Claudiu Zamfir
O cercetătoare româncă a obținut fonduri europene de aproape 1,2 milioane de euro din programul UE pentru inovare și cercetare Orizont 2020, pentru un proiect de istorie medievală pe care îl va dezvolta la Cluj.
Alexanda Baneu a câștigat grantul acordat de Consiliul European pentru Cercetare (CEC) cu proiectul „NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe”.
În total, Comisia Europeană a anunțat că va acorda finanțări de 677 de milioane de euro unui număr de 436 de laureați ai concursului de granturi destinate cercetătorilor debutanți organizat de Consiliul European pentru Cercetare (CEC). Dintre aceștia, Alexanda Baneu este singurul câștigător din România.
Cercetătoarea româncă activează la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. „Alături de o echipă deja formată și performantă, voi studia pentru următorii 5 ani <<caietele>> studenților medievali, având ambiția de a reconstitui o parte a istoriei universității medievale din această perspectivă inedită”- a declarat Alexanda Baneu, citată într-un comunicat al UBB.
Granturile europene de de 677 de milioane de euro, care fac parte din programul UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, vor ajuta cercetătorii aflați la început de carieră să își construiască propriile echipe și să desfășoare proiecte inovatoare în toate disciplinele științifice: de la cercetarea în domeniul vaccinurilor, până la adaptarea la schimbările climatice și de la nanoplastice până la explorarea naturii materiei negre din univers.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat:
„Prin intermediul granturilor Consiliului European pentru Cercetare, UE mobilizează talentul și curiozitatea unora dintre cei mai buni tineri cercetători din Europa. Ideile lor sunt menite să extindă granițele cunoașterii și să deschidă noi modalități de a face față provocărilor urgente din domeniul sănătății, al energiei și al tehnologiilor digitale, precum și din multe alte domenii. Ambiția noastră de a aborda în mod eficient crizele actuale și viitoare depinde de voința noastră puternică de a sprijini din ce în ce mai mult cercetarea de vârf la frontierele cunoașterii noastre.”
Laureații CEC sunt un grup eterogen, de 40 de naționalități diferite, care își vor desfășura activitatea în 25 de țări din întreaga Europă.
Aproximativ 13 % dintre cereri au fost selectate pentru finanțare în cadrul acestei runde deosebit de competitive, care se preconizează că va crea aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri de doctorat, doctoranzi și alți membri ai personalului din instituțiile-gazdă.
Fondurile UE CEC destinate cercetătorilor debutanți sprijină individual cercetătorii cu rezultate excelente care își formează independent propria echipă sau își încep propriul program de cercetare independent.
Granturile sunt de până la 1,5 milioane de euro pentru o perioadă de 5 ani, cu o posibilă finanțare suplimentară de până la 1 milion de euro.
Aproximativ 75 % dintre proiectele finanțate de CEC au dus la descoperiri științifice sau progrese majore, conform analizelor de impact.