Claudiu Zamfir

Fondurile UE pentru eficiență energetică: LISTE cu firmele admise la finanțările POIM

Thumbnail

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat listele cu firmele admise și respinse la finanțările de câte 50.000-500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și instalații de energie regenerabilă, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

AM POIM a finalizat evaluarea prin platforma IMM Recover pentru proiectele depuse în cadrul axei prioritare 11, OS 11.1 – Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari.

Potrivit MIPE, au fost depuse 718 proiecte, cu o valoare cumulată de 221,72 milioane euro din care 171,82 milioane euro reprezintă valoare eligibilă. Listele de firme admise cuprind circa 350 de solicitanți.

Practic, din finanțarea POIM totală de 500 de milioane de euro, peste 400 de milioane de euro au rămas nesolicitați sau neatribuiți, în urma selecției.

Banii rămași necheltuiți urmează să fie folosiți în proiecte ale unor beneficiari publici din cadrul POIM. „Noi acum trebuie să folosim acești bani pentru acele domenii în care deja avem contracte și acolo unde există deficit de finanțare, cum e, de exemplu, măsura pe care am luat-o la sfârșitul anului trecut, de a contracta infrastructura aeroportuară, pentru dezvoltarea aeroporturilor din România, cele 17 aeroporturi pe care le avem” - a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, într-un interviu pentru StartupCafe.ro.

Parallax

Vizualizari
1459
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri