Claudiu Zamfir

Oficial: Se anunță „deblocarea celor trei măsuri” de ajutoare de stat COVID-19

Thumbnail

Cristian Ghinea, ministrul investițiilor și proiectelor europene, și Claudiu Năsui, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, au anunțat, luni, oficial, „deblocarea celor trei măsuri” de ajutoare de stat pentru firmele mici și mijlocii, PFA, ONG și cabinete medicale individuale, pentru redresarea din criza COVID-19.

Într-un comunicat de presă comun, transmis StartupCafe.ro, cele două ministere afirmă că „odată cu noul buget” de stat pe anul 2021, „banii vor intra în conturile aplicanților admiși într-un timp mult mai redus”.

Redăm comunicatul integral:

  • Soluția identificată asigură resursele necesare de bani pentru a acoperi în întregime bugetul celor trei măsuri de sprijin pentru antreprenori, inclusiv măsura 3. Vineri, 15 ianuarie, a avut loc întrevederea cu Comisia Europeană pentru notificarea schemelor de ajutor de stat în forma așteptată de către zecile de mii de antreprenori care au depus aplicații. În săptămâna 22 - 26 ianuarie vom avea acceptul pentru măsuri.
  • Schimbarea cadrului legislativ în timpul derulării procedurilor, sursele neclare de finanțare, lipsa de dialog între ministere și cu Comisia Europeană au afectat stabilitatea acestor intervenții ale statului român. Am depășit aceste probleme prin muncă și dialog.
  • Respectarea promisiunilor pe care statul român le-a făcut antreprenorilor reprezintă un punct crucial în crearea unui relații de încredere între stat și mediul de afaceri, pentru că predictibilitatea joacă un rol esențial în determinarea bunului mers al oricărei afaceri.
  • Cele trei măsuri de finanțare au ca scop sprijinirea mediului de afaceri, care este extrem de afectat de pandemia COVID și de efectele asupra activității comerciale. Două dintre acestea iau forma unor granturi: microgranturi, adică 2.000 euro, și granturi pentru capitalul de lucru de la 2000 euro până la 150.000 euro. În cazul celei de-a treia măsuri, granturile pentru investiții, valorile sunt cuprinse între 50.000 euro și 200.000 euro.
  • După suplimentarea care a avut loc în octombrie anul trecut, măsurile nu mai aveau toată finanțarea asigurată. Concret, lipseau 500 de milioane de euro din fonduri europene. Prin urmare, au existat mai multe discuții între cei doi miniștri precum și între aceștia și Comisia Europeană, pentru a identifica o soluție.
  • Pasul următor este ca bugetul să fie adoptat de către Parlament, cu noile modificări. De asemenea, în ultimele zile, în cadrul ministerului Economiei și a agențiilor din subordine, ritmul de procesare a crescut considerabil la aproape 845 de dosare/zi. Toate acestea înseamnă că, odată cu noul buget, banii vor intra în conturile aplicanților admiși într-un timp mult mai redus.

Parallax

Vizualizari
10944
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri