Claudiu Zamfir
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a precizat, joi, la Guvern, când ar urma să se deschidă, până la urmă, programul Startup Nation 2024, prin care beneficiarii eligibili vor putea onține ajutoare de câte 50.000 EUR fiecare pentru a-și deschide afaceri în România.
În luna septembrie ar urma să se lanseze prima etapă, în care, printr-o platformă online, se vor selecta furnizorii de cursuri, iar viitorii patroni se vor înscrie la cursurile de antreprenoriat. În octombrie ar urma să se dreschidă etapa a doua, în care absolvenții cursurilor vor putea să depună planurile de afaceri pentru a obține, eventual, finanțările.
„Când vor putea să înceapă cursurile profesionale și când vor putea să depună proiectele? Pentru cursurile de formare profesională estimăm că în cursul lunii septembrie vom avea platforma funcțională, pentru că în acest moment lucrăm cu STS-ul pentru a avea o formă finală a acestei platforme. Și, în octombrie, cred că vor putea fi depuse proiectele. Sunt etape de făcut în continuare de către MIPE și MEAT să putem să încheiem contractele, dar lucrurile acestea se vor desfășura în intervalul de timp în care antreprenorii să se perfecționeze, să facă cursurile respective și să-și înființeze o firmă dacă cred că vor să devină antreprenori în România” - a explicat Oprea, după ședința de guvern.
El a precizat că în ordonanța Startup Nation au fost mențiunte categoriile de beneficiari eligibili prevăzute de Programul Educație și Ocupare 2021-2027, prin care schema de finanțare este bugetată cu bani europeni din fondul social.
Pe scurt, Startup Nation 2024 va avea doi piloni de finanțare. Primul pilon, cu un buget de 300 de milioane de euro, va fi destinat tinerilor cu vârste sub 30 de ani.
Pilonul II, cu un buget de 150 de milioane de euro, va fi destinat persoanelor cu vârste de la 30 de ani până la 35 de ani, precum și unor categorii de persoane care au peste 35 de ani din rândul șomerilor, deținuților eliberați, persoanelor cu dizabilități și persoanelor de etnie romă, din câte a explicat Oprea.
„Vom merge punctual, pentru că avem o țintă din pilonul I, de 295 de milioane de euro, ca 10% dintre participanți să fie de etnie romă, avem semnate memorandumuri de înțelegere cu asociații reprezentative din zona romilor, astfel încât să putem să atingem și acest obiectiv. Cunosc, am prieteni de etnie romă care sunt foarte buni antreprenori. În principal, din toată țara sunt cei până în 30 de ani pe primul pilon, cu 300 de milioane de euro finanțare, al doilea pilon sunt pe zona aceasta cu vârsta de până în 35 de ani și peste, dacă se află într-una din situațiile menționate”, a precizat ministrul Economiei.
Guvernul a adoptat, joi, Ordonanța privind aprobarea şi implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii ,,START UP NATION - ROMÂNIA" ediţia 2024, finanţat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educaţie şi Ocupare 2021-2027.