Oportunitate pentru IT-iști români: 10.000 Euro, premiu de la Samsung, într-o competiție, la București - Finantari - StartupCafe.ro
Claudiu Zamfir

Oportunitate pentru IT-iști români: 10.000 Euro, premiu de la Samsung, într-o competiție, la București

Thumbnail

Dezvoltatorii români de soluții IT  vor putea obține un premiu de 10.000 de euro, la o competiție românească susținută de Samsung, pentru care s-a anunțat data înscrierii online.

Startup-urile și antreprenorii IT se pot înscrie AICI până pe 8 martie 2019 la ediția din acest an a competiției Changeneers, organizată de Impact Hub Bucharest și Samsung România.

Competiția se adresează startup-urilor sau antreprenorilor care au un prototip la data finalei, 18 aprilie 2019, și care propun soluții mobile inovatoare la provocări cu care ne confruntăm astăzi.

Dezvoltatorii de soluții tehnologice din domeniul comunitar, social sau al sănătății sunt invitați să aplice până la 8 martie 2019 pentru a câștiga premiul cel mare de 10.000 de euro. Soluțiile căutate în cadrul competiției Changeneers trebuie să implice o tehnologie mobilă (pot include și componente non-mobile - software sau hardware), să aibă un impact pozitiv și să fie funcționale sau în stadiul de concept validat cu clienți sau prototip la 18 aprilie.

Finaliștii selectați pentru a trece de prima etapă vor participa la un bootcamp de 1 zi, în care se vor pregăti pentru pitch-ul din finală, dar și la webinarii de suport care vor urmări progresul pe care îl înregistrează și pentru a oferi recomandări și direcții de acțiune.

Changeneers este programul complex care conectează pasionații de tehnologie și provocările sociale cu care ne confruntăm, prin trei tipuri de oportunități: makerspace, comunitate și competiție, dezvoltat de Impact Hub Bucharest și Samsung Romania.

Prin makerspace, dezvoltatorii de soluții mobile pot testa și valida cu potențiali clienți produsul sau serviciul pe care îl creează, folosind gratuit echipamente Samsung la Impact Hub Bucharest. Componenta de comunitate adresează nevoia de networking, de a descoperi provocări cu care se confruntă diverse organizații sau de a avea acces la informații de calitate legate de tehnologiile folosite în diverse industrii. Competiția oferă recunoaștere și susține antreprenorii care folosesc tehnologii mobile pentru a crea o schimbare pozitivă.

Anul trecut, la prima ediție a competiției Changeneers s-au înscris 40 de startup-uri. În urma selecției, 12 s-au calificat la un marketing bootcamp și în finală. Câștigătorul marelui premiu a fost Human Link, soluția complexă care oferă conectivitate între pacienții care suferă de Alzheimer și aparținători.

Vizualizari
1944
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu