Denisa Crăciun
IT-iștii români pot participa în luna noiembrie 2024 la o conferință dedicată pasionaților de tehnologie, ce va avea loc la București și la care vor urca pe scenă peste 50 de speakeri de la companii tech precum Meta sau Microsoft.
IT-iștii și alți pasionați de tehnologie din România pot participa la conferința DevCon ce va avea loc timp de două zile, pe 6 și 7 noiembrie, la București. La eveniment vor fi prezenți profesioniști de la Meta, Microsoft, Cloudflare, Data Sax, Pega și alții.
În cadrul evenimentului vor fi mai multe conferințe specializate, fiecare fiind dedicată unui domeniu: Java Con, DevOps Con, Data, AI & ML Con, Web & Mobile Con, IoT & Cybersecurity Con și QA Automation Con.
De asemenea, conceptul ediției din acest an propune o viziune largă asupra Inteligenței Artificiale și cum poate fi aceasta integrată și interconectată cu celelalte tehnologii din industrie.
O parte dintre speakerii internaționali prezenți în cele două zile la DevCon 2024 sunt:
„DevCon se afirmă ca fiind conferința de referință a acestei toamne pentru pasionații de tehnologie și profesioniștii din industria IT&C. Suntem încântați să anunțăm că pregătim pentru cea de-a 6-a ediție, o agenda cu un conținut tehnic avansat și masterclass-uri unde participanții pot aprofunda subiectele de interes. Nimic nu se compară cu oportunitatea de a interacționa atât cu speakeri internaționali de top, cât și cu cele mai importante companii din domeniul IT”, spune Carla Tîrnăcop, Project Manager DevCo.
Organizatorii estimează că vor participa în jur de 2.500 de persoane la această ediție a evenimentului. Accesul se face pe bază de bilet.