Denisa Crăciun
Banca Transilvania a anunțat programul unităților BT pentru ziua de 15 august, minivacanța de Sfânta Maria, precum și operațiunile disponibile pentru clienți.
Astfel, joi, 15 august, unitățile BT vor fi închise. Totuși, oamenii vor putea merge la cele din centrele comerciale, dar vor trebui să verifice programul înainte.
„Dacă ai nevoie de noi, ne găsești în unitățile BT din centrele comerciale, între 12.00 și 18.00. Programul este adaptat și în funcție de orarul acestora, iar recomandarea noastră este să îl verifici înainte să ne faci o vizită”, a transmis Banca Transilvania.
Ce operațiuni pot face clienții BT:
Call-centerul BT va funcționa non-stop și, de asemenea, pot fi accesate și soluțiile de banking online NEO Mobile Banking & Internet Banking, BT Pay, BT Visual Help și Raul, pentru contul de firmă direct pe WhatsApp.
Totodată, operațiuni precum verificarea soldului contului, plata facturilor, depunere / retragere numerare, schimbare valută sau activare card și administrare PIN pot fi realizate și la bancomatele BT Express Plus.