Noi finanțări pentru firmele europene: UE injectează 300 milioane Euro în fonduri de investiții, prin instrumentul ESCALAR
Claudiu Zamfir

Noi finanțări pentru firmele europene: UE injectează 300 milioane Euro în fonduri de investiții, prin instrumentul ESCALAR

Thumbnail

Startup-urile și alte firme mici și mijlocii din Uniunea Europeană vor putea accesa noi finanțări de la fonduri de capital de risc și de investiții, în care Comisia Eurpeană va injecta 300 de milioane de euro, printr-un nou instrument lansat miercuri, denumit ESCALAR.

Constituit de Comisia Europeană împreună cu Fondul European de Investiții (EIF), ESCALAR va sprijini finanțarea capitalului de risc și a creșterii firmelor promițătoare, pentru a se extinde în Europa și a contribui la „consolidarea suveranității economice și tehnologice a Europei”, spune CE într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

ESCALAR va furniza până la 300 de milioane EUR cu scopul de a crește capacitatea de investiții a fondurilor cu capital de risc și a fondurilor de investiții în firme nelistate la bursă.

Astfel, CE estimează că vor fi generate investiții de 4 ori mai mari în firmele private, ajungând până la 1,2 miliarde EUR.

Administratorii de fonduri de investiții din UE sunt invitați să se înscrie AICI pentru a-și exprima interesul pentru capitalul ESCALAR.

Fondurile vor sprijini firmele inovatoare în timpul crizei coronavirus COVID-19 și după aceasta.

ESCALAR are scopul de a sprijini închiderea fondului prin asigurarea de angajamente în valoare de până la 50% din valoarea fondului. El vizează atât fondurile noi care se concentrează pe finanțarea firmelor în curs de extindere, cât și fondurile existente care doresc să sprijine societățile cu potențial ridicat din portofoliul lor să-și accelereze creșterea.

Actuala cerere de propuneri ESCALAR constituie o fază-pilot pentru 2020, având obiectivul ca, pe baza acestei experiențe-pilot, ESCALAR să devină un instrument financiar european obișnuit, alături de instrumentele financiare existente după 2020 în următorul cadru multianual (2021-2027).

Analiza și selectarea fondurilor sunt gestionate de FEI.

Mai multe detalii pe site-ul Comisiei Europene.

Parallax

Vizualizari
1964
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri

 

Cookie Settings