Claudiu Zamfir

Cursuri pentru startup-uri românești care vor să obțină investiții

Thumbnail

Antreprenorii români cu startup-uri în domeniul tehnologiei pot beneficia de un program de cursuri prin care să se pregătească să obțină investiții de capital de risc de până la 1 milion de euro.

De data aceasta, acceleratorul de startup-uri Techcelerator îi învață de antreprenori cum să obțină bani de la investitori.

Înscrierile la preselecția pentru 1M Investment Readiness Program se face până pe 4 iulie 2021, pe site-ul Techcelerator sau pe platforma F6S.

Acesta este un program  conceput pentru a pregăti startup-urile de tehnologie să atragă investitori de tip SEED și să ridice runde succesive de investiții de până la 1 milion de euro.

Sunt vizate startup-uri de tehnologie din România și Europa de Sud-Est care se pregătesc să ridice o rundă de investiții de tip SEED în următoarele 1-6 luni.

Condiții de eligibilitate

Pentru a fi eligibile, startup-urile trebuie să demonstreze că au un produs lansat pe piață, clienți, și experienta atragerii unei runde anterioare de investiții. Produsele și serviciile oferite trebuie să fie de tip tech și să fie scalabile internațional. Sunt eligibile startup-urile mature, cu tracțiune, care oferă produse tech și sunt foarte motivate să scaleze la nivel internațional.  Acestea trebuie să aibă o echipă solidă, parteneriate stabile și clienți.

Programul 1M Investment Readiness Program se va desfășura pe parcursul a 3 bootcamp-uri, în perioada 8-27 iulie 2021. Acesta va cuprinde 10 workshop-uri si sesiuni practice de dezvoltare si rafinare a procesului de fundraising, de validare a evaluarii companiilor și de aliniere cu mindsetul și procesul urmat de investitorii internaționali.

Programul se va incheia cu un eveniment privat de pitching, pe 27 iulie 2021, la care vor participa cei mai activi parteneri din fonduri de investiții locale și internaționale axate pe investiții de tip SEED.

„Atragerea investitiilor SEED poate fi partea cea mai dificilă a unei dezvoltări internaționale de succes. În consecință, am dezvoltat 1M Investment Readiness Program, împreună cu comunitatea noastră de investitori, pentru a ajuta startup-urile să se pregătească pentru runde superioare de investiții.

Fondatorii vor căpăta o înțelegere complexă a contextului investițional, își vor dezvolta abilitățile de fundraising și vor înțelege strategiile prin care companiile high-tech performante ajung la evaluari de 100M - 500M euro în doar câțiva ani. Participanții vor interacționa direct cu investitori și cu fondatori de succes, pentru a face schimb de idei și a învăța aplicat din experiența lor. Techcelerator își continuă cu succes misiunea de a consolida ecosistemul start-up-urilor high-tech din România și din regiune”, afirmă Cristian Dascălu, Co-Fondator Techcelerator & Partener Gapminder VC.

Startup-urile vor beneficia de consultanță directă din partea investitorilor de tip VC, locali și regionali, programul beneficiind de implicarea a peste 20 de VCs, a unor investitori experimentați de tip angel, a platformei regionale de investiții online SeedBlink, cât și din partea unor fondatori de succes care au ridicat deja o serie de runde de finanțare.

1M Investment Readiness Program este un program care se concentrează exclusiv pe creșterea performanței fondatorilor de a atrage investiții și oferă startup-urilor cadrul și comunitatea de investitori alături de care să-și îmbunătățească procesul și strategiile rundelor de investiții. Programul este implementat cu ajutorul fondurilor de investiții, al fondatorilor de startup-uri care au ridicat deja investiții, precum și al partenerilor de business din domeniile juridic și investițional.

Ce învață antreprenorii în program

Programa sesiunilor este foarte aplicată, iar participanții vor beneficia de consultanță directă din partea investitorilor cu care vor avea și sesiuni de mentoring individuale, în completarea workshop-urilor practice. Design-ul programului face posibil ca pe parcursul sesiunilor startup-urile să poată lucra la pregătirea documentației proprii de listare sau de fundraising (pitch deck specific pentru fundraising, sumar executiv, investment memo, bugete și prognoze financiare, business case, strategie de preț, gestionarea riscurilor), alături de profesioniști invitați din comunitatea de investitori.

Programul încorporează următoarele 2 module:
-    modulul de “Company Valuation” în cadrul căruia startup-urile vor beneficia de acces la experți din venture capital cu care vor realiza evaluarea companie, putând accesa direct perspectiva investitorilor prezenți
-    modulul “Startup Legal & VC Investments”, dezvoltat împreună cu partenerul pe zona juridică, Stratulat Albulescu, în cadrul căruia startup-urile vor beneficia de acces la avocați cu experiență în M&A și în pregătirea documentelor și strategiilor investiționale specifice investițiilor de tip VC

Prin intermediul partenerilor investiționali ai programului - GapMinder VC, fondul LAUNCHub Ventures și platforma de investiții online SeedBlink -, companiile participante vor avea oportunitatea de a-și prezenta ideile și de a se bucura de o vizibilitate valoroasă și relevantă pentru businessul lor.

Programul 1M Investment Readiness este susținut în România și Europa de Sud-Est de Google for Startups și Google Romania, care oferă finaliștilor mentoring, resurse de accelerare a startup-urilor precum și 100.000 euro în Googe Cloud credits.

 

Parallax

Vizualizari
1047
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri