Redactia

Întreb BT: Întâlnire online între specialiști ai Băncii Transilvania și antreprenorii Start-Up Nation, vineri, de la ora 12:00. Întâlnirea s-a încheiat, vezi la comentarii răspunsurile specialiștilor!

Thumbnail

Doi specialiști în creditarea afacerilor mici și mijlocii de la Banca Transilvania participă vineri 10 noiembrie 2017 pe StartupCafe.ro la o întâlnire online despre condiții de finanțare, credite punte, garanții și implementarea planurilor de afaceri aprobate prin programul Start Up Nation 2017.

Răspund la întrebările antreprenorilor care au proiecte Start Up Nation aprobate sau așteaptă aprobarea Gabriela Stancu, analist regional Credite IMM in departamentul credite IMM si Microbusiness și Dragoș Ungureanu, Director adjunct comercial in cadrul diviziei IMM din Banca Transilvania.

Întâlnirea s-a încheiat, vezi la comentarii răspunsurile specialiștilor!

ATENȚIE: Puteți adresa întrebări scrise, folosind formularul de comentarii de la finalul articoluluipână vineri 10 noiembrie ora 12.00, precum și în timpul întîlnirii online, în intervalul 12.00 -13.00.

Pentru a putea adăuga întrebări în formularul de comentarii, aveți nevoie să vă logați ca utilizator cu e-mail și parolă. Dacă nu aveți cont de utilizator, puteți să vă creați unul în formular, cu e-mailul dvs.

Vă rugăm să adesați numai întrebări legate de tema întâlnirii on-line.

Vom accepta doar comentariile și întrebările care respectă tema întâlnirii și care conțin un limbaj decent.

Specialiștii Băncii Transilvania vor răspunde în scris, la comentarii, imediat după fiecare întrebare, în ordinea postarii întrebărilor.

Poți adresa întrebări pe umătoarele teme:

·        Credite punte pentru proiectele Start Up Nation aprobate/în curs de aprobare

·        Condiții de finanțare: documentație, costuri, garanții

·        Rolul băncii creditoare în derularea proiectului (achiziții, decontări, etc.)

Despre specialiștii BT

Gabriela Stancu are peste 14 ani in Banca Transilvania. Coordoneaza activitatea analistilor din sucursalele BT in ceea ce priveste intocmirea si finalizarea analizelor financiare pentru creditele acordate clientilor IMM.

Dragoș Ungureanu are peste 12 ani in Banca Transilvania. Coordoneaza activitatea comerciala si identifica noi oportunitati pentru dezvoltarea produselor destinate clientilor IMM.

Întreb BT este o serie de întâlniri online săptămânale, realizată de StartupCafe.ro  în parteneriat cu Banca Transilvania, destinată antreprenorilor cu firme mici și mijlocii interesați de instrumente de creditare pentru dezvoltarea afacerilor.

Parallax

Vizualizari
4400
Conţinut
Parerea ta despre articol
2.394
Just for testing :

interaction: 3.75

popularity: 2

publishing: 3.11

expertise: 0

rating: 2.394

Business
Director Adjunct Comercial IMM, Banca Transilvania
Articole publicate : 1
Adauga comentariu
poza de profil
Flor
Corvin
Sa ne explice onor invitatii dvs. cum de e posibil ca in contractul pentru credit punte (al programului Startup Nation) sa fii obligat sa accepti clauzele de fidejusiune ca persoana fizica, adica sa garantezi creditul cu toate bunurile personale ca persoana fizica(casa, masina,conturi) in conditiile in care niciodata in prezentarile tinute de ministrul Ilan Laufer nu s-a pomenit vreodata de garantii personale .
Cu alte cuvinte, faci credit punte si daca statul nu vireaza banii bancii creditoare, in conditiile in care tu nu poti plati rata(daca afacerea nu merge), pierzi casa, masina personala.
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Toate partile implicate in implementarea unui proiect trebuie sa aiba incredere in viabilitatea acelui proiect. Fidejusiunea este o garantie morala din partea beneficarului, fiind de asemenea un instrument obligatoriu atat din punct de vedere al normelor bancare, cat si pentru obtinerea garantiei din partea FNGCIMM/FRC.
Noi, Banca Translvania, pornim de la premisa ca afacerea dumneavoastra va avea succes si acordam creditul punte tocmai din acest motiv.
poza de profil
Yoji
Sitme
2 intrebari:
1. de ce BT este singura banca care are un cost aferent certificarii in teren a echipamentelor si care este exact acest cost.
2.ce se intampla concret in cazul in care statul nu ramburseaza creditul (daca pot prezenta niste scenarii posibile)
Multumesc!
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Banca Transilvania NU percepe niciun cost pentru certificarea in teren a bunurilor achizitionate in cadrul proiectului!

Decontarea sumelor aferente alocatiilor financiare nerambursabile depinde doar de respectarea de catre beneficiar a procedurii de implementare.
poza de profil
RASIGA
Irina
Buna ziua!
Intrebarea 1: Daca fondul de garantare acoperă 70% din valoarea creditului si se face si asigurarea echipamentelor in favoarea băncii de ce există clauza fidejusiunii băncii? Ministerul când ă lansat achizitia si contractat cele 3 bănci nu a prevăzut această clauză in contract sau in caietul de sarcini.

Intrebarea 2: după aprobarea creditului si întocmirea dosarului/dosarelor de achiziție a echipamentelor si validarea acestora, cum se face decontarea facturilor de la furnizori? Furnizorii vor plata la livrarea echipamentelor iar cei din străinătate vor pe baza de proforma. Sunt foarte puțini furnizori care acceptă plata la 30 - 45 de zile. Iar din spusele ministrului Laufer creditul punte ă fost introdus tocmai ca beneficiarul sa poata face plata la livrare.
Mulțumesc!
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
FNGCIMM/FRC garanteaza 80% din valoarea creditului, iar fidejusiunea este una dintre garantiile necesare in structura de garantii solicitate, atat de banca, cat si de FNGCIMM/FRC.


Exista doua modalitati de implementare: cerere de plata sau cerere de rambursare. In primul caz, plata echipamantelor se va face din surse direct de la Minister, dupa livrarea bunurilor, punerera lor in functiune, receptie si decont, iar in cel de-al doilea caz plata se poate face anterior livrarii acestor echipamente, din utilizarea surselor proprii sau credit punte.
In functie de intelegerea cu furnizorul puteti apela la una dintre cele doua modalitati de implementare.
poza de profil
Velea
Denisa
Buna ziua.
Va expun urmatoarea situatie: conform contractului de consultanta am achitat avansul si mai am comisionul de succes care trebuie platit inainte. Conform proiectului am inclus in prima cerere de rambursare si cheltuiala aferenta consultantei (8000 lei).
Daca eu in calitate de reprezentant legal al firmei, depun aport propriu in contul societatii , societatea face plata catre firma de consultanta., se aproba si creditul punte...se fac toate achizitiile conform planului.. conform contabilitatii cand imprumuti firma ulterior se pot retrage...
Banii se pot ridica din creditul punte si ulterior dupa cererea de rambursare datoria catre banca se stinge? Sau dupa ce se face cerea de rambursare banii sunt virati direct de minister in contul societatii si se pot retrage?? Ce sa inteleg din spusele celor de la BT, care imi spun ca ei cred ca nu poti si citez ```banii sunt pierduti`??

Cererea de rambursare normal ca se face in baza facturilor si chitantelor emise de firma de consultanta... Intrebarea este daca ai aport propriu si dupa, normal, vrei sa iti iei banii...care este procedura exacta??? As aprecia foarte mult daca s-ar clarifica acest aspect ...poate mai sunt si alte persoane interesate.
Va multumesc
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Banca Transilvania poate refinanta cheltuielile eligibile efectuate din surse proprii, pe baza documente justificative.
poza de profil
Marius
Mihalache
1.Creditul punte se acorda si pentru salarii (se poate acorda pe toata suma de 200000lei)?
2.Se pot achita furnizori integral, inainte de a primi echipamentele(daca e altfel nu ar avea rost creditul punte ci ar fi suficient CP)?
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Banca Transilvania ofera un pachet pentru beneficiarii StartUp Nation, necesare atat pentru desfasurarea activitatii, cont curent, servicii online, dar si credit punte.
Creditul punte oferit de Banca Transilvania poate fi utilizat si pentru salarii, in limita bugetului aprobat prin acordul de finantare.
Se pot achita integral furnizorii de echipamente, inainte de livrarea/receptia acestora.
poza de profil
Marius Nicolae
David
Cum se va derula verificarea dosarului de achizitii? Exista un termen stabilit ca procedura interna? Este extrem de greu sa obtinem oferte cu termen de valabilitate de 30 de zile sau mai mult. In IT sunt fluctuatii de pret ce determina comerciantii sa nu acorde oferte cu valabilitate mai mare de 5 zile. Caz concret cu oferta de 2 zile si respectiv 5 zile pt aparatura electronica/foto-video. Unu din cei mai mari furnizori de aparatura foto-video a dat oferte cu valabilitate 5 zile. Avand experienta perioadei de asteptare extrem de mare pentru obtinerea creditului, la ce sa ne asteptam in cazul achizitiilor?
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Verificarea dosarului de achizitii se efectueaza de catre minister la data depunerii formularul de decont, confom graficului de implementare a proiectului.
Aceasta verificare urmareste elementele descrise in procedura schemei de minimis. Banca va solicita o copie a dosarului de achizitii la momentul efectuarii platilor din creditul punte.
poza de profil
Liviu
Morariu
Suntem o firma care a primit aprobarea pentru finantare in cadrul programului Start-up Nation. Avem deja deschis cont la BT, dar nu am decis daca vom opta pentru un credit punte(initial am optat pentru rambursare, dar avem posibilitatea- la semnarea actului aditional-sa modificam).
1. Putem obtine creditul pentru toata suma de 200 000 lei si ea va fi transferata in contul nostru si incepem sa platim dobanda?
2. Este, de fapt, o linie de finantare si platim dobanda doar pentru sumele acceptate/platite efective catre furnizori?
3. Fondul de Garantare acopera doar 70%, ce fel de garantii trebuie sa prezentam pentru restul sumei?
4. Exista o procedura de aprobare din partea BT pentru deblocarea platilor?( daca vrem sa platim salariile lunare ale angajatilor, avem acces direct la bani, trebuie sa platim noi si apoi BT sa ne transfera suma?
Daca cumparam un element de software, avem acces la banii din credit si cumparam acel software sau trebuie o aprobare prealabila a bancii?
Daca achizitionam un software customizat, care dureaza mai multe luni sa fie produs pe baza unor specificatii initiale, putem plati sume/rate catre furnizor din creditul luat, iar la final cand avem acel software sa returnam creditul din suma primita de la Stat cand prezentam software-ul achizitionat)
5. Ce costuri implica acest tip de credit?( Comision de credit? Dobanda? Costuri de certificare?)
6. In cat timp putem primi banii/creditul de la BT dupa ce am depus dosarul?
Va multumesc,
Liviu Morariu
Administrator, Pension Mandate Software SRL
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Creditul punte acordat de Banca Transilvania va fi pus la dispozitia beneficiarului, iar dobanda si comisionul de gestiune aferente acestuia vor fi percepute doar la suma utilizata lunar.
FNGCIMM garanteaza 80% din valoarea creditului, mai putin cheltuielile financiare eligibile in bugetul proiectului, pentru restul celor 20%, Banca Transilvania nu mai solicita alte garantii materiale.
Tragerile din credit sunt insotite de documente justificative: dosarul de achizitii, contractele cu furnizorii, facturile in baza in carora se vor face platile.
Costurile si conditiile creditului punte oferit de Banca Transilvania sunt publicate pe siteul BT.
De regula, termenul de aprobare a creditului punte este de 20 de zile de la primirea intregii documentatii, complete, inclusiv incarcarea in RUE a acesteia.
poza de profil
Martin
Chise
Am si eu un proiect castigat. O chestiune tehnica. Daca achizitiile care pot fi justificate sunt peste valorile aprobate in proiect, ceea ce am inteles ca echipa dlui Laufer incurajeaza, in ce masura BT ma poate sprijini cu acordarea unui credit de investitii suplimentar pe 1-3 ani, pentru diferenta de valoare? Ma intereseaza chiar si o finantare a TVA-ului pe care va trebui ulterior sa cer o rambursare de la ANAF (fiind firma noua nu ar trebui sa am probleme). Se poate? in ce conditii? Capitalul meu propriu as dori sa il investesc in working capital, chelt. promovare, dezvoltare.
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Da, se poate in urma analizarii planului de afaceri si respectand politica si normele de creditare interne.
poza de profil
Adrian
Adrianescu
Bună seara,
vă rugăm să ne spuneți ce se întâmplă cu FONDUL DE GARANTARE și cu relația băncilor cu acesta? Se zvonește că întorc dosarele înapoi la bănci sau că dau acceptul foarte greu, că durează săptămâni până aprobă un dosar, iar din această cauză se întârzie totul. Se iau măsuri în acest sens?

Mulți antreprenori și-au prevăzut primele tranșe din proiect în 2017, mulți s-au înțeles cu furnizorii să le fie livrate produsele în 2017, unii poate au plătit avansuri, au semnat contracte samd.

Se lucrează pt. a se facilita tot acest proces de colaborare cu FONDUL DE GARANTARE? Creditul punte ar trebui să fie exact mijlocul prin care se ușurează achizițiile, deci ar trebui să nu fie împiedicat de anumiți factori nejustificați.
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Toate partile implicate in acest program tin legatura si se fac toate demersurile pentru solutionarea cat mai rapida a documentatiilor depuse.
Reglementarile programului va permit posibilitatea implementarii proiectului in 12 luni, dar nu mai tarziu de 29 sept 2018.
poza de profil
Adrian
Adrianescu
Mulțumesc. Permit, dar nu ar trebui forțate. Ar trebui să rămână la latitudinea antreprenourului, dacă prelungește sau nu, din moment ce în contractul de finanțare are prevăzut anul 2017 aferent unei tranșe.
poza de profil
Marius
Vitan
Permit implementarea proiectului in 9 luni, cel mult 10 (pentru cei norocosi). Ar trebui o reglementare, o prelungire a perioadei de implementare, de la 29.09.2018 la 15.11.2018. Asa ar fi firesc! Nu sa pierdem noi bani pe incompetenta altora.
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Aceasta va putea fi o decizie a MMACA, pe baza unei analize asupra gradului de implementare a Programului StartUp Nation.
Oliviu
Pop
Buna ziua.
Astazi ne confruntam cu o problema FOARTE ciudata... Un client al nostru – cetatean strain - a castigat Start Up Nation si este in Bucuresti ca sa deschida cont bancar la una din cele 3 banci - partenere al programului.
Insa colega mea a ramas cu gura cascata cand:
- Banca Transilvania a zis ca nu poate deschide cont bancar pentru un strain "daca nu are un CNP romanesc. S-a putut pana pe 31.10, de la 01.11 nu se mai poate".
- CEC Bank a fost si mai tare: "Niciodata nu s-a putut fara CNP romanesc"...
- BCR este in faza de a "analiza problema cu departamentul nostru juridic si vom reveni la Dvs in cel mai scurt timp".
Din ce stiam de alte banci, tot ce trebuie este o dovada unei factura / un alt document oficial tradus (de traducator oficial) in romana, unde se dovedeste adresa de domiciliu al posesorului.
- Banca Transilvania a zis ca nu poate deschide cont bancar pentru un strain "daca nu are un CNP romanesc. S-a putut pana pe 31.10, de la 01.11 nu se mai poate".
- CEC Bank a fost si mai tare: "Niciodata nu s-a putut fara CNP romanesc"...
- BCR este in faza de a "analiza problema cu departamentul nostru juridic si vom reveni la Dvs in cel mai scurt timp".
Din ce stiam de alte banci, tot ce trebuie este o dovada unei factura / un alt document oficial tradus (de traducator oficial) in romana, unde se dovedeste adresa de domiciliu al posesorului.
Gabriela
Stancu - Banca Transilvania
Buna ziua, la Banca Transilvania se pot deschide conturi pentru persoane juridice care au actionariat nerezident.Se va solicita reprezentantului legal al societatii,care poate fi persoana fizica nerezidenta,prezentarea unui document de identitate care sa ateste resedinta temporara/ permanenta in Romania .
poza de profil
Mina
Mincev
Care este termenul de certificare in teren a instalarii echipamentelor si tariful bancii pentru aceasta operatiune?
Gabriela
Stancu - Banca Transilvania
In urma aprobarii cererii de decont de catre AIMMAIPE, Banca Transilvania este informata cu privire la certificarea cheltuielilor cu echipamentele, iar certificarea acestora se va face in functie de solicitarile primite si disponibilitatea beneficiarilor privind stabilirea vizitelor la fata locului.
Banca Transilvania NU PERCEPE niciun comision pentru efectuarea vizitelor de certificare.
poza de profil
Mihai
Balint
Buna ziua:
Intrebare 1: care e termenul uzual de acordare a creditului punte. (am depus actele acum 3 sapt si inca sunt la faza de evaluare....)
Intrebare 2: Care e rolul bancii in proiect? va face si partea de verificare a implementarii? (astea erau informatiile oferite in vara de ministrul Laufer)
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
De regula, termenul de aprobare a creditului punte este de 20 de zile de la primirea intregii documentatii, inclusiv cu incarcarea in RUE a acesteia.
Banca Transilvania acorda creditul pentru implemenarea proiectului la cererea beneficiarului si certificarea echipamentelor achizitionate in cadrul proiectului, indiferent daca beneficiarul a solicitat/contractat sau nu creditul punte.
poza de profil
Marius
Vitan
Nu inteleg ce dureaza atat de mult, 3 saptamani la banca + alte 3-4 saptamani la Fond... Si noi ce facem?! Pierdem decontarea salariilor? Frumos. Ca sa nu mai zic ca va trebui sa ne mutam toti pe 2018.
poza de profil
Serban
Rusu
Buna ziua! Am urmatoarea situatie. Am in buget suma de 1200 X 12 (14400 euro) pentru chirie. Am gasit un spatiu ideal pentru activitatea pe care urmeaza sa o prestez dar proprietarul cere chirie in avans pe 1 an. Se poate deconta (de la banca, evident) chiria pe un an daca se prezinta factura pe un an?
Gabriela
Stancu - Banca Transilvania
Buna ziua, daca pentru implementarea proiectului s-a solicitat credit punte,se poate solicita utilizare din credit pentru plata chiriei in avans.Noi recomandam insa ca primele plati sa se efectueze pentru plata echipamentelor pentru a avea certitudinea implementarii in bune conditii a proiectului.
poza de profil
Alexandra
Martin
Bună ziua,
Dacă se poate ca cei doi invitați să mă lămurească și pe mine cum este posibil să refuze cerere pentru creditul punte pe motiv că sunt prea tânără și nu am în familie persoane cunoscătoare în domeniul ales pentru demararea acești start up. Țiind cont că tocmai prin nume este evident că acest proiect este pentru sprijinirea tinerilor antreprenori. I
Multumesc
poza de profil
Adrian
Adrianescu
Acestea au fost singurele motive pentru respingere??? Nimic legat de achiziții sau altceva?
poza de profil
Alexandra
Martin
Da, acesta a fost sigura explicație care am primit-o și așa cu greu. Deoarece Doamna Direct a sucursalei sa simțit ofensata ca am cerut o explicație. Este absolut aberat ce se întâmplă, noi, beneficiarii acestui program suntem tineri antprenorii ne dorim să costruim un Brand/ o afacere, eu avânt un proiect pe marochinărie mi s-a insinuat că era ideal dacă eram croitoaresă și nu absolventa a unei facultăți.
poza de profil
Ovidiu D.
Popica
Alexandra, raspunsul afisat anterior la intrebarea ta era destinat primei intrebari. Am corectat eroarea si vei primi de la Dragos si Gabriela raspunsul destinat intrebarii tale. Scuze pentru inconvenient si multumim pentru intelegere!
Gabriela
Stancu - Banca Transilvania
Buna ziua,
Pentru fiecare solicitare,Banca Transilvania analizeaza viabilitatea planurilor de afaceri si verifica respectarea propriilor politici si norme de credit .Puntem verifica si reveni cu detalii legate de motivatia refuzului in cazul dvs. particular daca doriti sa ne lasati o adresa de email sau un telefon de contact.
poza de profil
Alexandra
Martin
Sigur că da, v-aș fi profund recunoscătoare pentru că acest parteneriat era menit să ajute tinerii antreprenori să pornescă o afacere. Nu să încetinescă tot procesul de implementare a acestor afaceri. După ce am fost ținut dosarul o lună în analiză să mai și primim astfel de vești. Să nu am luam în calcul că în caz de o eventuală insolvență afacerea este supra garantată iar banca nu va rămâne în pagubă sa zic așa. Aici vă las și adresa mea de mail: (editat de admin)
Cu mulțumiri.
poza de profil
Ovidiu D.
Popica
Buna Alexandra, multumim pentru rabdare, Dragos Ungureanu a dorit sa te contacteze in privat pentru ca speta ta este putin mai complexa. Am editat - in comentariul tau - adresa de mail dar Dragos o va primi in privat. Mersi pentru participare. Succes!
poza de profil
Alexandra
Martin
Mulțumesc tare mult.
poza de profil
Marius
Vitan
1. Ok, sa zicem ca partea cu fidejusiunea este specifica oricarui contract de creditare, DAR... Cu totii vrem sa stim sigur ca banca nu se indreapta direct impotriva persoanei fizice, din moment ce 70-80% din suma este garantata de Fond, iar pentru restul, logica mea spune ca banca trebuie sa iti ia echipamentele. M-am mai gandit la un lucru si anume faptul ca fidejusiunea este trecuta acolo in cazul in care "x" incearca sa vanda echipamentele, iar banca nu ar mai putea recupera prejudiciul decat din bunurile sale personale. Este adevarat?
2. De ce pun bancile bete-n roate antreprenorilor cu aceste criterii aberante la dosarele de achizitie? Nu asta era ideea unui credit-punte, sa usureze tot acest proces?! Oferte personalizate (stiti bine ca nu se obtin toate cum bati din palme si ca DUREAZA), mai ales ca 90% din echipamente se pot comanda online si acolo ai afisat mare si clar un PRET. Ne impotmolim acum sa cerem o oferta cu acelasi pret care este la vedere. Voi stiti ca sunt furnizori care nu iti acorda un termen de 30 de zile pentru o oferta?! Ne puneti intr-o incurcatura foarte mare pe foarte multi dintre noi cu aceste conditii. Ca sa nu mai zic de "cireasa de pe tort" - certificatul constatator de la furnizori. Pai, scuzati-ma... Dar ma puneti sa le cer copii dupa certificatul constatator celor mai mari furnizori din tara?? Unde este logica voastra?
3. Suntem foarte multi care avem prevazute in buget 10-11-12 luni de salarii decontate. Ori cu toate aceste amanari succesive, noi ce facem? Pierdem cate 36 de milioane pe luna pentru fiecare luna cu care programul a intarziat?? Ce vina avem noi?? Data limita este 29.09.2018. Mi se pare scandalos sa pierzi si numai 3600 RON (ca sa nu mai zic de 7200 sau 10800!). Pentru ca banii aia nu ti mai da nimeni!
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Ne bucuram ca am reusit sa facem inteleasa existenta fideiusiunii in strauctura de garantii a creditelor acordate, iar cat pentru viitorul sumbru despre care pomenit, consideram ca ar trebui sa privim cu mai mult optimism spre afacerea propusa in acest Program. Totodata, Banca Transilvania apreciaza ca o data cu finantarea respectiva a identificat si perspective de rambursare a creditului punte acordat chiar si din activitatea desfasurata.
Banca Transilvania isi doreste respectarea prevederilor mentionate in shema de ajutor de minimis referitoare la achizitia in conditii de piata a bunurilor si care vor fi criterii urmarite si la verificarea decontului depus la agentiile teritoriale. Banca Transilvania apreciaza acest aspect ca fiind un ajutor pentru dumneavoastra, nicidecum "bete-n roate".
In ceea ce priveste cheltuielile cu salariile, conform instructiunii a doua din oct 2017, emise de MMACA, aveti posibilitatea semnarii actului aditional la acordul de finantare fara prezentarea unui contract de credit, astfel incat aceste cheltuieli sa devina eligibile, urmand ca dupa obtinerea creditului punte sa puteti refinanta aceste cheltuieli daca ele au fost facute din surse proprii sau sa le solicitati decontarea lor in cadrului uneia dintre transe, prin cerere de rambursare.
poza de profil
Marius
Vitan
Ce se intampla daca (prin ABSURD) statul nu ramburseaza banii bancii? Ramanem cu un credit de 44000 euro? :-)
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Ne place sa credem ca afacerile pleaca de la niste idei si planuri de afaceri bine fundamentate, nu de la presupuneri prin absurd. Statul este partener in acest program si apreciem ca pe langa alocarile bugetare existente se vor furniza si sumele necesare acoperirii intregului Progam.
poza de profil
Sergiu
Zaharie
Buna ziua. Cat dureaza, in medie, aprobarea la fondul de garantare?
Gabriela
Stancu - Banca Transilvania
Buna ziua,in prezent sunt intarzieri la primirea confirmarilor de la FNGCIMM insa atat Banca Transilvania cat si FNGCIMM fac demersuri pentru a solutiona cat mai rapid solicitarile trimise in analiza.
poza de profil
Adrian
Adrianescu
1. Cum se procedează în cazul în care BENEFICIARUL, prin aport PROPRIU - achiziționează un bun la o valoare mai mare decât cea prevăzută în proiect? Spre exemplu: În program e prevăzut un utilaj la prețul x, beneficiarul îl achiziționează la prețul x+10000 lei, cei 10000 lei fiind contribuția proprie a beneficiarului.
2. Mi se pare bună una dintre întrebările de mai sus, dacă am înțeles bine și daca e real: Cum ar putea banca să respingă creditul din cauză că persoana e prea tânără și nu sunt prevăzute în proiect persoane cu experiență în domeniu? Eligibilitatea s-a stabilit înaintea eventualei accesări a creditului punte, dacă persoana respectivă ar fi optat pt. cerere de plată nu ar fi avut aceste probleme...
Dragoș
Ungureanu - Banca Transilvania
Diferentele in plus fata de valorile aprobate in bugetul proiectului vor fi suportate de beneficiar fie din surse proprii, fie din credit, pe care il puteti solicita si primi un raspuns in functie de politica si normele de creditare ale bancii.
In analiza solicitarilor, Banca analizeaza viabilitatea planului de afaceri si respectarea de catre aplicanti a politicilor si normelor interne de creditare.
Giorgiana
Rusu
Buna ziua,
Reprezint o SC ce are castigat un proiect Start-Up Nation cu 100pct.!
Ma poate contacta departamentul Dumneavoastra pentru solutionarea si finalizarea proiectului?
Detalii suplimentare 0731589575!
Va multumesc!
poza de profil
Georgeta
Costache
Buna, daca nu am firma infiintata , pot beneficia de suventie europeana ? cum? ce sanse am?

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri