Redactia StartupCafe.ro

Fonduri europene 2021: Finanțări de 822 milioane Euro pentru cercetători

Thumbnail

Comisia a anunțat astăzi, 22 iunie, noi cereri de propuneri pentru a sprijini formarea, dezvoltarea competențelor și evoluția carierei cercetătorilor în cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA), programul emblematic de finanțare al UE din cadrul programului Orizont Europa, dedicat învățământului doctoral și formării post-doctorale.

Cererile de propuneri sunt lansate ca urmare a adoptării programului de lucru al programului Orizont Europa pentru perioada 2021-2022. Cu un buget total de 6,6 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, Acțiunile Marie Skłodowska-Curie sprijină cercetători din întreaga lume, în toate etapele carierei lor și în toate disciplinele. Ele se adresează și instituțiilor, prin sprijinirea unor programe de doctorat și postdoctorale excelente, precum și a unor proiecte colaborative excelente de cercetare și inovare, prin sporirea atractivității și a vizibilității instituțiilor la nivel mondial și prin încurajarea cooperării dincolo de mediul academic, inclusiv cu marile companii și cu IMM-urile.

În 2021, MSCA va pune la dispoziție aproximativ 822 de milioane EUR pentru a finanța următoarele cinci acțiuni principale prevăzute în programul de lucru:

  • Rețelele doctorale MSCA – pun în aplicare programe de doctorat pentru formarea doctoranzilor atât în mediul academic, cât și în alte sectoare, inclusiv în sectorul industrial și în întreprinderi. Cererea de propuneri pentru 2021, cu un buget de 402,95 milioane EUR, se deschide astăzi și se va încheia la 16 noiembrie 2021.
  • Bursele de studii postdoctorale MSCA – consolidează potențialul creator și inovator al cercetătorilor care dețin un doctorat și care doresc să dobândească noi competențe prin formare avansată și prin mobilitate internațională, interdisciplinară și intersectorială. Finanțarea va fi disponibilă pentru cercetătorii care sunt pregătiți să realizeze proiecte revoluționare de cercetare și inovare în Europa și în întreaga lume, inclusiv în sectorul neacademic. Cererea de propuneri pentru 2021, cu un buget de 242 de milioane EUR, se va deschide astăzi și se va încheia la 12 octombrie 2021.
  • Schimburile de personal MSCA – dezvoltă o colaborare sustenabilă, la nivel internațional, intersectorial și interdisciplinar, în domeniul cercetării și inovării, prin intermediul schimburilor de personal. Programul contribuie la transformarea ideilor în produse, servicii sau procese inovatoare. Cererea de propuneri pentru 2021, cu un buget de 72,5 milioane EUR, se va deschide anul acesta la 7 octombrie și se va încheia la 9 martie 2022.
  • MSCA COFUND – cofinanțează programe noi sau existente de doctorat și de burse de studii postdoctorale în statele membre ale UE sau în țările asociate la programul Orizont Europa, cu scopul de a promova bunele practici ale MSCA. Aceasta include atât formarea internațională, intersectorială și interdisciplinară în domeniul cercetării, cât și mobilitatea internațională și transsectorială a cercetătorilor în orice etapă a carierei lor. Cererea de propuneri pentru 2021, cu un buget de 89 de milioane EUR, se va deschide anul acesta la 12 octombrie și se va încheia la 10 februarie 2022.
  • MSCA și cetățenii – aduce cercetarea mai aproape de elevi și studenți, de familii și de publicul larg, în principal prin intermediul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni. Această acțiune sporește gradul de sensibilizare cu privire la impactul muncii de cercetare asupra vieții cetățenilor, asupra societății și asupra economiei și promovează recunoașterea publică a științei și cercetării. Ea urmărește, de asemenea, să stârnească interesul tinerilor pentru cercetare și pentru carierele științifice. Cererea pentru 2022, cu un buget de 15,5 milioane EUR, acoperă edițiile din 2022 și 2023 ale Nopții Cercetătorilor Europeni și va fi deschisă în perioada 22 iunie - 7 octombrie 2021.

În cadrul programului Orizont Europa 2021-2027, MSCA va pune un accent mai puternic pe colaborarea intersectorială, în special între mediul academic și întreprinderi, precum și pe supravegherea și orientarea profesională eficace, prin intermediul Orientărilor MSCA privind supravegherea. De asemenea, acțiunile vor promova comportamentele, managementul și activitățile de cercetare sustenabile, în conformitate cu Pactul verde european, prin intermediul Cartei verzi a MSCA.

Ce sunt fondurile europene Acțiunile Marie Curie 

Lansat în 1990 și redenumit Acțiunile Marie Curie în 1996, programul contribuie la excelența cercetării și la stimularea creării de locuri de muncă, a creșterii și a investițiilor, prin faptul că dotează cercetătorii cu noi cunoștințe și competențe și le oferă experiență internațională și intersectorială, în vederea ocupării în viitor a unor posturi importante în domeniul cercetării. Acțiunile au un impact structurant asupra instituțiilor de învățământ superior și a altor entități din afara mediului academic, prin difuzarea excelenței și prin stabilirea de standarde pentru o educație și o formare profesională de înaltă calitate a cercetătorilor, în întregul Spațiu european de cercetare (ERA) și în întreaga lume.

În perioada 2014-2020, programul a sprijinit peste 65 000 de cercetători din Europa și din afara acesteia, inclusiv 25 000 de doctoranzi. De asemenea, a finanțat peste
1 000 de programe internaționale de doctorat și a îmbunătățit legăturile dintre mediul academic și sectorul industrial, prin implicarea a 4 700 de companii și a aproximativ 2 200 de IMM-uri. În cursul aceleiași perioade, peste 8 450 de organizații din peste 130 de țări au participat la MSCA.

Pentru informații suplimentare:

 

Parallax

Vizualizari
1828
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri