Claudiu Zamfir

Ajutoarele de 1 miliard Euro pentru IMM: Modificările intrate în etapa a doua din Parlament

Thumbnail

O serie de modificări adoptate de Senat la ajutoarele de 1 miliard de euro promise PFA-urilor, IMM-urilor, cabinetelor medicale și ONG-urilor au ajuns la Camera Deputaților și au fost distribuite comisiilor pentru pregătirea raportului și a avizelor pentru plen.

A început practic etapa a doua de aprobare parlamentară - în Camera Deputaților - a Ordonanței de urgență 130/2020, prin care se instituie cele 3 scheme de sprijin din fonduri europene și de la buget de 1 miliard de euro în total, pentru firmele mici și mijlocii, persoanele fizice autorizate, cabinetele medicale și organizațiile neguvernamentale, pentru redresarea în urma crizei coronavirus COVID-19.

Adoptate de Senat pe 2 septembrie, modificările la OUG 130/2020 au intrat ieri (8 septembrie) în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, care a distribuit mai departe proiectul de lege de aprobare a OUG la comisiile Camerei (PL 500/2020).

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, condusă de deputatul Sorin Lazăr (PSD) va face raportul, cu diverse modificări, la cele 3 scheme de ajutoare. Până pe 21 septembrie 2020, această comisie are termen să depună raportul cu toate amendamentele, pemtru a intra în plenul Camerei Deputaților - forul decizional.

Până pe 15 septembrie 2020, parlamentarii mai pot depune propuneri de modificare a OUG 130/2020.

În forma care fusese adoptată de Senat pe 2 septembrie, Ordonanța de urgență 130/2020 a suferit o serie de modificări, dar să vedem dacă vor fi menținute și în legea care va ieși din Camera Deputaților, decizională.

Principalele modificări ieșite din Senat:

- La măsura 1 - microgranturile de 2000 de euro, sumă forfetară, pentru IMM-uri fără angajați, PFA-uri, CMI-uri și ONG-uri - se introduc, printre domeniile eligibile, sălile de fitness, cluburile de sport, bâlciurile, activitățile distractive.

- La măsura 2 - granturile de capital de lucru de până la 150.000 de euro pentru IMM - se introduc printre domeniile eligibile viticultura, cultivarea strugurilor, cultivarea  plantelor din culturi permanente, fabricarea vinului din struguri și a cidrului și a altor vinuri din fructe. Aici ar putea fi o problemă cu faptul că avceste domenii agricole se dublează cu sprijinul din Politoca Agricolă Comună, respectiv cu Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și există riscul ca Uniunea Europeană să refuze finanțarea acestor activități din fonduri europene, prin Programul de Competitovitate (POC). De asemenea, se introduc mai multe coduri CAEN de comerț angro, inclusiv cu tutun, comerț cu amănuntul, agenții imobiliare, construcții, cofură și înfrumusețare.

- La măsura 3 - granturi pentru investitii de maximum 200.000 euro pentru IMM- la fel, se  introduc ca domenii eligibile activități agricole: cultivarea plantelor din culturi permanente, cultivarea strugurilor. În schimb, OUG 130/2020 prevede în continuare că investițiile incluse la finanțare pot să fie complementare cu investițiile finanțate din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală. Cu alte cuvinte, ordonanța prevedea posibilitatea de complementaritate a investițiilor, tocmai pentru că nu puteau fi finanțate din POC activitățile care pot fi finanțate din PNDR (cum sunt cele pe submăsura 4.1, de exemplu).

- De asemenea, Senatul a modificat și grila de punctaj pentru granturile de maxmum 200.000 de euro, eliminând criteriul ratei interne de rentabilitate (RIR). În schimb, se introduc alte criterii, cum sunt numărul de salariați la momentul depunerii cererii de finanțare, investițiile pentru facilitatarea accesului persoanelor cu dizabilități, investițiile pentru gestionarea deșeurilor etc.

Cum am mai scris pe StartupCafe.ro, aceste modificări fuseseră propuse de Consiliul Național al IMM-urilor, iar parlamentarii din Comisia Economică a Senatului le-au preluat ca atare și le-au introdus în plen, care a aprobat întregul proiect de lege pentru aprobarea OUG 130/2020, cu modificări.

Între timp, Ministerul Fondurilor Europene este așteptat cu Ghidul solicitantului, care se va adresa Ministerului Economiei și agențiilor pentru IMM din subordinea sa, ca solicitanți eligibili. Dacă Parlamentul modifică ordonanța de urgență 130, și acest Ghid va trebui să fie în concordanță cu forma OUG ieșită din Parlament și promulgată de președintelle Iohannis (dacă o va promulga așa)

În paralel, Ministerul Economiei și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) lucrează la platforma online de înscriere a beneficiarilor finali la finanțare.

Proiect Modificare Oug 130 - Senat by Claudiu on Scribd

Parallax

Vizualizari
19096
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri