Claudiu Zamfir
Un reprezentant al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a menționat, miercuri, când ar vrea instituția să deschidă sesiunea de înscriere a firmelor în programul Start Up Nation, ediția 2018, prin care statul spune că va acorda fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare unor afaceri mici și mijlocii din România, pentru investiții.
În luna mai 2018 își propun cei din minister să deschidă aplicația electronică pe site-ul aippimm.ro, în care să se înscrie antreprenorii care vor banii de la stat pentru afaceri la încept de drum, din câte spune Lăcrămioara Puișor, funcționar în Agenția pentru IMM Ploiești, din subordinea Ministerului pentru mediul de Afaceri, agenție care gestionează cel mai mare volum de cereri de finanțare pe programele naționale de srijin pentru firmele mici și mijlocii.
„Ne dorim să deschidem programul în luna mai, sper să și reușim să deschidem programul de finanțare până la sfârșitul lunii mai” - a spus Puișor, într-o conferință organizată de publicația Reporter Economic.
Ca modificări operate în ediția 2018 a Start-Up Nation față de anul trecut, ea a menționat scăderea finanțării nerambursabile destinate achizițiilor de softuri și de servicii de creare de site-uri.
(Descarcă de AICI propunerea de procedură de implementare Start-Up Nation 2018)
„Pentru anul acesta nu vom avea mari modificări, rămâne aceeași grilă de punctaj, asta vă pot asigura. Vizavi de achiziții, am avut niște probleme legat de softuri, foarte mulți beneficiari au cerut softuri cu sume foarte mari care nu se justificau. Și atunci am diminuat suma pentru softuri la 60.000 de lei, pentru site la 5.000 de lei și am mai reglat un pic activitățile eligibile pentru că și acolo am avut nele probleme față de evaluarea de anul trecut” - a spus ea.
Lăcrămioara Puișor a mai precizat că pentru ediția 2017 a programului Start Up Nation beneficiarii își vor depune cererile de rambursare a cheltuielilor tot la Agenția Ploiești, însă începând cu ediția 2018, noua Agenție IMM București va gestiona tot ce înseamnă documente ale beneficiarilor din București și județul Ilfov.
Reamintim că pentru anul 2018, în bugetul de stat sunt prevăzuți 700 de milioane de lei, credite de angajament pentru programul Start-Up Nation 2018.