Claudiu Zamfir

Fonduri UE 2023 pentru startup-uri românești: Câte 200.000-1,5 milioane EUR, în județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Satu Mare, Maramureș. Ghidul de finanțare propus

Thumbnail

Startup-urile care dezvoltă tehnologii inovatoare vor putea obține fonduri nerambursabile de câte 200.000-1,5 milioane de euro, pentru investiții în cele 6 județe ale Regiunii Nord-Vest, printr-un apel de proiecte care urmează să se deschidă în anul 2023.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest a publicat, vineri, în consultare, proiectul de ghid al solicitantului „Sprijin pentru întreprinderi nou înființate inovatoare”, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.

Județele eligibile sunt:

  • Cluj,
  • Bihor,
  • Bistrița-Năsăud,
  • Sălaj,
  • Satu Mare,
  • Maramureș.

Bugetul viitorului apel de proiecte este de 18,5 milioane de euro, din care 85% sunt fonduri europene și 15% de la bugetul de stat.

Din acești bani, microîntreprinderi și firme mici nou înființate, cu sediul social în județele eligibile, vor putea obține ajutoare de câte 200.000-1,5 milioane de euro pe proiect.

Intensitatea sprijinului propus este de 100%, ceea ce înseamnă că startup-urile beneficiare vor trebui să participe cu bani proprii numai pentru cheltuielile neeligibile.

Perioada de implementare a proiectelor va fi de maximum 36 de luni de la data semnării contractelor de finanțare și nu va depăși data de 31.12.2029.

Descarcă de AICI proiectul de ghid al solicitantului pentru startup-urile din Regiunea Nord-Vest, modelul de plan de afaceri și celelalte documente aferente scoase în dezbatere publică. Până pe 25 aprilie 2023 poți transmite sugestii și propuneri privind ghidul de finanțare la, prin acest formular online.

După consultare, ADR Nord-Vest va stabili forma finală a Ghidului solicitantului și o va publica pe site, iar apoi va putea să lanseze sesiunea de depunere a proiectelor prin sistemul MySMIS.

Ajutoare pentru startup-uri din Regiunea Nord-Vest: condiții de finanțare în 2023

Startup-urile beneficiare trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a putea obține finanțare în cadrul viitorului apel de proiecte, printre care:

  1. Să fie societăți constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile.
  2. Să aibă sediul social pe teritoriul regiunii de dezvoltare Nord-Vest (cele 6 județe) și să facă investiția în oricare dintre județele eligibile.
  3. Să se încadreze în categoria întreprinderilor nou înființate inovatoare. O întreprindere este considerată nouă dacă NU a existat cu 3 ani înainte ca întreprinderea să solicite sprijinul furnizat. O întreprindere NU va fi considerată nouă dacă doar forma sa juridică s-a modificat.
  4. Solicitantul se încadrează în categoria microîntreprinderilor (are mai puțin de 10 salariați şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţine active totale de până la 2 milioane euro) sau a întreprinderilor mici (are mai puțin de 50 de salariați şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deține active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei).
  5. Firma NU a fost și NU este cotată în lista oficială a unei burse de valori, nu a distribuit încă profituri și care nu s-a format printr-o fuziune/diviziune, și are o vechime de până la 3 ani de la înregistrarea la ONRC, la data depunerii cererii de finanțare și o vechime de până la 5 ani de la înregistrarea la ONRC, la data acordării ajutorului.
  6. Costurile aferente activității de cercetare și dezvoltare reprezintă cel puțin 10% din costurile sale totale de funcționare înregistrate cel puțin în cursul unuia dintre cei 3 ani care preced acordarea ajutorului de stat.
  7. Este obligatorie existența unui istoric financiar pentru cel puțin un an fiscal anterior (situații financiare anuale depuse, inclusiv an parțial încheiat) depunerii cererii de finanțare.
  8. Firma deține un rezultat de cercetare, care să stea la baza activităților propuse prin proiect. Acesta poate să fie:
  • Brevet
  • Cerere de brevet
  • Teza de doctorat - a directorului de proiect, angajat al întreprinderii nou înființată care solicită finanțarea;
  • Drept de utilizare a unui rezultat de cercetare obținut dintr-un contract de cercetare finanțat din surse publice sau private;
  • Drept de proprietate intelectuală industrială certificată.

Activități eligibile în cadrul proiectelor care vor fi depuse de startup-uri

I. Activități de cercetare-dezvoltare (cercetare industrială şi/sau dezvoltare experimentală):

I.1. Achiziția/Realizarea de servicii pentru cercetare-dezvoltare (cercetare industrială şi/sau dezvoltare experimentală):

  • în cadrul activităților (serviciului) de cercetare industrială se pot efectua de exemplu următoarele activități: elaborarea, realizarea, experimentarea modelului sau soluţiei noi pentru produs/ metodă/ sistem/ tehnologie/ serviciu, etc;
  • în cadrul activităților de dezvoltare experimentală sau a serviciului de dezvoltare experimentală se pot efectua de exemplu următoarele activități: proiectarea, realizarea, testarea/ experimentarea, certificarea prototipului, instalației pilot, serviciului etc (bazate pe modelul sau soluția obținută în activitatea de cercetare industrială).

I.2. Achiziția/realizarea de servicii de consultanţă pentru inovare referitoare la: asistenţă tehnologică; transfer tehnologic; achiziţia, protecţia şi comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală; utilizarea standardelor.

I.3 Achiziția de servicii suport pentru inovare referitoare la: încercări şi testări în laboratoare de specialitate; marcarea calităţii, testare şi certificare; studii de piaţă.

I.4 Construcția/Modernizarea spațiilor de cercetare/inovare aferente activităților finanțate prin proiect.

I.5 Achiziția de active fixe necorporale (aplicații informatice, licențe) necesare pentru derularea activităților de cercetare;

I.6 Achiziția de utilaje şi echipamente necesare pentru activitatea de cercetare;

I.7 activități de procurare de materii prime şi materiale necesare realizării proiectului (exclusiv pentru activități de cercetare dezvoltare).

II. Activităţi pentru introducerea în producție şi realizare produs/ proces/ tehnologie/ serviciu, din care pot face parte, cu titlu de exemplu, următoarele activități:

II.1 achiziţia de active fixe necorporale (aplicaţii informatice, licenţe) necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în ciclul productiv

II.2 achiziția de utilaje şi echipamente necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în ciclul productiv, dimensionate la volumul real de producţie;

II.3 construcția spațiilor de producție/prestare a serviciilor aferente activităților finanțate prin proiect;

II.4 elaborarea documentaţiei de introducere în fabricaţie/ de punere în funcţiune/ de operare/ de aplicare;

II.5 pregătirea de fabricaţie/ de punere în funcţiune/ de operare (experimentări, testări, încercări, analize);

II.6 revizuirea documentaţiei tehnice de introducere în fabricaţie/ punere în funcţiune/ operare/ aplicare;

II.7 realizarea produsului/ procesului/ tehnologiei/ serviciului si punerea în fabricaţie/ funcţiune/ operare/ aplicare pentru produs/ proces/ tehnologie/ serviciu (executarea seriei „zero” a produsului ori a instalaţiei-pilot/ realizarea procesului/tehnologiei/ serviciului nou semnificativ îmbunătăţite pentru clienţi, ca urmare a aplicării modelului/ procedeului/ procesului/ metodei inovative);

II.8 activități de “realizarea produsului/ procesului/ tehnologiei/ serviciului si punerea în fabricaţie/ funcţiune/ operare/ aplicare pentru produs/ proces/ tehnologie/ serviciu (executarea seriei „zero” a produsului ori a instalaţiei-pilot/ realizarea procesului/tehnologiei/ serviciului nou semnificativ îmbunătăţite pentru clienţi, ca urmare a aplicării modelului/ procedeului/ procesului/ metodei).

III. Activități de consultanță pentru managementul proiectului și/sau scrierea cererii de finanțare.

IV. Activități de informare și publicitate.

 

Parallax

Vizualizari
7141
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri