele de reducere

Poate cea mai la îndemână cale, pe lângă a vâna promoții sau a aștepta cu produsu-n wishlist momentul oportun, sunt cupoanele de reducere. Acestea sunt coduri pe care le introduci la momentul final al achiziției unui produs și care aduc diverse beneficii, inclusiv reduceri sau transport gratuit. Există diverse astfel de resurse iar o căutare pe Google după cupoane de reducere îți oferă suficiente rezultate, cât să ai de unde începe. Cum e prea frumos ca să fie adevărat, nici aici nu-i totul roz căci adesea te vei lovi de cupoane expirate sau, mai rău, care nu au funcționat niciodată, dar sunt acolo pentru a îngroșa numărul vizitatorilor.

Unul din site-urile cel mai des actualizate este cupoane-reducere.net, acest lucru datorându-se parteneriatelor directe cu diversele magazine online din România. Având peste 320 de magazine online partenere, veți putea găsi aici reduceri pentru produse din orice categorie ți-ai putea imagina, fie că e vorba de IT&C, cosmetice, bijuterii, produse și jucării pentru copii, divertisment, îmbrăcăminte, încălțăminte sau bricolaj.

Unul din avantajele care diferențiază acest site de celelalte este ecosistemul de extensii și aplicații. De îndată ce te vei avânta în universul cupoanelor de reducere vei descoperi că cea mai mare problemă a acestora e că uiți de ele, și abia după ce vezi email-ul de confirmare îți aduci aminte că poate n-ar fi stricat să cauți un cupon mai întâi. Drept urmare, site-ul oferă și o extensie de browser care își face vizibila prezența de fiecare dată când te afli pe coșul de cumpărături a vreunui magazin online. Același lucru este valabil și pentru telefonul tău, existând aplicații de iOS și Android care te anunță, cu o notificare, că riști să ratezi niște reduceri care sigur ți-ar prinde bine. Pe lângă toate astea, mai există și varianta bătrânului newsletter, care te anunță printr-un email frumos colorat când a aterizat o reducere substanțială la un magazin ce te interesează.

Cum se folosește un cupon de reducere

După ce ai pus ochii pe cuponul cu cel mai mare discount dintre toate, îl copiezi și îi dai paste în câmpul specific de pe pagina de checkout a magazinului online. Vei regăsi acest câmp sub diverse denumiri precum voucher, cod de reducere, cupon de reducere, cod promo, dar oricum s-ar numi el sigur nu-ți va scăpa, în ciuda faptului că e mic și parcă ferit de ochii vigilenți ai cumpărătorului dornic de o reducere.

Reducerile pe care le puteți primi la introducerea acestuia pot începe de la bani de o bere până la valori chiar substanțiale. Nu vorbim de reduceri de 100%, deși poate ne-ar plăcea, dar în zilele cu soare s-au dat și reduceri de 60 - 70%, mai ales în timpul campaniilor de Black Friday sau în cazul cupoanelor ce pot fi cumulate.

Cine poate deveni partener?

Fie că ești proprietarul unui magazin online la început de drum sau vreun magnat al comerțului online, cupoanele de reducere sunt o metodă excelentă de a-ți consolida cercul clienților fideli sau de a îngroșa numărul acestora. Site-urile de cupoane sunt tot timpul deschise la acest gen de colaborări din care ambele părți au de câștigat: tu, că vinzi mai mult iar acestea, că își consolidează poziția de sursă de încredere pentru utilizatorii săi. Adesea, prezența pe un astfel de site poate face diferența dintre un produs achiziționat de pe magazinul tău online sau unul cumpărat de la competitori.

Fiind un nume cunoscut în domeniu, prezența brand-ului tău pe Cupoane-reducere.net reprezintă și o confirmare a faptului că potențialii clienți pot avea încredere în acesta, lucru care poate ajuta foarte mult mai ales când te afli la început de drum iar numele tău nu e încă atât de cunoscut în mediul online.

Echipa din spatele site-ului e nerăbdătoare să o contactezi și îți vor trimite de îndată toate informațiile necesare și pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a deveni parteneri.

Parallax

Vizualizari
345
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.454
Just for testing :

interaction: 0.91

popularity: 0.48

publishing: 2.89

expertise: 0.1

rating: 1.454

Content Marketing
SmileMedia nu ofera doar campanii. Functionam ca un digital newsroom capabil să creeze conținut de orice tip: grafic, text, foto, audio sau video.
Articole publicate : 795
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri