Claudiu Zamfir

Fondurile UE de câte 70.000 EUR, din componenta națională. pentru tineri fermieri s-au epuizat înainte de termen

Thumbnail

Bugetul disponibil pentru ajutoarele de câte 70.000 de euro, prin componenta națională pentru tinerii fermieri din România, s-a epuizat înainte de termenul anunțat inițial pentru sesiunea de înscrieri, a informat, luni, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Inițial, sesiunea de înscrieri online la componenta națională din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) DR 30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri era programată pentru perioada 2 noiembrie 2023 - 31 ianuarie 2024. Procedura a fost, însă, oprită, pentru că deja la data de 19 ianuarie 2024 sumele solicitate de tinerii fermieri se ridicau la 150,05% din alocarea stabilită.

Astfel, în perioada 2 noiembrie- 19 ianuarie 2024, AFIR a primit 3.761 de cereri de finanțare depuse de tinerii fermieri prin DR-30, componenta națională. Valoarea totală a solicitărilor de finanțare depuse on-line este de 263,27 milioane de euro.

Alocarea stabilită pentru această sesiune a fost de 175,5 milioane de euro.

Sprijinul financiar prin intermediul acestei intervenții este 100% nerambursabil, în valoare de 70.000 de euro/ proiect și se acordă tinerilor fermieri a căror solicitare de finanțare a fost declarată eligibilă și selectată pentru finanțare.

Fondurile se acordă în baza unui plan de afaceri sub formă de sumă forfetară, în două tranșe – o tranșă de 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și a doua tranșă de 25% din cuantumul sprijinului, în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri,  fără a depăși trei ani sau cinci ani pentru sectorul pomicol și struguri de masă, de la semnarea Contractului de finanțare.

Parallax

Vizualizari
893
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri