Claudiu Zamfir

Finanțări 2021: Până la 20 de milioane Euro pentru firme mici și mijlocii românești, printr-un fond de investiții

Thumbnail

Firmele mici și mijlocii din România vor putea obține în anul 2021 finanțări în valoare totală de 15-20 de milioane de euro, în schimbul unor pachete de părți sociale din afaceri, printr-un fond de investiții românesc susținut de Uniunea Europeană.

Black Sea Fund are un buget total de investiții de 43 de milioane de euro, din care 15-20 de milioane de euro urmează să fie investiți în anul 2021. Valoarea tipică a unei runde de finanțare este de 3-8 milioane de euro.

Fondul de investiții românesc caută companii mici și mijlocii care îndeplinesc, în principal o serie de criterii:

  • Sunt din domenii precum cel al sănătății, IT/tehnologie, segmentul serviciilor, producători de bunuri industriale sau de larg consum.
  • Au în general poziții foarte bune pe segmentul lor de piață și vizează să atingă poziția de lider la nivel național.
  • În anumite cazuri, firmele au planuri de extindere regională sau globală.

Cea mai mare problemă pentru un fond de investiții este să nu aibă în ce investi banii în mod profitabil și sustenabil pe termen mediu și lung”, a explicat Arin Ion, cofondator al Black Sea Fund.

Unii dintre antreprenori își imaginează fondurile precum niște rechini care își doresc un profit cât mai mare și mai rapid. Alții tind să fie prea conservatori. Îi sfătuiesc să fie mai deschiși, mai curajoși, mai relaxați. Într-un parteneriat cu un fond este nevoie de încredere, încrederea este baza pentru a construi. Fără ea nu poți reuși în niciun domeniu, nu doar în afaceri”, a adăugat Matei Păun, un alt cofondator al fondului de investiții românesc.

Pentru anul 2021, Black Sea Fund este deja în discuții avansate cu două companii: unul dintre cei mai mari jucători de mobilitate urbană și o companie de produse de divertisment. De asemenea, fondul este în negocieri cu alte trei companii cu care ar putea finaliza tranzacții în următoarele 12 luni. Două dintre companii sunt din domeniul sănătății, iar cea de a treia este un furnizor de servicii IT (automatizare).

„Discuțiile foarte avansate pe care le avem sunt cu companii din domenii total diferite: o companie este dintr-o zonă high-tech, avangardistă, în timp ce cealaltă provine dintr-un domeniu mai degrabă clasic, de producție. Astfel, vrem să subliniem din nou faptul că suntem un fond care se uită către achiziții în segmente diverse de activitate, iar flexibilitatea noastră cu privire la sector și structură (investiții în pachete majoritare, minoritare etc) este foarte mare”, a spus Matei Păun, cofondator al Black Sea Fund.

Black Sea Fund este un fond de investiții fondat în 2018 de către Arin Ion, Matei Păun, Cornel Fumea și Adrian Vasile, cu susținerea Fondului European de Investiții (o mare parte din resurse provenind din programul REGIO, co-finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională) și a Băncii Europene de Investiții.

Până acum a investit în companiile  Intermedio General Group SA (Theta) și Clinica Dentară SA (DigiRay).

Parallax

Vizualizari
16829
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri