Claudiu Zamfir

A patra ordonanță de urgență pentru aceleași ajutoare de stat COVID, pentru IMM

Thumbnail

Ajutoarele de stat destinate IMM-urilor, pentru redresare din criza COVID, nu au fost distribuite încă decât parțail, dar legislația care se referă la acestea s-a modificat permanent, ajungând la 4 ordonanțe de urgență și o lege. Cea mai nouă OUG este în fază de proiect și va aduce 3 modificări la OUG 130/2020, actul normtiv inițial, prin care s-au institut ajutorele.

În jur de 17% din volumul ajutoarelor de stat promise IMM-urilor, în campania electorală, s-au plătit până acum, dar ajungem la 4 ordonanțe de urgență pe tema acestor granturi de redresare din criza COVID-19.

Nu mai insistăm asupra lor, doar le enumerăm:

  • OUG 130/2020 (publicată în Monitorul Oficial în 6 august 2020) - prin care s-a instituit schema de ajutoare de stat.
  • OUG 174/2020 (16 octombrie 2020) - prin care s-a modificat grila de punctaj la Măsura 3
  • Legea 220/2020 (29 octombrie 2020) prin care s-a modificat OUG inițială 130/2020.
  • OUG 199/2020 (19 noiembrie 2020) - prin care s-a suplimentat bugetul la Măsura 2 și s-a amînat aplicarea unor prevederi din Legea 220/2020.

În fine, a patra ordonanță de urgență (și al cincilea act normativ cu putere de lege) care se referă la granturile COVID este acum în stadiu de proiect, în consultare publică la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Această a patra modificare a OUG 130/2020 a fost invocată de Ministerul Economiei ca fiind necesară pentru a facilita alocarea a 500 de milioane de euro pentru Măsura 2 - să ajungă la restul de beneficiari după numerele RUE 4500-4700, până la finalul cererilor de finațare eligibile.

Conform notei de fundamentare a noului proiect de UUG, „având în vedere prevederile Cadrului temporar, precum si stadiul implementării schemei de ajutor de stat este necesara prelungirea aplicării masurilor de sprijin pana la 31 decembrie 2021”.

Proiectul de OUG prevede:

  1. Aplicațiile de la Măsura 2 - granturi de capital de lucru care depășesc valoarea disponibilă rămasă în contractul de finanțare încheiat intre Autoritatea de management a programului Operațional Competitivitate (de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) și Ministerul Economiei, se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, in limita creditelor bugetare aprobate. Prevederea se referă la aplicanții care nu s-au încadrat în bugetul inițial al Măsurii 2, de 350 de milioane de euro.
  2. Ministerul Economiei poate aduce la rambursare  cheltuielile prevăzute mai sus din facilitatea de finanțare REACT-EU, in limita alocării si conform regulilor de eligibilitate ale acesteia.
  3. Ministerul Economiei va putea reloca și mai departe sumele disponibile de la o măsurp la alta ăn cadrul schemei de finanțare COVID, „în funcție de nevoile IMM-urilor și în condițiile încadrării în alocarea totală a măsurilor”.

Proiectul de OUG de modificare a OUG 130/2020 trebuie urmează să rămînă în consultare publică 10 zile (începînd din 18 martie) și apoi să fie aprobat de Guvern și oublicat în Monitorul Oficial.

 

Nota de fundamentare:

 

 

 

Parallax

Vizualizari
23945
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
De ce
nu merge?
Dacă tot era necesară de inca o ordonanta de urgenta de ce oare nu au dat-o până acum?
poza de profil
De ce
nu merge?
Ar fi interesant să vedem dacă dintre cei care au aplicat sunt firme care au intrat in insolvență.
poza de profil
Teodor
Batrinu
Câtă golănie!
Am 90 de zile de când am semnat contractul și eram pe loc eligibil (pe la 4.000) pentru plăți, pe principiul clamat, primul venit, primul servit.
Nu s-a întâmplat nimic, deși cunosc firme inregistrate la numere peste 6000, peste 9000.
Au împărțit așa frumos dosarele, astfel ca dosarele cu numerele care trebuie rezolvate sa ajungă pe primele poziții la agențiile regionale.
poza de profil
alllx
alllx
poza de profil
alllx
alllx
batrinu, da-i in judecata! exista o prevedere legala ca nu pot sa depaseasca 5-7-9 zile, nu mai conteaza. E clar ca au depasit termenul de plata! Ia si pielea de pe jegosi!
poza de profil
Filip
One
Dl. NASUI, vedeti ca pe 28 se fac cele 10 zile de dezbatere si trebuie sa gasiti un nou motiv pentru care mai trebuie amanate granturile. Stiti, da?
E, ca sa va ajut, ati putea spune ca s-a schimbat ora in aceasta perioada si mai trebuie o ordonanta care sa spuna cum se analizeaza aplicatiile acum, pe ora de vara. Ce ziceti, merge?
Sau ziceti ca se amana cu inca sase luni, ca sa fie toti beneficiarii vaccinati. Da, merge si asta.
Noi asteptam cu interes vrajeala de luna asta cum asteptam in anii 90 un nou episod din Dallas.

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri