Redactia StartupCafe.ro

București: Două persoane reținute de Parchetul European pentru posibilă fraudă de 1 milion EUR cu fonduri UE

euro-catuse-dreamstime.

Filiala din Bucureşti a Parchetului European (EPPO) investighează o posibilă fraudă cu fonduri europene care ar fi fost comisă în legătură cu un contract pentru un proiect de 1 milion de euro privind achiziţionarea de echipamente IT şi software, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, potrivit unui comunicat citat de News.ro.

3 suspecţi au fost surprinși în flagrant delict când primeau un comision de 350.000 de lei, în numerar (70.000 de euro), anunţă Parchetul European.

Joia trecută (9 martie 2023), în urma unei investigaţii a Parchetului European din Bucureşti, trei suspecţi au fost prinşi în flagrant delict când primeau aproximativ 70 000 de euro (350 000 RON), în numerar, ca parte a profitului presupusei lor fraude, arată EPPO. La aceeaşi dată, au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare în cinci judeţe din România, pentru a aduna mai multe dovezi despre cei trei suspecţi şi despre societăţile respective, precizează comunicatul Parchetului European.

Suspecţii ar fi obţinut în mod fraudulos un contract pentru un proiect de 1 milion de euro privind achiziţionarea de echipamente IT şi software, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, care a fost finanţat parţial din fondurile structurale şi de investiţii europene.

Beneficiarul proiectului este acuzat că ar fi folosit documente false - emise de firme controlate de reprezentanţii săi - pentru a obţine finanţarea şi implementarea proiectului pe baza unor costuri umflate ale echipamentelor, dobândind astfel sume de bani ce asigurau atât cofinanţarea proiectului, cât şi profituri personale.

Vineri (10 martie 2023), cei doi inculpaţi principali au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a dispus plasarea lor sub control judiciar pentru 30 de zile. Procurorii EPPO au contestat această decizie la Curtea de Apel Bucureşti, cu o cerere de arestare preventivă a inculpaţilor.

Ancheta a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul: Structurii de Sprijin a EPPO în România, Departamentului de Operaţiuni Speciale din România, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul Criminalistic Bucureşti; Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău; Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj; Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

 

Parallax

Vizualizari
2484
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 895
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri