Claudiu Zamfir

Ajutoarele de stat COVID: Pașii de urmat și consecința demisiei pripite a lui Orban. Fost ministru: Antreprenorii nu trebuie să intre în panică

Thumbnail

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, îi liniștește pe antreprenorii care așteaptă ajutoarele de stat COVID-19, din schema de 1,5 miliarde de euro, și susține că actualul Guvern Cîțu trebuie să urmeze anumiți pași pentru a „se închide problema”. Din explicațiile sale, putem înțelege acum consecința gestului, suprinzător pentru mulți, al șefului PNL Ludovic Orban de a demisiona din funcția de prim-ministru, a doua zi după alegeri.
 
Zielele trecute, miniștrii Economiei și Fondurilor Europene, Claudiu Năsui și Cristian Ghinea (USRPLUS) au reclamat, că fosul guvern Orban le-a „lăsat moștenire” schema de ajutoare de stat pentru IMM de 1,5 miliarde de euro fără un aviz de la Comisia Europeană, care este obligatoriu.

L-am sunt și pe fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, să ne explice cum stau lucrurile, din punctul său de vedere, ca să închidem cercul.

El a confirmat că mai este nevoie de un aviz al Comisiei Europene, pentru relocarea de fonduri cuvenite României din mecanismul React EU către programul Operațional Competitivitate. Potrivit lui Boloș, avizul presupune o procedură obișnuită, pe care toate statele membre o urmează pentru a utiliza mecansmul european de reacție rapidă la criza COVID-19, dar care a depins de aprobarea regulamentului european React EU la Bruxelles, valabil pentru toate țările membre.

Antreprenorii nu trebuie să intre în panică, Guvernul trebuie să aloce credite de angajament și bugetare prin legea bugetului de stat pe anul 2021 pentru contractare și plăți și să obțină avizul Comisiei Europene de relocare de fonduri între programe” - a declarat, pentru StartupCafe.ro, Marcel Boloș.

Din câte ne-a relatat fostul ministru liberal, putem deduce că actuala situație de incertitudine invocată de Năsui și Ghinea are două cauze principale: adoptarea târzie a regulamentului React EU, pe 16 decembrie 2020, la Bruxelles, și demisia intempestivă a șefului PNL, Ludovic Orban, din funcția de prim-ministru, pe 7 decembrie 2020.

Cum s-a ajuns la situația de incertitudine de acum, în 15 puncte:

1. În 6 august 2020, Guvernul Orban a publicat în Monitorul Oficial OUG 130/2020 prin care s-a instituit schema de ajutor de stat de aproape 1 miliarde de euro  - cele 3 măsuri de sprijin pentru IMM, PFA, ONG, cabinete medicale, să se redreseze din criza COVID-19.

2. Schema a fost prevăzută cu finanțare europeană prin Programul Operațional Competitivitate (POC), 2014-2020, gestionat de Autoritatea de Management POC din subordinea Ministerului Fondurilor Europene. Pentru a se asigura finanțarea europeană necesară, a fost nevoie ca Guvernul să mute fonduri din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) la POC.

3. Guvernul a solicitat și a primit pentru aceasta 2 avize de la Comisia Europeană: primul, pentru permisiunea de a acorda ajutoare de stat și cel de-al doilea, pentru a muta bani de la POIM la POC, în cadrul anvelopei de fonduri europene alocate României pe perioada de programare 2014-2020 (din care se pot trage bani până la finalul anului 2023).

4. În contextul dublu electoral cu alegerile locale și parlamentare din 2020, și Guvernul, și Parlamentul s-au contrat cu modificarea acestei scheme de ajutoare de stat. Guvernul și-a modificat OUG 130/2020 prin OUG 174/2020, iar Parlamentul a dat Legea 220/2020 prin care a mai făcut o modificare majoră la schemă. Președintele Iohannis a promulgat legea din Parlament și a publicat-o în Monitorul Oficial.

5. Apoi, în noiembrie 2020, Guvernul a mai dat o ordonanță de urgență, 199/2020, prin care a prorogat aplicarea Legii 2020/2020 din Parlament, astfel încât să implementeze Schema de ajutoare de stat pe baza OUG 130/2020 modificată prin OUG 174/2020.

6. Numai că, prin OUG 199 din noiembrie 2020,  Guvernul a mai făcut ceva: a suplimentat Măsura 2 - granturi de capital de lucru de la 350 de milioane de euro la 1 miliard de euro (numai partea de fonduri publice) și a dat posibilitatea mutării banilor de la o măsură la alta în cadrul schemei. Și asta pentru că, între timp, lansase Măsura 2 și volumul de cereri de la firme a fost atât de mare încât bugetul inițial alocat nu ajungea decât pentru primii 4000 și ceva de aplicanți, dintr-un total de peste 22.000. Cu OUG 199/2020, bugetul schemei ajunge pentru toți aplicanții înscriși (cu codiția să fie și eligibili).

7. Această suplimentare de buget a schemei de ajutoare de stat, care ajunge astfel la 1,5 miliarde de euro, s-a făcut printr-o nouă relocare de fonduri europene. De data aceasta s-au mutat bani europeni din Mecansmul React EU către POC, conf. art 4 din OUG 199/2020. De asemenea, s-a folosit mecanismul supracontractării programului, prin OUG 40/2015 (art. 12), care permitea aprobarea de investiții până la 200% din bugetul disponibil, pentru ca apoi să se acopere din mutarea banilor între programe, unde este nevoie.

8. Și aceste mișcări suplimentare prevăzute de OUG 199/2020, din noiembrie, presupuneau automat încă 2 avize de la Comisia Europeană, în oglindă cu cele care s-au dat pentru forma inițială a schemei de ajutoare de stat pe OUG 130/2020...

9. Primul aviz necesar pe schema mărită a venit în 18 decembrie (document la finalul articolului), Comisia Europeană dând astfel voie Guvernului să majoreze bugetul ajutoarelor de stat și să împingă schema până în 30 iunie 2021, pentru că nu mai avea timp oricum să cheltuie banii până la finalul anului 2020, cum era prevăzut inițial.

10. Ceea ce lipsește acum și trebuie cerut de la Comisia Europeană este avizul pentru mutarea de bani de la React EU la POC. Prin Mecanismul React EU, România are la dispoziție 1,423 miliarde de euro pentru 3 tipuri de domenii mari: IMM, sănătate și măsurile active la forța de muncă (de ex. șomaj tehnic, kurzarbeit etc.). Acești bani pentru IMM erau prevăzuți prin OUG 199 din noiembrie 2020 să se mute de la React EU la POC pentru a finanța suplimentarea de fonduri la Măsura 2. Problema este că nu numai la București, dar și la Bruxelles lucrurile s-au mișcat destul de greu cu aceste intervenții anti-COVID-19. Pentru operaționalizarea React-EU era nevoie de un regulament european, care s-a aprobat abia în 16 decembrie 2020.

11. Până la aprobarea mecanismului european React EU, Comisia Europeană a sfătuit statele membre să se pregătească din timp cu procedurile legislative de mutare de fonduri europene, adică OUG 199/2020 și supracontractarea pe baza OUG 40/2015, în cazul României. În plus, statele membre au fost sfătuite să aloce și fondurile bugetare din sursele naționale, să poată avansa cu aplicarea schemelor și a cheltuielilor pentru a fi gata cu deconturi când v aveau să fie în ordine toate aprobările și la Bruxelles.

12. În noiembrie 2020, a venit la București și comisarul european pentru buget, austriacul Johannes Hahn. „Am discutat cu comisarul și toate statele membre au fost sfătuite să folosească fondurile din Politica de coeziune sau prin alte mecanisme specifice, să-și asigure  soluții temporare, până la aprobarea Regulamentului european React-EU. Acest regulament a fost aprobat pe 16 decembrie 2020. Mai rămânea să se publice în Jurnalul Oficial al UE și să se trimită fișa de buget la nivel de țară”, a relatat Marcel Boloș, pentru StartupCafe.ro.

„Dacă noi stăteam să se aprobe Regulamentul React EU, apoi lansam apelul de proiecte, apoi se depuneau cererile de finanțare, mureau toate IMM-urile între timp” - s-a justificat fostul ministru al Fondurilor Europene.

13. Mai rămânea problema alocărilor bugetare naționale, pentru a porni contractările pe toată suma suplimentată a schemei de ajutoare de stat, la Măsura 2, nu doar pentru primii 4-5 mii de aplicanți care s-au încadrat la finanțare prin bugetul inițial de 350 milioane euro (cu tot cu cofinanțarea proprie).

14. Aceste alocări bugetare puteau fi făcute printr-o nouă rectificare bugetară, a patra a anului 2020. Boloș spune acum că Guvernul Orban pregătise deja ordonanța de urgență pentru rectificare, în care să se aloce creditele suplimentare la schema de ajutoare de stat, imediat înainte de alegerile parlamentare din 6 decembrie. Teoretic, Guvernul mai putea da rectificarea până pe 10 decembrie 2020, după care nu mai era posibil. Numai că pe 6 decembrie au fost alegerile, PNL a ieșit pe locul al doilea și, pe 7 decembrie,  Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru, după o discuție cu președintele Iohannis.

15. Imediat Iohannis l-a numit premier interimar pe ministrul Apărării, Nicoale Ciucă, dar guvernul său era doar caretaker și nu putea da ordonanțe de urgență. Așa că nu s-a mai putut face rectificarea bugetară de care avea nevoie Boloș să asigure creditele naționale pentru suplimentarea schemei de ajutoare de stat COVID. Dacă mai stătea o zi, dădea OUG și demisiona apoi, poate nu mai erau acum aceste discuții care dau palipitații antreprenorilor IMM.

Ordonanța de  urgență de rectificare bugetară era planificată în decembrie 2020, pentru creditele de angajament necesare contractelor de finanțare pe Măsurile 2 și 3, dar dl. prim-ministru și-a dat demisia” - a relatat Marcel Boloș, chestionat de  StartupCafe.ro.

Acum, el crede că problema poate fi închisă în 5 pași:

  1. „Să se cuprindă creditele de angajament și bugetare în Legea bugetului de stat pe anul 2021, ca Ministerul Economiei să poată semna contractele și să deruleze plățile pe toată schema de ajutor de stat prevăzută de OUG 199/2020.
  2. În paralel, să se modifice Programul Operațional Competitivitate cu sursa de finanțare din mecanismul React EU.
  3. Modificarea Programului de competitivitate trebuie inițiată de către Autoritatea de Management a POC din subordinea Ministerului Fondurilor Europene, așa cum am procedat și noi când am inițiat Măsurile 1, 2 și 3 prima dată, prin OUG 130/2020.
  4. Mai trebuie făcute demersurile tehnice pentru modificarea contractului de finanțare între Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Economiei (prin ordin de ministru - n.r.).
  5. Dacă se alocă creditele de angajament și creditele bugetare necesare prin legea bugetului de stat pe anul 2021, se închide problema”.

Reamintim că premierul Florin Cîțu a declarat că pe 4 februarie va depune la Parlament proiectul de buget pe anul 2021.

Între timp, Ministerul Economiei poate să plătească ajutoarele de stat pe baza alocărilor inițiale, din OUG 130/2020, prin care se prevedea doar 350 de milioane de euro la Măsura 2. În lipsa bugetului de stat pe 2021, pentru aceste plăți poate, în mod legal, poate utiliza regula douăsprezecimii, prin care se permit cheltuieli lunare în limita a 1/12 din bugetul pe anul 2020.

Problema este însă la modalitatea de atribuire a finanțărilor la Măsura 2. Regula prevăzută de legislație (OUG 130/2020) este să se atribuie grantul pe principiul primul venit-primul servit. Pentru că Guvernul a decis să aloce bani prin OUG 199/2020 pentru toți cei peste 22.000 de aplicanți de la Măsura 2,  agențiile IMM din subordinea Ministerului Economiei și-au împărțit de la început toate dosarele depuse pe calupuri (aproximativ egale), astfel încât să termine mai repede de procesat.

Astfel, nu a mai fost respectat principiul primul venit-primul servit, pentru că oricum urmau să fie finanțați toți aplicanții (cu condiția să fie și eligibili). De aceea, sunt firme care au depus printre primele cereri de finanțare, dar au picat la finalul unui calup, motiv pentru care sunt procesate în urma altora care au depus după ele, dar au picat la începutul altui calup, direcționat la altă agenție IMM. Astfel, dacă se dau bani doar pe baza alocării inițiale, de numai 350 de milioane de euro, statul riscă să premieze, în mod ilegal, firme care au depus cereri târziu și să nu premieze firme care au depus rapid, încălcându-se principiul primul venit-primul servit.

Ajuns la Ministerul Economiei, noul ministru Claudiu Năsui spune că a renunțat la reîmpărțirea cererilor pe calupuri, fiecare agenție urmând să proceseze cererile depuse pe raza sa de competență și să preia de la alte agenții după ce le termină de procesat pe ale sale. Între timp, ceea ce s-a procesat pe calupuri va fi plătit (din alocările bugetare pe regula douăsprezecimii), a mai spus Năsui, într-un interviu pentru StartupCafe.ro.

Nici asta nu respectă însă regula primul venit-primul servit, pentru că Măsura 2 nu a avut o abordare regională. Totul se poate rezolva însă prin alocarea tuturor banilor prevăzuți de OUG 199/2020, cu Măsura 2 suplimentată la 1 miliard de euro.

Aviz CE by Claudiu on Scribd

Parallax

Vizualizari
5247
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
De ce
nu merge?
De la React EU la POC sau de la POC la React EU ...... Oricum nu mai contează. Ca mesaj general cred că este clar acum că există finanțare și că, mai departe, la nivel de MFE, trebuie urmați niște pași care par a fi la îndemână. Altfel în ceea ce privește StartUP Cafe exte excepțional că aveți curiozitatea și reușiți să intrați în toate aceste detalii tehnice pentru ca mai apoi să ni le puneți furniza și nouă într- o perioadă în care presa noastră pare a se mulțumi să întoarcă pe toate fețele doar partea politică.
poza de profil
Alex
Consultant
E simplu de tot. De ce nu au ieșit ministrii Năsui si Ghinea, împreună, să spună câteva cuvinte? Nu stiau de solutia descrisa in articol? E mai simplu sa arunce vina pe "greaua mostenire" de la colegii de coalitie? Asta da COALIȚIE! Pur mioritică!
poza de profil
Alex
Consultant
E simplu de tot. De ce nu au ieșit ministrii Năsui si Ghinea, împreună, să spună câteva cuvinte? Nu stiau de solutia descrisa in articol? E mai simplu sa arunce vina pe "greaua mostenire" de la colegii de coalitie? Asta da COALIȚIE! Pur mioritică!
poza de profil
Nevermind
:D
Zi mersi ca n-a iesit ioha pe tema, ca-l si auzeai: peeseedee
poza de profil
Alex
Consultant
E simplu de tot. De ce nu au ieșit ministrii Năsui si Ghinea, împreună, să spună câteva cuvinte? Nu stiau de solutia descrisa in articol? E mai simplu sa arunce vina pe "greaua mostenire" de la colegii de coalitie? Asta da COALIȚIE! Pur mioritică!
poza de profil
Mihai
Catana
poza de profil
Mihai
Catana
Exceptional articol, felicitari Claudiu ! Intuitiv, stiam ca e o problema cu banii de la guvern, dar tu ai aprins lumina. Din pacate, mie mi se pare ca se fac pasi mici, dar siguri, inapoi. Deci pana la aprobarea bugetului (cand vom avea un raspuns clar) contractele se vor face in limita alocarii initiale, de 350 milioane, stabilita de OUG 130. Nu cred ca se va intra in alti bani (cei 1/12 din bugetul pe 2020). PS cat de ridicole erau explicatiile ca angajatii care trebuiau sa evalueze erau bolnavi de COVID !

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri