Claudiu Zamfir

Rezultate Start-Up Nation 2017: 1.270 de mici afaceri au primit banii de la stat, spune ministerul la 9 luni de la înscrieri

Thumbnail

Un număr de 1.270 de mici afaceri au primit fondurile nerambursabile de la stat de maximum 200.000 de lei fiecare, în programul Start-Up Nation, ediția 2017, conform situației înregistrate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri la data de 23 aprilie 2018, la circa 9 luni de la finalizarea sesiunii de înscriere. În schimb, termenul de lansare a programului Start-Up Nation 2018 va fi influențat în principal de rapiditatea plăților aferente etapei din anul 2017, pentru că toate resursele financiare sunt disponibile în acest sens, mai spune ministerul.

„Programul Start-Up Nation 2017 se derulează în parametri normali, ultima cerere de plată urmând a fi transmisă până la data de 29 septembrie 2018” - susține ministrul Radu Oprea, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Potrivit acestuia, până în prezent, situația programului arată că:

  • peste 1.900 de dosare complete de decont au fost depuse la Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare Export,
  • dintre acestea, peste 1.300 reprezintă deconturi aprobate.

El susține că prin acest program se creează 21.000 de noi locuri de muncă în România, din care peste 16.000 în rândul șomerilor, absolvenților sau persoanelor defavorizate. În total, circa 8.400 de firme noi s-au calificat la finanțare în programul Start-Up Nation 2017.

În scopul accelerării ritmului acordării plaților pentru beneficiari, toți aplicanții care, până la această dată, nu au depus cereri de plată au fost contactați telefonic direct și au fost consiliați de către specialiști, astfel încât solicitările acestora sa poată fi procesate mai rapid de către agențiile teritoriale - mai spune Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Ministerul dă asigurări că „este pregătit să vireze toți banii acordați prin intermediul acestui program”.

Termenul pentru finalizarea operațiunilor de creditare și garantare este 30 aprilie 2018, iar ultima plată către beneficiarii programului va fi efectuată până la sfârșitul lunii decembrie 2018 - mai arată ministerul.

Start-up Nation 2018: Se promite un Ghid de implementare

Referitor la ediția 2018 a programului Start-Up Nation, ministerul promite că va fi publicat un ghid privind procedurile de implementare a programului, „astfel încât la toate ghișeele băncilor partenere și  cele ale agențiilor locale să existe un tratament egal și să fie utilizate aceleași documentații”.

De asemenea, ministerul estimează că la Start-Up Nation 2018 termenul de plată a ajutoarelor nerambursabile va fi de 3 luni de la lansarea programului.

Când se va lansa totuși, programul pe 2018? „Termenul de lansare a programului Start-Up Nation 2018 va fi influențat în principal de rapiditatea efectuării plăților aferente etapei din anul 2017, toate resursele financiare fiind disponibile în acest sens” - spune Ministerul pentru Mediul de Afaceri, în comunicatul său.

Reamintim că pentru anul 2018, bugetul de stat prevede doar credite de angajament de 700 de milioane de lei pentru noua ediție a programului Start-Up Nation. Aceste fonduri necesită o rectificare bugetară la Guvern pentru a putea fi transformate în credite bugetare, cu care să se poată efectua plățile. Chiar și așa, banii ar ajunge numai pentru 3.500 de firme. În acest timp, guvernanții dau asigurări că la ediția 2018 a programului se vor putea califica la finanțare până la 10.000 de firme, ceea ce ar necesita un buget de 2 miliarde de lei. Ministerul Oprea a susținut că banii vor fi asigurați de Guvern până la urmă.

Pe de altă parte, săptămâna trecută, un reprezentant al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a menționat că în luna mai 2018 își propun cei din minister să deschidă aplicația electronică pe site-ul aippimm.ro, în care să se înscrie antreprenorii care vor banii de la stat pentru afaceri la încept de drum.  „Ne dorim să deschidem programul în luna mai, sper să și reușim să deschidem programul de finanțare până la sfârșitul lunii mai” - a spus Puișor, funcționar în Agenția pentru IMM Ploiești, din subordinea Ministerului pentru mediul de Afaceri, agenție care gestionează cel mai mare volum de cereri de finanțare pe programele naționale de srijin pentru firmele mici și mijlocii.

Parallax

Vizualizari
3884
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Adrian
Oancea
Nici pana astăzi cele cca. 170 de firme cu RUE după 9830 nu au primit ok-ul Ministerului pentru demararea accesarii fondurilor, deși au acord de finanțare semnat. De ce nu recunosc ca finanțarea celor 10.000 de firme cu care au semnat nu e posibila, pentru ca bugetul nu e suficient decât pentru 8.400 de proiecte? Semnarea unui act de anulare a acordurilor semnate pentru aceștia ar fi reprezentat un minim de bun simt...

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri