Denisa Crăciun

Poli Timișoara își face masterat pentru pasionații de jocuri video

Gaming in Romania

Universitatea Politehnica Timișoara lansează un nou program de masterat pentru pasionații de jocuri video.

Programul de masterat „Game Development” „este conceput special pentru pasionații de jocuri, care doresc să își dezvolte abilitățile într-un domeniu al industriilor creative”, a transmis UPT într-un comunicat către StartupCafe.ro.

Programul de masterat este atât pentru absolvenții de specializări tehnice, precum Automatică și Calculatoare sau Informatică, cât și pentru absolvenții din domenii ca Design sau Arte.

Prin acest program de masterat studenții vor afla informații despre design, grafică și animație, programarea jocurilor, sunetul și muzica în jocuri, testarea și evaluarea lor, și informații despre gestionarea proiectelor în industria jocurilor video. Specializarea „Game Development” are disponibile 20 de locuri la buget și 15 locuri cu taxă.

„Am ales acest mod de lucru pentru că industria jocurilor este una a industriilor creative. Aici e nevoie și de cineva care are abilități de programare, dar și de mulți oameni care știu design, de tineri open minded care au idei pe care poate îi găsim la facultățile de arhitectură sau arte. Programul de masterat este deschis celor care vor să intre în această industrie și au abilități în acest sens. Interes există atât din partea studenților noștri, dar există interes și din partea companiilor prezente în România și care își doresc să angajeze specialiști. În Timișoara nu este dezvoltat acest domeniu, însă avem deja semnale din piață că sunt firme care își doresc să vin în vestul țării dacă le oferim ceea ce își doresc cel mai mult: specialiști”, spune Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Cadrele didactice sunt de la mai multe facultăți ale UPT, însă sunt discuții și cu profesori specialiști de la universități din Europa pentru a veni să predea în România. Totodată, profesorii vor colabora și cu foști absolvenți care au urmat cursuri de masterat în străinătate în domeniul jocurilor video. 

„Pe lângă faptul că mulți studenți realizau jocuri pentru examenele de licență, am observat că unii își doreau să urmeze un program de masterat în acest domeniu, dar nu aveau alternative în România. Așa că alegeau universități din străinătate, din Olanda, Marea Britanie, care au cursuri actualizate în zona industriilor creative. Noi am luat legătura cu o parte din ei și ne bucură faptul că își doresc să vină alături de noi, ca voluntari, iar asta este un câștig imens”, a mai spus rectorul UPT.

În cadrul programului de masterat, studenții vor studia tehnici de marketing și cum să își vândă singuri produsele.

Parallax

Vizualizari
711
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri