Claudiu Zamfir

Solicitanții din Măsurile 1 și 2 riscă să piardă ajutoarele, dacă nu semnează la timp contractul de finanțare primit prin aplicație

Thumbnail

Firmele, PFA, ONG și cabinetele medicale individuale care s-au înscris la ajutoarele de stat de câte 2.000-150.000 de euro din Măsurile 1 și 2 pentru redresare din criza COVID-19 trebuie să urmărească atent, în perioada aceasta, portalul granturi.imm.gov.ro, prin profilul de utilizator cu parolă folosit la aplicare, pentru a semna și trimite înapoi prin portal contractele de finanțare, în caz contrar riscând să piardă ajutorul. Apelul a făcut de ministrul Economiei, miercuri.

„Țin foarte mult ca antreprenorii să-și verifice aplicația și să semneze contractul de finanțare. Fără semnarea contractului de finanțare nu putem da drumul la bani. Dacă în termen de 5 zile nu semnează aceast contract înseamnă că renunță la acest ajutor. Este valabil și pentru Măsura 2” - a spus Virgil Popescu, într-o conferință de presă.

Așa cum am arătat deja pe StartupCafe.ro, beneficiarii de la Măsura 1 au la dispoziție 5 zile pentru semnarea electronică a contractelor și retrimiterea lor la Ministerul Economiei (agențiile IMM din subordine) prin portalul online, iar beneficiarii de la Măsura 2 au la dispoziție 20 de zile, conform procedurilor de implementare.

Toți cei circa 29.000 de aplicanți de la Măsura 1 și cei circa 22.000 de la Măsura 2 vor putea primi fondurile solicitate, a promis ministrul Popescu, dar a avertizat că se vor fi făcute verificări și numai cei care vor fi în regulă vor primi banii.

Evaluarea aplicațiilor la Măsura 1 - granturi de câte 2.000 de euro a început, iar miercuri, după-amiaza, erau peste 3.000 de solicitanți evaluați, plățile către beneficiari urmînd să fie efectuate de băncile partenere începând din zilele următoare.

„Astăzi, sunt peste 3.000 de firme din Măsura 1 evaluate, banii au plecat deja către agenții, sunt în contul agențiilor pentru IMM și astăzi au fost plătiți către bănci. Mâine firmele vor primi în aplicația informaticăp pe care au folosit-o pentru a accesa acești bani contractele în format economic, de finanțare. Nu trebuie decât să le download-eze, să le semneze și să le urce înapoi în aplicație. Iar apoi plățile se vor duce către bănci și într-o zi, două vor avea banii în cont.

Începând de mâine, toate firmele care au fost evaluate în Măsura 1 vor primi notificare de accept și contractul pentru a fi semnat. Nu trebuie decât să stea în fața calculatorului, apasă pe buton, semnează electronic contractul, îl încarcă înapoi în sistem, după care într-o zi, două își verifică contrul bancar, vor primi acei 2.000 de euro” - a spus Virgil Popescu.

De luni, același lucru se va întâmpla cu Măsura 2” - a completat el.

Plățile pentru Măsura 1 ar urma să se finalizeze până la 1 decembrie 2020. „Eu cred și sper ca până la sfârșitul acestei luni toată Măsura 1 să fie achitată și aici vorbim de 29.000 de firme până pe 1 decembrie” - susține ministrul Economiei.

De asemenea, la Măsura 2 bugetul va fi suplimentat pentru a putea fi plătiți toți aplicanții eligibili, în acest sens urmând ca Guvernul să aprobe miercuri, probabil, ordonanța de urgență de majorare a bugetului schemei de finanțare totale de la 1 miliard la peste 1,5 miliarde de euro.

„Probabil în urma ședinței de guvern de astăzi vom vorbi de 1,5 miliarde de euro, pentru că astăzi este pe ordinea de zi aprobarea ordonanței de urgență. Bugetul se suplimentează în așa fel încât toți cei care au depus pe Măsura 1 și Măsura 2 să poată fi finanțați. Vorbim de 29.000 de firme pe măsura 1 și de 22.226 pe Măsura 2. Evident, o să trebuiască să vedem câte sunt eligibile și câte nu sunt” - a mai spus ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Atenție la pași și la termenele din procedurile de implementare ale Măsurilor 1 și 2:

1. Adresa de e-mail (folosită la înscriere) trebuie să aparțină beneficiarului și să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă va fi folosită pentru toată corespondența pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a programului. Aplicația va trimite pe toată perioada de implementare a măsurii automat pe adresa de e-mail a solicitantului mesaje de avertizare asupra corespondenței cu MEEMA/AIMMAIPE, corespondență prin care aplicanții vor fi informați asupra acțiunilor ulterioare înscrierii precum contract aprobat,  clarificări, mesaje de încărcare documente etc.

2. Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la program postate pe site-ul ministerului. Se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Scrisoare de solicitare clarificări pe adresa de email înregistrată în aplicația electronică. Clarificările solicitate se trimit la emitent în 3 zile lucratoare de la transmitere. Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.

3. Dacă în urma analizei documentației înscrise integral completate se constată neconcordanţe sau că informaţiile declarate de solicitant nu sunt complete/ corecte/reale, solicitantul va primi Scrisoare de înştiinţare a respingerii.

4. Solicitantul se poate adresa MEEMA/AIMMAIPE de care aparține, formulând o contestaţie, în termen de 5 zile calendaristice de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condiţiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în formularul de înscriere on-line cu documentele justificative depuse.

Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
⦁    datele de identificare ale solicitantului;
⦁    obiectul contestaţiei;
⦁    motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia;
⦁    dovezile pe care se întemeiază;
⦁    semnătura reprezentantului legal.
Contestația se poate formula în orice etapă de implementare (verificare, semnare contract de finanțare, depunere decont, certificare cheltuieli, efectuare plăți, monitorizare, raportare).

5. Pentru soluţionarea contestaţiilor, se va constitui o Comisie de contestaţie din cadrul MEEMA/AIMMAIPE, formată din membri care nu au participat la procesul de verificare al documentației pentru care s-a depus contestație Termenul de soluţionare este de 3 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Comunicarea soluţionării contestaţiei se va face prin email/front office (portalul de înscriere).

6. Pentru aplicanții acceptați în urma verificărilor administrative și de eligibilitate în limita bugetului alocat măsurii, aplicația informatică va genera contract de finanțare care se va regăsi în front office și va trimite pe adresa de corespondență un mesaj de atenționare în acest sens.

7. Atenție! Termen scurt la Măsura 1 pentru semnarea contractului.  Aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație în maxim 5 zile de la primire. După semnarea acestuia de către ordonatorul terțiar de credite și reîncărcarea în aplicație a contractului semnat de ambele părți, instituția de credit parteneră selectată de către aplicant la înscriere va fi înștiințată electronic că poate face plata ajutorului financiar nerambursabil.

La Măsura 2, aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație în maxim 20 zile de la primire, dar nu mai târziu de data limita prevăzută in schema de ajutor/OUG nr 130/2020, împreună cu dovada co-finanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit).

8. Aplicantii/solicitantii care nu semnează și nu transmit contractul de finanţare până la termenul limită vor primi  Decizie de respingere semnata electronic de Directorul AIMMAIPE, transmisă prin contul din aplicație.

9. Beneficiarii eligibili declaraţi admişi vor deschide conturi curente disticte la instituţia parteneră, care vor fi utilizate exclusiv pentru implementarea proiectului pe perioada de derulare a acestuia.

10. Ministerul Economiei, prin AIMMAIPE, va transfera în contul de tranzit deschis la instituția parteneră selectată, cu rol de agenție de implementare,  sumele reprezentând ajutor de stat aferente contractelor de finanțare.  

11. La Măsura 1 - microgranturi, în termen de maxim 90 de zile din momentul plății ajutorului financiar către beneficiar acesta are obligația efectuării cheltuielilor. De asemenea, în același termen de maxim 90 de zile din momentul încasării ajutorului financiar de către beneficiar acesta are obligația încărcării în aplicație a facturilor, documentelor de plată și raportului de progres, în caz contrar ajutorul acordat fiind recuperat.

La Măsura 2 - termenul este de 180 de zile.

12. În cazul în care AIMMAIPE constată că nu se depun documentele pentru contestație sau nu semnează contractul de finanţare până la termenul limită prevăzut de procedură, solicitanţii vor primi Scrisoare de înştiinţare a recuperării ajutorului acordat, transmisă automat de către aplicație.

13. Contractul de finanţare va fi reziliat şi alocaţia financiară nerambursabilă acordată, împreună cu dobânzile aferente, vor fi recuperate şi în cazul în care obiectele/bunurile finanţate în cadrul acordului nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile.

Pentru mai multe amănunte, parcurgeți cu atenție procedurile pentru Măsura 1 și Măsura 2.

Parallax

Vizualizari
12342
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Alin
C
Asta sună ca și cum contractele sunt deja acolo, iar noi, cei care așteptăm de mai mult de o lună să apară, le ignorăm. Știrea ar fi fost potrivită din momentul în care contractele era deja trimise.
poza de profil
Teodor
Handoca
Contratele trebuiau sa ajunga in sistem pentru primele 5000 de cereri...dar se pare ca s-au impotmolit pe undeva....asteptam...:)
poza de profil
Filip
One
poza de profil
Filip
One
Da, oare o sa fie prin contractele astea vreo clauza de fideiusiune, ca in cele de IMM Invest? Ca poate asa vor fi unii care nu se vor grabi sa le semneze :)
poza de profil
Florin
A.
Pe bune ? 5 zile ? Pai noi v-am așteptat luni de zile POPESCULE !!!! "Dacă în termen de 5 zile nu semnează aceast contract înseamnă că renunță la acest ajutor. Este valabil și pentru Măsura 2” - a spus Virgil Popescu, într-o conferință de presă. PE BUNE ? Poate oamenii sunt prin spitale, știai lucrul acesta mai POPESCULE ?

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri