Claudiu Zamfir

Harta interactivă cu 12.000 de proiecte românești pe bani europeni

Thumbnail

Românii pot să vadă online ce proiecte se fac în localitatea lor, pe fonduri europene, prin intermediul unei hărți interactive pe care se găsesc peste 12.000 de astfel de proiecte europene implementate în România.

Portalul intitulat Kohesio a fost lansat oficial joi de Comisia Europeană, la Forumul Coeziunii, organizat la  Bruxelles de DG Regio, și cuprinde pese 1,5 milioane de proiecte derulate prin Politca de Coeziune a UE, în cele 27 de state membre, inclusiv România. E vorba de proiecte inișiate începând din 2014, din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune și Fondul social european (FSE).

Pe harta interactivă poți selecta proiectele care te interesează, în diferite locuri din România. Dacă dai click pe un anumit proiect reprezentat pe hartă, poți vedea informații ca valoarea lucrărilor, beneficiarul care derulează proiectul, precum și o descriere a proiectului. Informațiile sunt în engleză, dar și în română, de la caz la caz.

De asemenea, există o funcție care îți permite să vezi ce proiecte sunt derulate în apropierea ta, dacă permiți accesarea datelor de localizare.

Realizarea acestei platforme a necesitat o cooperare cu autoritățile de management din statele membre, întrucât proiectele de coeziune sunt gestionate de autoritățile naționale și regionale -  a precizat Comisia Europeană. În România autoritățile de management implicate sunt cele din subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Kohesio oferă, în premieră, un set complet de informații necesare pentru a descoperi în ce mod contribuie politica de coeziune la consolidarea Uniunii noastre. Cu ajutorul Kohesio, politica de coeziune câștigă în deschidere și transparență. Cu doar câteva clicuri, oricine poate afla exact cum investește UE în regiunile și orașele noastre pentru a promova convergența și coeziunea economică, socială și teritorială. Acest nou instrument completează raportul privind coeziunea, care a fost publicat luna trecută, și platforma de date deschise privind coeziunea. Proiectele finanțate prin politica de coeziune nu vor avea secrete pentru nimeni!”

Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a adăugat: „Fondurile UE pot aduce o schimbare reală pentru toți cetățenii din UE, în special pentru cei care au cel mai mult nevoie de sprijinul nostru. Fondul social european sprijină oamenii în găsirea unui loc de muncă, ajută lucrătorii și întreprinderile să dobândească competențele necesare pentru o redresare echitabilă, ecologică și digitală și consolidează incluziunea socială. Totodată, fondurile de coeziune pot oferi sprijin statelor membre în eforturile lor de a-i ajuta pe oamenii care fug din calea invaziei Ucrainei de către Rusia. Noua platformă prezintă poveștile din spatele multor proiecte finanțate de UE care investesc în oameni și în regiuni.”

Ce date poți găsi pe platforma Kohesio:

  •     date standardizate referitoare la 1,5 milioane de proiecte din perioada de finanțare 2014-2020, inclusiv linkuri la programele și fondurile respective;
  •     date standardizate referitoare la cei 500 000 de beneficiari ai proiectelor și la stadiul punerii în aplicare a acestora;
  •     date care acoperă peste 300 de programe operaționale în toate cele 27 de state membre;
  •     o hartă interactivă care permite extragerea datelor pe criterii geografice;
  •     toate informațiile vor fi traduse în toate limbile UE.

În colaborare cu autoritățile de management selectate de statele membre pentru a gestiona fondurile de coeziune, Comisia va continua să dezvolte platforma „Kohesio” pentru a include proiecte din noua perioadă de programare 2021-2027.

În lunile următoare, platforma va fi disponibilă în toate limbile oficiale ale UE.

Intră AICI pe harta interactivă Kohesio și vezi proiectele românești care te interesează.

Parallax

Vizualizari
4903
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri