Redacția StartupCafe.ro

Rezultatele financiare ale Băncii Transilvania în primele trei luni din 2024: Ce profit a făcut

tetik-bt

Banca Transilvania a obținut rezultate pozitive în primele trei luni ale anului, cu creșteri ale economiilor clienților, soldului creditelor, volumului tranzacțiilor și numărului de clienți atrași.

„Începutul anului este încurajator și ne arată că suntem în grafic cu îndeplinirea obiectivelor noastre pentru prima parte din 2024. Ne concentrăm pe creșterea volumelor, a numărului de clienți, pe atragerea de business pe toate segmentele pe care operăm, dar și pe consolidarea companiilor din Grupul Banca Transilvania. Creștem astfel bilanțul și anvergura Grupului BT, contribuind semnificativ la bancarizarea românilor. Macroeconomic, anul rămâne provocator atât ca nivel ridicat de incertitudine și volatilitate internațională, cât și în ceea ce privește indicatorii economici. Inflația se dovedește mai rezistentă decât am fi sperat, iar creșterea economică este încă redusă. Suntem însă optimiști și investim susținut în dezvoltarea business-ului”, declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Rezultate financiare în primul trimestru

  • Profitul net consolidat al Grupului BT este de 1.132,4 milioane lei (+35% față de primul trimestru din 2023), din care cel al băncii este de 913,2 milioane lei (+35% față de primul trimestru din 2023). Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu aproximativ 219,2 de milioane de lei la profitabilitatea BT.
  • Activele Grupului Financiar BT au ajuns la ≈176 miliarde lei, iar nivelul creditelor nete, la 77,1 miliarde lei.
  • Eficienţa operaţională a băncii a atins nivelul de 45,10%, calculat cu un impact anualizat al contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie.
  • Venitul net din dobânzi al băncii este cu 28% mai mare față de primul trimestru din 2023.
  • Venitul net din taxe și comisioane a crescut cu 18% față de aceeași perioadă a anului anterior, pe fondul creșterii activității BT.
  • Depozitele clienţilor au crescut până la 137 miliarde lei la nivelul băncii, dintre care 88,1 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 48,8 miliarde lei, depozitele companiilor.
  • Raportul credite brute/depozite la nivel de bancă este de 56,3%.
  • Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 2,01% la 31 martie 2024.
  • Solvabilitatea este de 20,06% fără profit inclus, respectiv 21,47% cu profit inclus.

Evoluția liniilor de business

  • Depozitele clienților la nivelul băncii au înregistrat o creștere de 14,7 miliarde lei, 12% față de martie 2023.
  • Soldul creditelor brute la nivel de bancă înregistrează o creștere de 9,5 miliarde lei, +14,1% față de martie 2023.
  • Aproape 4.000 de persoane şi-au cumpărat locuinţe cu ajutorul BT, suma acordată fiind de aproximativ 1 miliard lei.
  • Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 19 miliarde lei și a crescut cu 13% în comparație cu primul trimestru din 2023, reprezentând 25% din portofoliul de credite.
  • Soldul creditelor acordate entităților juridice a ajuns la aproximativ 45 de miliarde lei, cu  16% mai mult decât la finalul primului trimestru al anului anterior.

Digitalizare și adoptarea inteligenței artificiale

  • 92% din clienții băncii (aproape 4 milioane) sunt digitalizați și folosesc cel puțin o aplicație a băncii.
  • Comportamentul de economisire al clienților a fost încurajat inclusiv de funcționalitatea nouă din aplicația BT Pay, Round Up, activată de peste 12.000 de clienți în fiecare lună, în perioada ianuarie – martie 2024. 
  • BT Pay are 200.000 de utilizatori noi, număr record pentru o perioadă de trei luni.
  • Din cele 6,1 milioane carduri BT, 3,8 milioane sunt carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay.
  • În aplicația BT Go, lansată în iulie 2023, sunt aproape 80.000 de companii înrolate. Acestea au realizat aproape 500.000 de plăți în primele trei luni ale anului.
  • Numărul plăţilor cu telefonul este de +40% în trimestrul 1 2024 faţă de trimestrul 1 2023.
  • BT este în primul val al implementării inteligenței artificiale în banking. În februarie a.c. a anunțat colaborarea cu Microsoft pentru integrarea Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot în activitatea angajaților, asistenți AI care accelerează noi obiceiuri în munca de zi cu zi a acestora și cresc eficiența în zona de dezvoltare de programe.

Educație financiară:

  • Au fost peste 120.000 de interacțiuni cu FIT (Finanțe pe Înțelesul Tuturor), programul național de educație financiară al băncii, prin intermediul rețelei BT și online.
  • Aproape 1 milion de persoane au făcut peste 1,5 milioane de vizite pe Întreb BT, platforma online cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri, cei mai mulți fiind din România, Germania, Marea Britanie, Italia și Spania. Aproximativ 60.000 de persoane au accesat funcționalitatea AI Search în perioada ianuarie – martie 2024.

rezultate BT

Articol susținut de Banca Transilvania. 

Parallax

Vizualizari
713
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.594
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.96

publishing: 3.09

expertise: 0.08

rating: 1.594

Articole publicate : 1, 022
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri