Denisa Crăciun

Firma de imobiliare One mai cumpără o clădire abandonată în centrul Bucureștiului, care va deveni un hotel de 5 stele

Achizitie in Bucuresti

Compania imobiliară românească One United Properties mai face o achiziție: cumpără o clădire nefinalizată, abandonată în centrul Bucureștiului, pe care vrea să o transforme într-un hotel de 5 stele.

Clădirea achiziționată de dezvoltatorul imobiliar (simbol bursier ONE) se află pe strada Georges Clemenceanu nr. 8-10, în apropierea Ateneului Român. Valoarea tranzacției se ridică la 13,5 milioane EUR, conform unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.

Compania estimează că valoarea brută de dezvoltare va fi de 48 de milioane de euro. Suprafața totală construită este de 10.154 mp, din care 6.410 mp supraterani și diferența în 3 subsoluri, pe un teren cu suprafața de 1.361 mp.

Intenția dezvoltatorului este să reautorizeze și să finalizeze construcția abandonată, care va fi transformată într-un hotel de lux.

One Plaza Athénée va deține aproximativ 100 de camere de hotel de 5 stele și va beneficia de servicii precum piscină, spa, restaurante și alte facilități la parter, conform companiei.

Dezvoltatorul estimează că inaugurarea hotelului va avea loc în 2025.

Pe aceeași stradă, compania a achiziționat în 2021 Casa Braikoff, care este în proces de renovare completă, urmând a fi transformată în One Athénée, o dezvoltare rezidențială de lux cu componente comerciale.

„Ne bucurăm că prin această achizitie a unei clădiri nefinalizate, abandonate, dintr-o zonă cu o istorie aparte a orașului reușim să intensificăm eforturile companiei noastre de a se implica în regenerarea centrului Bucureștiului. One Plaza Athénée va deveni o dezvoltare reper pe harta hotelurilor de 5 stele. Ne aflăm în negocieri cu mai multe branduri globale, pentru operarea hotelului cu contract pe mai mulți ani. Situat chiar în inima orașului, viitorul hotel lifestyle va oferi numeroase opțiuni comerciale, culturale și de divertisment la doar câțiva pași distanță”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.

Tot în luna decembrie 2022, compania a mai achiziționat trei clădiri istorice în centrul Capitalei, pe strada Academiei, pe care vrea să le restaureze și să le transforme într-o nouă dezvoltare - One Downtown. 

Parallax

Vizualizari
1643
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri