Claudiu Zamfir

Fonduri europene PNRR pentru firme: digitalizare IMM, securitate IT, capital de risc

Thumbnail

Firmele din România vor putea accesa investiții de capital de risc, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care va debloca o serie de instrumente financiare odată cu aprobarea documentului la nivelul UE, în octombrie, a anunțat, vineri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

La o discuție cu reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceze din România, Ghinea a menționat că , tot prin PNRR, IMM-urile vor putea accesa fonduri nerambursabile și pentru digitalizare, precum și pentru dezvoltarea de tehnologii IT avansate.

„În ceea ce privește investițiile, avem instrumente financiare de implementat cu Banca Europeană de Investiții și FEI în valoare de 1,25 miliarde de euro, care vor fi deblocate odată cu aprobarea, în toamnă, a PNRR și cu sprijinul băncilor locale. Știu că în comunitatea de afaceri franceză aveți bănci și sper ca băncile franceze din România să fie selectate. (...) PNRR va fi aprobat în luna septembrie de către Comisia Europeană. În octombrie sunt prevăzute două ECOFIN-uri, unde se va aproba planul României. Imediat după aceea va intra în țară finanțarea de 1,9 miliarde de euro, aferentă părții de granturi. Saga PNRR se termină în octombrie” - a spus Cristian Ghinea.

Ce le-a mai spus ministrul Ghinea oamenilor de afaceri:

  •     „În ceea ce privește investițiile, avem instrumente financiare de implementat cu Banca Europeană de Investiții și FEI în valoare de 1,25 miliarde de euro.  Avem instrumente financiare pe partea de capital de risc, fonduri pentru acțiune climatică, un portofoliu pentru reziliență dedicat companiile afectate de criză, etc.
  •     Aceste  instrumente financiare vor fi implementate de către BEI după aprobarea PNRR și cu sprijinul băncilor locale.
  •     Acești 1,25 miliarde vor presupune pe diverse instrumente un efect de levier între 2 și 4 euro pentru 1 euro depus prin instrument financiar.
  •     Este prevăzută pentru IMM-uri o schemă de minimis de 100 milioane de euro, în PNRR care nu reprezintă suplimentarea schemelor de ajutor de stat clasice, ci o prioritizare pe digitalizare și economie verde.
  •     Va fi o schemă de minimis pentru securitate cibernetică și tehnologii avansate
  •     De asemenea, este prevăzută o schemă de ajutorare a companiilor românești să se înregistreze la bursă ce va presupune aât asistență tehnică, cât și listarea propriu zisă.
  •     România va fi parte dintr-un proiect european major în micro-electronică,  cu o investiție de 350 de milioane de euro pentru a localiza producția de microelectronică pe continent.
  •     PNRR prevede 100 de milioane de euro pentru industria de baterii, o prioritate absolută a Uniunii Europene.
  •     Ghidurile de finanțare vor fi simple, Ministerul fiind deschis la a primi input din partea mediului de afaceri”.
Parallax

Vizualizari
5707
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Tudor-Adrian
SUSMAN
Ghinea și Barna sunt niște dobitoci contopiști care toată viata lur a invatat să toace bani pe programe aberante gen POSDRU , POCU, care au rezultat zero in economie...Am obținut în schimb o armată de dobitoci care au devenit formatori, lectori, care vorbesc discuții sterile, fără rezultat. Așa arată și strategia PNRR...bani destinati unor aberatii care nu ajută deloc firmele să prospere... IMM-urile de productie, adică alea care efectiv produc ceva, sunt anatemizate....dar entitățile care produc nimic primesc bani frumoși...Pentru imbeciul Ghinea este rușine să dai bani firmelor să se retehnolgizeze. Alocă bani IMM-urilor pentru securitate cibernetică și tehnologii avansate...ăsta a discutat cu măcar un IMM productiv să vadă ce nevoi concrete de investiții au???...Nu, bineînțeles, pentru că scopul este să toace bani fără să facă nimic...Mi-e scârbă......
poza de profil
Iulian
P.
Intradevar sunt niste probleme de viziune in ceea ce spune in articol Ghinea. Ma refer aici in special la alocarea a 100 mil. euro pentru industria bateriilor. Sunt un promotor al motoarelor electrice, dar avand in considerare ca esti predispus, in momentul de fata, sa schimbi bateriile odata la 160000km la un cost de 12000 de euro aprox., nu inteleg care este viziunea pe termen lung, alta in afara de a cheltui niste bani. In afara de asta, chiar daca tu respiri aer curat aici deoarece mergi cu masina electrica, mediul este atacat in alta parte si ma refer aici la zonele de extragere a litiului din subteran. Trebuie gandita mai profund problema nu doar asa sa se arunce cu banii si sa se zica ca se face ceva.

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri