Claudiu Zamfir

Noi fonduri UE în România: 106 milioane EUR pentru startup-uri, IMM-uri și organizații de cercetare, prin programul de investiții „Innovation Romania”

Thumbnail

Startup-urile românești de tehnologie, firmele mici și mijlocii (IMM) inovatoare și organizațiile de cerectare vor putea obține noi finanțari de capital de risc de la investitori, prin progamul european „Innovation Romania”, în valoare de 106,7 milioane de euro, anunțat  oficial joi. 

Într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat joi că a semnat un nou acord de finanțare cu Fondul European de Investiții (FEI) pentru lansarea programului „Innovation Romania”. Cu o finanțare totală de 106,7 milioane euro, programul este susținut prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), din fonduri structurale europene.

Noul program „Innovation Romania”, conceput ca un fond de fonduri, vizează crearea unor instrumente financiare adaptate nevoilor pieței locale și care, până acum, au fost insuficient dezvoltate. Astfel, vor fi lansate trei tipuri de fonduri de equity:

  • Fondul de transfer de tehnologie – destinat valorificării rezultatelor cercetării și inovării prin parteneriate cu organizațiile de cercetare și dezvoltare;
  • Fondul de coinvestiții cu „business angels” – menit să consolideze comunitatea de investitori privați și să faciliteze implicarea acestora în dezvoltarea antreprenoriatului românesc;
  • Fondul de accelerare a antreprenorialului – dedicat sprijinirii întreprinderilor aflate la început de drum și stimulării creșterii acestora.

Selecția managerilor de fond va fi realizată de FEI începând cu primul trimestru al anului 2025, printr-un apel public deschis.

Programul va încuraja investițiile în IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie (midcaps), punând accent pe inovare și competitivitate. Proiectele selectate vor trebui să îndeplinească criterii specifice de eligibilitate, aliniate obiectivului specific al FEDR: „Intensificarea creșterii sustenabile, sporirea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă prin investiții productive”.

„Prin semnarea acestui acord, reconfirmăm angajamentul României de a sprijini inovarea, antreprenoriatul și dezvoltarea economică sustenabilă. Programul «Innovation Romania» este o oportunitate importantă de a impulsiona crearea de noi tehnologii și de a susține întreprinderile mici și mijlocii, care sunt motorul economiei noastre. Împreună cu Fondul European de Investiții, ne propunem să dezvoltăm un ecosistem puternic de investiții, care să atragă atât capital local, cât și internațional”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

„Ne bucurăm să adăugăm un nou capitol colaborării noastre îndelungate cu România, prin lansarea de instrumente financiare care au ca obiectiv sprijinirea inovării în întreprinderi.  De peste 10 ani, împreună cu statul român, am susținut investițiile românești prin aproape douăzeci de fonduri de private equity și venture capital. Această nouă inițiativă va contribui în mod concret la crearea de start-up-uri și lansarea de noi tehnologii, încurajând și investițiile efectuate de business angels, sprijinind astfel economia românească și dezvoltarea ecosistemului local de investiții” - a spus, la rândul ei, Marjut Falkstedt, chief executive al FEI. 

Alte fonduri ale fondurilor lansate până acum în România

Noul fond de fonduri va completa astfel un întreg șir de astfel de instrumente financiare. Încă din 2012 s-a lansat în România primul fond de venture capital finanțat prin Inițiativa europeană JEREMIE. Ulterior au fost folosite fonduri structurale din perioada de programare 2014-2020, prin care au fost capitalizate fonduri de venture capital și private equity. 

În prezent, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), funcționează un fond al fondurilor de 400 de milioane de euro, prin care se urmărește capitalizarea unui număr de circa 20 de fonduri de investiții, care vor atrage, la rândul lor, și capital din surse private. 

Până acum, din facilitatea PNRR au fost capitalizate 8 fonduri de investiții de capital de risc și private equity, care au început deja să facă investiții în startup-uri tech și în IMM-uri din România și din regiune: 

  1. AMC V
  2. Innova/7
  3. Booster Capital
  4. GapMinder II
  5. Morphosis Capital II
  6. Mozaik
  7. Early Game Ventures II
  8. BoldMind
Parallax

Vizualizari
10506
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri