Claudiu Zamfir
Noul guvern PSD-PNL-UDMR, condus de Nicolae Ciucă, promite că va deschide o a treia ediție a schemei de finanțare Start-Up Nation, prin care se vor putea obține fonduri nerambursabile pentru lansarea unei afaceri, conform Programului de Guvernare.
Noul Minister al Antreprenoriatului, care va fi condus de Daniel Cadariu (PNL), figurează în programul de guvernare cu o serie întreagă de scheme de finanțare pentru firme mici și mijlocii, inclusiv startup-uri.
„Start UP Nation ediţia a III–a, Finanțarea a 10.000 de proiecte cu o sumă de 200.000 lei pe proiect, pentru stimularea antreprenoriatului și crearea de noi locuri de muncă” - este una dintre promisiuni.
Reamintim că programul Start-Up Nation a fost inițiat în anul 2017 de guvernul PSD de atunci, condus de Sorin Grindeanu, care se întoarce acum la guvernare, pe post de ministru al Transporturilor, în Cabinetul Ciucă.
Au avut loc două ediții ale programului Startup Nation, prin care se acordau fonduri nerambursabile de câte 200.000 de lei unor firme noi. Ediația a doua a fost lansată între Crăciun și revelion, pe 27 decembrie 2018, iar plățile către antreprenorii declarați câștigători nu au fost finalizate nici până acum.
1. Programul Start Up Diaspora Next Gen – susținerea cetățenilor români din diaspora care doresc să revină în țară și să deschidă o afacere cu finanțare FSE.
2. Program pentru companiile implicate în realizarea de bunuri intermediare:
3. Programul IMM Prod. Garanții guvernamentale de până 100% acordate companiilor, prin FNGCIMM, FGCR, pentru creșterea capacității de producție, reconversia de la intermediere la producție, finanțare investiții.
4. Program Rural INVEST. Garanții guvernamentale de până la 100% acordate companiilor, prin FNGCIMM, FRC și FGCR, care își localizează producția în mediul rural și urban-mic.
5. Programul IMM Prod. Garanții guvernamentale de până 100% acordate companiilor, prin FNGCIMM, FGCR, pentru creșterea capacității de producție, reconversia de la intermediere la producție, finanțare investiții.
6. Programul Garant Construct. Garanții guvernamentale acordate companiilor din Construcții, prin sistemul bancar, FNGCIMM și FRC, pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor.
7. Program Start-Up pentru studenți. Finanțarea incubatoarelor de afaceri pentru studenți în universități, în conlucrare cu partenerii locali (autorități publice, companii care activează pe piața locală). Granturi de 100.000 euro. Punctaj prioritar: afaceri dezvoltate în domeniul de specializare.
8. Schemă de ajutor de stat „INNOVATION”. Deducerea a până la 80% din costurile necesare pentru invenții, inclusiv acoperirea cheltuielilor cu înregistrarea și protejarea invențiilor cu obligația implementării efective în România.
9. Granturi pentru digitalizare și comerț online (pentru IMM). Granturi între 50.000 și 200.000 € pentru firmele cu cifra de afaceri mai mică de 1 milion de euro, pentru software certificat de e-commerce și de administrare a unei firme (de tip ERP).
10. Schemă de ajutor de stat pentru retehnologizarea companiilor locale. Schemă pentru sprijinirea transferului de tehnologie. Punctaj suplimentar: industrii exportatoare, nepoluante.
11. Programul România Tech Nation. Schemă de ajutor de stat pentru susţinerea înființării de start-up-uri cu componentă digitală în fiecare judeţ, prin acordarea unui grant de 50.000 de euro/start-up. Este necesară includerea obligatorie a componentei de educaţie, training şi mentorat, cu asigurarea unui loc în makerspace, incubator de afaceri sau accelerator local.
12. Program Women in tech. Schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea femeilor antreprenor pentru deschiderea de afaceri în domeniul tehnologiei. Vor fi acordate granturi cu componentă în fiecare județ.
13. Programul Starter kit - schemă de ajutor de stat pentru asigurarea suportului pentru transformarea/transferul companiilor în era digitală prin acordarea de vouchere de digitalizare în valoare de 5000 Euro/companie.
14. Acțiuni suport pentru programul România Tech Nation:
Majoritatea acestor proiecte ar urma să fie făcută din fonduri europene.
Program Guvernare Ciuca by claus_44 on Scribd