Claudiu Zamfir

Fonduri europene: 1,5 miliarde euro pentru proiecte europene de energie verde. Fisa de apel

Thumbnail

Companiile și alte entități private și publice din Uniunea Europeană, inclusiv din România, pot depune proiecte de tehnologii inovatoare pentru energie verde, într-un apel cu un buget total de 1,5 miliarde de euro, deschis marți de Comisia Europeană. Consultă fișa apelului, la finalul articolului.

Termenul pentru depunerea proiectelor de scară largă pentru finanțările din cadrul Fondului pentru inovare este 3 martie 2022.

Proiectele se pot depune prin intermediul portalului de finanțare și de licitație al UE, unde sunt disponibile mai multe detalii privind întreaga procedură.

Deponenții proiectelor vor fi informați cu privire la rezultatele evaluării în cursul celui de al treilea trimestru al anului 2022. Acordarea granturilor și semnarea proiectelor va avea loc în al patrulea trimestru al anului 2022.

Pe 10 noiembrie, va fi organizată o zi de informare pentru a da potențialilor solicitanți și altor părți interesate posibilitatea de a obține informații și de a pune întrebări cu privire la noua cerere de propuneri.

Proiectele vor fi evaluate în funcție de potențialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de seră, de potențialul lor de inovare, de maturitatea financiară și tehnică, precum și de potențialul lor de aplicare la scară largă și de rentabilitatea lor.

La acest apel se așteaptă proiecte cu valori de peste 7,5 milioane de euro fiecare.

Pentru proiectele care sunt promițătoare, dar nu suficient de mature pentru acordarea unui grant, va fi disponibilă asistență pentru dezvoltarea proiectelor din partea Băncii Europene de Investiții.

Acesta este cel de-al doilea apel de proiecte de acets fel lansat prin Fondul pentru inovare al UE. Cu venituri de peste 25 de miliarde de euro pentru perioada 2020- 2030, Fondul pentru inovare urmărește să creeze stimulentele financiare adecvate pentru ca firmele și autoritățile publice să investească acum în următoarea generație de tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și să ofere întreprinderilor din UE avantajul primului venit pentru a deveni lideri la nivel mondial în domeniul tehnologiei.

Punctul de contact pentru România privind Fondul pentru inovare este la Ministerul Energiei:

Dana Chirvase
Tel.: +40 212025413
Email: dana.chirvase@energie.gov.ro
Website: www.energie.gov.ro

 

Call Fiche Innovfund Lsc 2021 en(1) by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
9008
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri