Claudiu Zamfir
Comisia Europeană a aprobat Programul de Acvacultură și Pescuit (PAP) 2021-2027 pentru România, în valoare totală de 232 milioane EUR din care contribuția UE reprezintă 162,4 milioane EUR, a informat vineri Bruxelles-ul, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
În România, banii europeni vor sprijini, în următorii 6 ani, printre altele:
Din cele două programe de pescuit anterioare, inclusiv antreprenorii au putut atrage bani europeni, pentru afaceri precum: crescătoriile de pește, restaurantele cu specific pescăresc, investiții în agrement cu bărci și pescuit etc.
Aceste fonduri europene nu s-au bucurat însă de foarte multă atenție în România. De exemplu, în perioada de programare 2014-2020, din care România mai poate atrage bani europeni până la finalul anului 2023, Programul Operațional Pescuit și Afaceri Maritime (POPAM) are o rată de absorbție de circa 90 de milioane de euro, reprezentând aproape 54% din fondurile UE alocate.
Aceste programe sunt gestionate în România de Autoritatea de management pentru pescuit, din subordinea Ministerului Agriculturii. Viitoarele apeluri de proiecte vor putea fi urmărite pe site-ul oficial al acestei autorități.