Claudiu Zamfir
Fermierii români organizați ca persoană fizică autorizată (PFA), societate cu răspundere limitată (SRL) și alte forme juridice vor putea obține în anul 2022 fonduri europene de câte 100.000 euro - 1,5 milioane euro pe proiect, pentru afaceri în pomicultură, conform unei propuneri oficiale de ghid al solicitantului.
Joi, 27 ianuarie 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole, finanțate prin submăsura 4.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în vederea lansării sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare din acest an.
Ghidul solicitantului aflat în consultare publică este disponibil pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională. Cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info până pe data de 5 februarie 2022.
În sesiunea din acest an, conform prevederilor PNDR 2020, prin submăsura 4.1a se va acorda finanțare distinctă pentru trei tipuri de investiții. Astfel, prima componentă vizează înființarea, extinderea, modernizarea plantației sau pepinierei, inclusiv condiționare și marketing. Printr-o altă componentă de modernizare a exploatației se vor finanța investițiile care asigură depozitarea, condiționarea și procesarea produselor pomicole. De asemenea, în cadrul submăsurii se acordă fonduri europene pentru utilaje de recoltare prin care se asigură modernizarea exploatației pomicole.
Prin submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din PNDR 2020 se acordă fonduri nerambursabile în proporție de 50% până la maximum 70%, cu valori cuprinse între 100.000 de euro și 1.500.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației (exprimată în SO - standard output) și de tipul de beneficiar.
Calculul SO se poate face și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina AFIR.
Pentru formele asociative sprijinul acordat este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, dar se va putea majora, cu 20 de puncte procentuale, însă rata sprijinului combinat nu poate depăși 90% pentru investiții colective (investiții efectuate organizații și de grupuri de producători și cooperative) și pentru investiții legate de operațiunile prevăzute la art. 28 (Agromediu și climă) și art. 29 (Agricultura ecologica) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Consultă ghidul propus 4.1a:
Ghidul Solicitantului Consultativ Pentru SM 4.1a by claus_44 on Scribd